Cochetării feminine hibernale
December 8, 2010
Gilmore Girls
December 8, 2010

Turtă dulce de casă

Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar eu sunt o mare fană a dulciurilor. Îmi place foarte mult să le prepar, dar şi mai  mult să le mănânc 🙂  Ultima reţetă pe care am încercat-o a fost turta dulce. Este o reţetă destul de simplă, foarte gustoasă şi potrivită pentru această perioadă a anului. În unele state, turta dulce face parte din tradiţiile de Crăciun.

Aveţi nevoie de 2 căni de făină, 100g zahăr, 3-4 linguri de miere, 2 ouă, un gălbenuş, 100g unt, un praf de copt şi scorţişoară.

Ouăle şi gălbenuşul se amestecă bine cu mixerul. Ulterior adăugaţi zahărul şi mierea şi continuaţi să amestecaţi până devine o compoziţie pufoasă. Topiţi untul separat şi puneţi-l peste compoziţie. Făina, amestecată cu praful de copt şi scorţişoară se adaugă peste compoziţia iniţială şi apoi se frământă bine aluatul obţinut. Lăsaţi aluatul învelit în celofan sau folie pentru alimente la frigider 1-2 ore până se întăreşte.

Împrăştiaţi făină pe masă înainte să prelucraţi aluatul. Se întinde aluatul aluatul şi se taie în forma dorită. Figurinele se pun la copt într-o tavă tapetată cu făină sau hârtie şi se lasă la foc mic până se rumenesc. Prăjiturelele se coc de obicei destul de repede, aşa că aveţi grijă să nu le ardeţi.

Sursa foto

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.