Belvele au fost la Love Bubble Tea
June 11, 2012
Astăzi ies la shopping de sandale
June 11, 2012

Vă declar soț și soție

Părinții mei împlinesc astăzi 34 de ani de când au decis să se căsătorească. Foarte mulți, i-am zis mamei zilele trecute la telefon. Ea mi-a răspuns că la un moment dat nici nu a mai ținut șirul. M-am întristat, dar ea m-a asigurat că la un moment dat nu mai contează numărul anilor, ci esența lor.

Părinții mei, tineri și frumoși, și-au luat inima în dinți și, plini de vise, au întemeiat o familie. Erau vremuri grele. Mama îmi spunea că uneori nu aveau decât un ou în frigider, dar fiindcă ambii lucrau în comerț, le era suficient. Problema apărea dacă aveau cumva un musafir.

Apoi a venit prima comoară, gălăgioasă și cu părul negru ca tata. A urmat o altă comoară, cu părul șaten ca mama și căreia îi plăcea să doarmă. Eu am apărut ceva timp după și poate că a fost o perioadă și mai zdruncinată. Aerul încărcat de gânduri revoluționare, instabilitatea economică, nenorocirea de la Cernobîl, și-au pus amprenta asupra oamenilor. Dar în cele din urmă a fost bine și, peste alți 7 ani, mama și tata au decis să mai aibă un bebe. Se vroia băiat, a ieșit încă o fetiță.

De multe ori m-am întrebat cum au reușit ai mei să supraviețuiască acelor vremuri cu patru copii? Nu am avut niciodată o situație financiară grozavă, lipsurile erau mereu prezente și am fost educate să știm că nu trebuie să cerem. Dar unele lucruri nu au lipsit niciodată: mâncarea destulă, curățenia și grija atunci când am fost bolnave. A trebuit să renunțăm la unele luxuri, ca tabere la mare sau excursii, nu știu ce fel de haine sau pantofi. Dar să fiu sinceră, nu le-am simțit lipsa! Au contat mai mult alte lucruri.

Am crescut crezând că le-a fost multe prea greu ca să fie fericiți în căsnicie, multele reproșuri și unele certuri mă făceau să cred că le e mai bine separat. Dar nu au vrut să își crească fetele singuri; mama a preferat să îndure pentru că nouă ne-ar fi fost greu. De fapt, și ei i-ar fi fost greu. Trăim în secolul 21 și tot e covârșitor pentru o femeie să crească singură un copil, darmite patru. Voi feministelor, mă puteți contrazice, dar acum 20 de ani o femeie fără ”bărbat” era ori prea mult băgată în seamă, ori deloc.

Realitatea poate nu o voi ști niciodată, probabi nici ei nu știu, poate e prea mare orgoliul de a recunoaște că nu au vrut să se despartă pentru că se iubeau. Acum se înțeleg bine, se mai înțeapă uneori, dar presupun că e normal după atâția ani. Deși nu au fost situații grave, nici violență domestică sau amenințări, plecări, relații în afara căsniciei, am crezut stupid că doar părinții care se țineau de mână sau se duceau în excursii erau fericiți. Acum, după ce am auzit și povești oribile ale unor oameni aparent iubitori, mi-am dat seama că poate exprimarea fizică a afecțiunii nu a fost punctul lor forte. Cu bune și rele, m-au învățat multe și nu am dreptul să îi judec. Sunt curioasă ce vor gândi copiii noștri despre noi la 34 de ani de căsătorie…

Dragii mei, La Mulți Ani înainte, aniversare frumoasă!

sursa foto: transmissionsfromtokyo.blogspot.com

Share

6 Comments

  1. chloe says:

    frumos articolul!

  2. Andreea Marc says:

    La mulţi ani părinţilor tăi, Cătă! Într-adevăr foarte fain articolul 🙂

  3. Cătălina Chiuaru says:

    mulțumesc, Chloe! 🙂

  4. Cătălina Chiuaru says:

    mulțumesc, Andreea! :*

  5. Mihaela says:

    Eu ma intreb cate cupluri din ziua de azi vor mai prinde 34 de ani de relatie (sau casnicie).La multi ani parintilor tai iar tie felicitari pentru articol.

  6. Catalina says:

    așa e Mihaela, cine știe? 🙁 mulțumesc pentru apreciere! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.