Azi cânt prin casă
March 19, 2014
Azi fac un origami precis
March 20, 2014

Voi scrie un film despre tine

Acum vreo două săptămîni am mers cu autobuzul. M-am oprit în stație, am cumpărat bilet, am așteptat să treacă vreo trei 41, am urcat și m-am așezat tacticos ca o mîță. În fața mea, doi tineri liceeni. Glasuri prospăt îngroșate, pauze lungi în conversație, cîteva sunete din era digitală. Subiectul fierbinte, care mă arde la degete încă de atunci, era cititul. Și nu neapărat cititul, ci mai ales ce ne rămîne de făcut cînd nu ne uităm la filme. Iar scenariul suna cam așa (replicile sunt citate din memorie, dar păstrează sîmburele viu și miezul copt):

Tînărul din dreapta, de lîngă geam, își exprimă nemulțumirea în termeni licențioși. Îl derajează la navigat reclamele la elefant.ro și discount-urile lor la cărți. Băiatul din stînga nu înțelege despre ce este vorba. Întreabă și i se răspunde superior, în cuvinte mari, bine stăpînite. Începe o discuție despre ucigătoarele teme la română și teancurile interminabile de romane recomandate de profesoară.

P(uberul)1 (cu fler și ton cuceritor): Eu nu citesc din principiu (citat mot-a-mot). Adică am cîteva cărți, mi le-a luat maică-mea, dar să mor de știu ce-a apucat-o.P(uberul)2 (cu ochii în telefon): Îhî.
P1 (confuz, dar dîrz): Da, bă, cînd să citesc? Mă duc și la sală acuma, de la șase. Și oricum… toate-s filme acuma. Scot ăștia o carte. Scot și filmul. Și oricum e mai fain să te uiți la film. Și sunt filme și după alea vechi… N-are rost.
P2: (cască și se împinge în scaun): Îhî. Nici eu nu citesc.
P1: (autoritar, ca un tată): Bă, tu oricum ești un prost. Măcar Hunger Games ai văzut? Stai ca bou’ pe Counter!
P2: (deranjat, cu glas mai subțire): Taci ăi, tu ce, te uiți numa’ la filme? Ești deștept că ai citit și tu o carte.
P1: (se impune): Bă, eu măcar am citit Twilight și am văzut și filmu’, da? (a se observa că sunt mai multe)
P2: (pe un ton superior) Și ce bă, ești mai deștept acuma? Tot șase ai luat la mate și tot prost ești!(notificări de Facebook, un schimb de replici despre o colegă “tocilară” și despre cîte cărți a citit fata, printre care și Harry Potter)
P1 (ca un politician la tribună): Și aia tot șase a luat! Și aia citește, bă. Eu ți-am zis că profu’ e nașpa.
P2 (printre rîsete stinse): Bat la pariu că aia n-a văzut filmele. De asta a citit cărțile.
P1 (din nou ca un tată, compătimitor): Bă, nici n-are bani. Știi cînd am fost la mall… Am spart un milion numa’ noi doi la film. Aia n-are.
P2 (cu ochii în telefon): Da. Pana mea… e nasol cînd nu ai bani.

Discuția se oprește. Încep altele, virtuale. Zîmbete și rîsete individuale. Se apropie stația mea. Mă ridic, primesc două seturi de coate și cobor.

Un scenariu care nu mă surprinde. Ba chiar unul peste care trec de multe ori nepăsătoare. O întîmplare care, însă, îmi amintește de mine și mica mea obsesie de a judeca filmul în funcție de carte, chiar și invers uneori. Acum patru ani descopeream o mare ecranizare, care m-a marcat atît de mult încît m-a făcut să citesc tot ce am putut cuprinde. Regizată de Michael Haneke, minunăția este o carte scrisă de Elfriede Jelinek și poartă numele de Pianista. Atît de puternică este ecranizarea și atît de perfect romanul, încît s-a născut în mine o dilemă care încă mă roade cînd vine vorba despre acest subiect: oare cum ar fi fost universul meu literar, dacă nu îmi descopeream plăcerile cinefile?

Îmi pare rău că nu am avut prezență de spirit să strecor un bilețel unuia dintre băieți în care să le spun despre descoperirea mea. Îmi place să cred, totuși, că mă vor citi pe aici pe undeva și că vor căuta în filme mai mult decît se poate vedea cu ochiul liber. Pentru că există în unele dintre ele nu unul, ci foarte multe romane. Și în acele romane există foarte multe scenarii. Iar din acele scenarii se nasc alte filme, pe care le văd la mall, în timp ce își sug degetele de sare. Iar despre ele vorbesc în autobuz și îi fac să pară interesanți. Oamenii îi aud, merg acasă și se gîndesc la plăcerile lor. Poate scriu cărți despre ele. Și ei devin mici muze și, fără să vrea, vedete. Dar nu vor afla niciodată despre asta și nu vor ști că se fac filme despre ei. Pentru că nu citesc. Din principiu.

*Acest text este o frustrare și trebuie tratat ca atare. Despre altele, data viitoare…

Foto: www.fiff.be

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.