Azi merg la sală
September 24, 2014
Azi e zi de salon
September 25, 2014

Zilele negre nu sunt cele mai rele!

One of those days

Aveam o cunoștință-n baston care îmi repeta aceeași vorbă, de fiecare dată când mă vedea: trebuie să fii mereu pregătită pentru zilele negre. Mă albea la păr cu cele zile negre și începuse să-mi fie teamă de sosirea acestora, până când am descoperit cum stă treaba cu zilele maronii.

Pentru că nu zilele negre sunt cele de care trebuie să te ferești! Nu zilele negre sunt cele pentru care trebuie să-ți pui bani sub saltea, la ciorap sau la vecini sub preș.

În zilele negre nu ai niciun ban și ești conștient de faptul că a mai rămas mult din luna respectivă până să mai vezi o bancnotă de 50 de lei. Nu te aștepți să câștigi la loto și nici să găsești vreo brățară de aur pe stradă.

În zilele maronii, însă, trăiești cu speranța că trebuie să primești niște bani, pentru care ai muncit cu drag și spor. Îți faci planuri despre ce vei face cu banii respectivi, câte facturi și datorii vei plăti, câte kilograme de cartofi vei cumpăra și cum vei pune gresie pe balcon. Dar tocmai asta e savoarea zilelor maronii: că miros atât de bine, încât îți vine greață. Deoarece afli că cei care trebuiau să-ți trimită banii trag de timp și te aburesc, nu răspund la mailuri și când răspund sunt evazivi iar contul tău rămâne gol pușcă, deși ei continuă să afirme că plata a fost efectuată.

Ziua maronie nu începe niciodată când răsare soarele, ci neapărat cu o seară înainte. Când te pregătești să-ți întâmpini somnul dulce și să pornești spre lumea viselor, primești un telefon și ești anunțat că trebuie să faci ochi, a doua zi, cu o oră mai devreme decât erai obișnuit și că vei pleca spre serviciu odată cu trezirea găinilor.

Ziua maronie are pe ceas și ora 10, oră la care ești sătul deja de muncă, cu febră 38 și mucii pân la genunchi, cu doi copii în brațe care au și ei câte o doleanță și nu găsesc un alt  mod de exprimare decât plânsul cu sughițuri și țipete.

Telefonul sună, un copil plânge, altul se zbate la tine în brațe, căci vrea să fugă pe scări afară, după mami, hârtia pentru decupat s-a terminat și un mititel nu are ce să mai decupeze și el vrea să decupeze ACUM, cartonașele cu reptile sunt aruncate prin toată clasa, mămica vrea să știe dacă copilul s-a oprit din plâns, doamna bucătăreasă vrea să știe câți copii vor rămâne la masa de prânz iar tu vrei să știi dacă vei mai fi în stare să faci jocuri și cântece în limba engleză, în următoarea jumătate de oră. Pliculețul de Theraflu stă pe dulap de la începutul zilei, căci n-ai avut timp când să ți-l prepari; șervețelele ți se termină dar mucii nu; buzele ți se usucă, căci ai uitat să bei și apă, iar vezica stă pe ultima înghițitură și bate în țeavă, căci nici la toaletă n-ai apucat să ajungi de dimineață.

Dar zâmbești și te gândești că la un moment dat va fi mai bine.

Și atunci ajungi acasă și realizezi că medicamente nu mai ai, dar nici bani să-ți mai cumperi. Îți faci un ceai fierbinte dar adormi înainte să apuci să bei două guri, căci febra și oboseala te doboară înainte de a-ți așeza tu capul pe pernă. Te trezești jumătate de oră mai târziu și citești un mail în care cineva își bate joc pe față de munca și răbdarea ta și mai iei o gură din ceaiul deja rece.

Îți mai sufli nasul de două ori, te mai uiți o dată în portofel și-n oglindă, îți vezi mecla lungă și lividă și te gândești, râzând: ce bine că am nasul înfundat, căci ziua asta maronie chiar ar mirosi a rahat! 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.