Your Highness – un fel de Harap-Alb american
August 30, 2011
De ziua noastră ne licităm … bărbații
August 30, 2011

Zile leneşe în Viena

Cam după vreo două luni petrecute într-o continuă aşteptare (timp în care am făcut, pe rând, următoarele activităţi: mi-am urât, unul câte unul şi în ordine cronologică, următorii colegi de birou: Gabi, Florin, Cristina şi Sebi; am urât-o apoi pe Andreea, am urât toate răspunsurile automate despre cum destinatarii mailurilor mele sunt în concediu, mi-am urât colegii de casă şi, ca activitate constantă, am urât toate pozele de prin diverse concedii exotice şi neexotice pe care le-aţi pus voi, altruiştilor, pe Facebook) a venit şi rândul meu!

Pentru prima oară după vreo trei ani, m-am destrăbălat cu două săptămâni de concediu (acum, când voi citiţi aceste rânduri, destrăbălarea este în toi), am rezervat o cameră – destul de scumpă – la un hotel din Viena, am luat avionul într-o dimineaţă (după ce am luat un autocar până în Bucureşti şi după ce am aşteptat 9 – nouă! – ore în Aeroportul Otopeni, timp în care am citit mai mult de jumate de carte) şi ne-am apucat să cunoaştem oraşul străduţă cu străduţă, linie de metrou cu linie de metrou, muzeu cu muzeu, centru comercial cu centru comercial.

Spre deosebire de celelalte concedii tumultoase ale noastre, în ăsta chiar avem timp să dormim. Pentru că, trebuie să precizez de la bun început (în fine, deja mijlocul articolului) că, pentru noi, concediile perfecte nu sunt acelea în care stăm întinşi pe nisip şi ne pârjolim la soare. Nuuuu! Noi trebuie să MERGEM, să descoperim, să ne rătăcim, să ne downloadăm ghiduri de călătorie, să învăţăm pe de rost harta metrourilor. Şi, la finalul fiecărei zile, să cădem epuizaţi şi să aşteptăm următoarea dimineaţă când, la micul dejun, vom face planuri despre unde ne vom mai obosi picioarele în ziua respectivă.

Dar, aşa cum am menţionat, în acest concediu chiar am avut timp să dormim. Şi experimentăm ceva ce nu am mai făcut până acum: exersăm utilizarea intensivă a cartonaşului cu “do not disturb” agăţat de clanţa uşii. Şi este atât de bine! E adevărat că, la un moment dat, pe la mijlocul zilei (a se citi “somnului”), ne simţim cumva vinovaţi şi ne întindem mâinile leneşe către ghidul cu muzee iar apoi începem cumva alergătura. Dar, într-un fel, în acest concediu alergătura este mai temperată, mai leneşă.

Asta nu înseamnă că, până pe 2 septembrie, nu vom reuşi să vedem tot ceea ce ne-am propus. Înseamnă doar că nu vom mai avea nevoie de atât de multă cremă pentru picioare obosite :).

Share

2 Comments

  1. Catalina says:

    norocoșilor! mna, have fun! :*

  2. Andreea Marc says:

    Mă bucur mult pentru tine … chiar dacă m-ai urât :)) Ia şi te răsfaţă, pentru că meriţi din plin.

    PS: 9 ore în Otopeni??? De ce???