Mândrie şi prejudecată
November 22, 2011
Azi fac poze în Botanică
November 23, 2011

Tu ce strategie de viață ai?

Pe mine mă fascinează oamenii care au o strategie de viață. Cei care pot, după ce au trăit ceva timp, să privească în urmă și să identifice exact momentele de eșec sau cele de succes, momentele în care au căzut, s-au ridicat, s-au scuturat și au mers mai departe, planificându-și exact pașii de urmat pentru a trece prin viață.

De fapt, mă fascinează și strategia asta de a cădea, a te ridica, a te scutura și a merge mai departe. Mă fascinează ușurința cu care este ea expusă de parcă, în realitate, atunci când ai primit pumni în cap și șuturi în fund, tu chiar poți să faci asta. Observ că o mare parte dintre oameni susțin această strategie și foarte puțin recunosc faptul că, în realitate, pașii sunt cam ăștia: cazi, ești deprimat, plângi până nu mai poți să respiri, te revolți împotriva lumii, dacă este suficient de greu, apelezi și la un specialist care să te ridice, te ridici în genunchi, nu ai încredere că te poți ridica de tot, mai cazi puțin, te mai rostogolești prin praf, hotărăști să te ridici pentru că ți-au înțepenit oasele acolo jos, stai așa în picioare și habar n-ai în ce direcție să o iei și, într-un final, din inerție, noroc sau pentru că ai reușit să te aduni cât de cât, mergi mai departe.

Mergând pe principiul (greșit) că, dacă eu nu pot, nici alții nu pot, eu nu cred că există cu adevărat astfel de oameni; oameni care să dea dovadă de atâta maturitate, de atâta luciditate, de atâta organizare și de atâta tărie de caracter, încât să poată identifica exact eșecurile din viața lor și să facă o listă cu lucruri pe care le-au învățat din aceste eșecuri, plus o altă listă cu obiective pe termen scurt, mediu și lung ce trebuie atinse în viață. Nu cred că poți fi atât de stăpân pe tine însuți, încă să spui cu siguranță “ĂSTA este lucrul cel mai important care mi s-a întâmplat în viața asta!”. Nu cred că, dacă ai ajuns la vârsta de – să zicem – 35 de ani, poți fi capabil să găsești și să pui degetul pe LUCRUL cel mai important care ți s-a întâmplat ție vreodată.

Dar s-ar putea să fiu eu cea dezorientată și în jurul meu toți să fie organizați și lucizi. La voi cum este? Ați căzut, v-ați ridicat, v-ați scuturat și v-ați pus în aplicare strategia de viață?

Sursa foto: healthwealthhappinesssuccess.blogspot.com

Share

9 Comments

  1. O, Doamne! Si inca de cate ori am cazut. Dar, optimista incurabila, merg e principiul ca orice sut in fund e un pas inainte. Asta nu inseamna ca am o strategie, ci doar accept lucrurile asa cum sunt. Si evident ca ma revolt, ma zvarcolesc prin praf si imi vine sa stau la pamant definitiv, dar ma plictisesc si de asta si tot trebuie sa fac un pas. Si de obicei il fac inainte…

  2. clamaria says:

    Hmmm, nu e cam mult spus strategie?
    Eu nu am una dar am 7 ani de acasa, mult bun simt, cultura generala, simtul muncii, seriozitate, simtul familiei, de astea:))
    Din punctul meu de vedere e destul de ok pentru a parcurge un traseu in viata cu realizari, fara a avea insa o strategie. Daca ar fi, unde ar mai fi frumusetea lui scarpe diem?

  3. Gianina says:

    O ,Doamne,cat adevar graiesti….! Cate momente am avut in viata cand,pur si simplu simteam ca-mi fuge pamantul de sub picioare, plangeam de nu credeam ca o sa mai am vreodata lacrimi si ma intrebam obsesiv:-de ce mie….?de ce mie…?de ce mi s-a intamplat tocmai mie…? Si vorba ta,cazi,te ridici,te scuturi,treci peste asta,…dar nu e chiar asa…cand credeai ca ai mai trecut un hop si ai mai invatat ceva…iar te loveste ! Strategii????? Poti sa ai tu toate strategiile din lume,nu ai de unde sa stii ce iti mai asterne viata pe carare,si nici pregatit nu ai cum sa fii!!! Eu doar cred cu tarie ca nimic nu e intamplator…si intr-un final ne dam seama ca Domnul ne iubeste.Doamne ajuta!!!

  4. Ines Prodan says:

    Fetelor, nu mai începeți comentariile cu „O, Doamne”, că încep să mă îngrijorez :)).

    Lăsând gluma la o parte, mă bucur că nu sunt singura care constată asta și că fiecare dintre noi are, de fapt, niște linii după care se ghidează, dar nu o strategie bine planificată.

  5. Helga Fenea says:

    Strategiile sunt overrated !

    Nu conteaza cate scheme iti faci – life will find a way to ruin every plan (or at least try to) :))
    Din punctul meu de vedere, cel mai bine este sa fii capabil sa identifici ocaziile pe care viata ti le ofera, oamenii cu care sa poti face ca aceste ocazii sa devina “ceva mai mult” si mijloacele ca sa ajungi unde vrei.

    Privitul inapoi pentru a identifica esecurile si lucrurile invatate din ele (si din orice experienta, de altfel) este un exercitiu bun si iti poate oferi luciditatea de care ai nevoie ca sa fii pregatit pentru o noua etapa in viata – o etapa in care sa nu repeti greselile trecute.

  6. chloe says:

    Eu cred ca dupa o anumita varsta poti totusi sa privesti in urma si sa-ti dai seama ca ai gresit in unele privinte si sa vezi clar ce e de invatat din asta. Se intampla evident a posteriori, cand privesti in urma, nu este o strategie pe care o aplici pe moment…pe moment esti debusolat. Pe de alta parte majoritatea evenimentelor sunt duale, au si parti bune si parti rele, ca doar si din greseli inveti si esti persoana de azi pentru ca ai facut anumite greseli, iar anumite esecuri iti arata ca ai pronit in directia gresita si-ti permit sa te corectezi. Depinde cum definesti ‘esecul’, doar prin deprimarea de moment sau prin efectele de lunga durata…Adica, in sensul asta, a intra la o facultate care se va dovedi ca nu ti se potriveste poate e mai degraba un esec 😉 Dar m-am abatut de la subiect.

    Si eu cred ca strategie e mult spus, e vorba mai degraba de niste ‘guidelines’, in cazul meu, de exemplu, mi-am propus sa nu ma mai las devorata de stres, sa incerc sa mentin o atitudine pozitiva. Sunt sigura ca si asa tot ma voi mai da cu capul de sus din cand in cand si e ok, face parte din viata, daca n-ar mai fi nimic de invatat de aici incolo nu s-ar chema viata adevarata.

    Cat despre lucrul cel mai important care ti s-a intamplat…eu cred in relativitate, dar chiar tinand cont de acest principiu tot simt ca unele lucruri din viata mea au fost definitorii/marcante, cum ar fi venirea pe lume a copilului meu.

  7. Andrei says:

    O.
    Doamne!

    Strategie de viata … hmm, ar trebui definit termenul mai exact. Daca se refera la vestitul exercitiu “imagineaza-ti inmormantarea si ce ai vrea sa spuna oamenii despre tine”-kind-of-thing, atunci mi se pare bine sa ai una. E important pentru ca e un factor de auto-cunoastere. Si fara auto-conoastere fericirea e un pas (mare) mai departe.

    Si ca sa merg mai departe in line cu vestitul autor la care faceam referire mai sus, important e sa ai principii de viata. Pentru ca datele de intrare in ecuatia vietii se pot schimba dar avand principii (care reprezinta formulele de calcul) vei avea intotdeauna un rezultat pe care sa-l urmaresti. Nu poate fi numit o strategie, pt ca nu e fix. Dar este calea ta in viata.

    Carpe Diem pentru mine e tot ce fac atunci cand nu-mi urmaresc ACTIV aceasta cale in viata. Si nu e un principiu, doar modul in care “pierd vremea”.

    Cu tot procesul ala complex de recovery, descris atat de agonizant am o mare problema. Poate aici e si o diferenta intre sexe, dar nu m-as vedea niciodata atat de “terminat”. Inteleg ca ne raportam la niste probleme cu un anumit grad de banal totusi, de genul s-a rupt o relatie, nu tragedii.

    Cautati sa cititi ceva despre cum traieste un om lipit de un scaun cu rotile de exemplu, cum gaseste sens in a trai, cum se bucura de ceea ce i-a ramas caci e destul. Si apoi intorceti-va si spuneti-mi din nou cum e procesul ala cu cazut, praf, rasucit, murdarit, etc atat timp cat avem toti atatea si atatea binecuvantari de numarat.

    Principiu de viata: cand incepi sa simti ca totul e nedrept, ca nu ti se poate intampla tie, ca nu te mai poti ridica de unde esti – opreste-te si du-te si fa ceva util.

  8. Andrei says:

    Dincolo de asta premisele pentru jumatate din articolul de mai sus sunt gresite. Abilitatea de a face un clasament cu momentele din viata ta nu este relevanta pentru calitatea unui om, este doar cam inutila.

    Ca sa ai un drum in viata nu este necesar sa ai esecuri. Mai mult, ca sa inveti ceva in viata nu e necesar sa ai esecuri ci doar experiente.

    Insa sunt oameni care au puterea si echilibrul mental sa urmareasca un drum in viata, un obiectiv care se poate sa fie chiar pe termen mai lung decat viata lor, in ciuda oricaror adversitati.

  9. Ines Prodan says:

    Punctul de plecare al acestui articol a fost o serie de „discursuri” despre viață, în general, pe care am fost nevoită să le ascult. Și au fost câteva puncte comune:

    – „acestea sunt principiile după care m-am ghidat întotdeauna”;
    – „de fiecare dată când ești la pământ, te ridici, te scuturi și mergi mai departe”
    – „ĂSTA este lucrul cel mai important care mi s-a întâmplat în viață”
    – „ASTEA sunt lucrurile pe care le-am învățat din eșecuri”

    Mi se pare că trebuie să fii exagerat de calculat pentru a putea afirma astfel de lucruri. Mi se pare că oamenii sunt compuși din foarte multe elemente, unele haotice de-a binelea și nu cred că există o persoană care să aibă un excel cu traiectoria vieții ei. Nu știu dacă aceste lucruri sunt sau nu relevante pentru calitatea de om. Tind să cred că nu, având în vedere că eu nu le pot face și, totuși, mă consider și eu un om :).

    Cât despre drumul pe care îl parcurge o persoană în intenția ei de a se „ridica”, eu personal îl parcurg pe cel despre care am vorbit. Și da, mă refer la exemplele pe care le-ai dat și tu, Andrei. Dacă ar fi ceva mai grav, probabil că și eu aș reacționa și mai grav. Te invidiez că tu (sau bărbații, în general) nu parcurgi etapele alea :).