Azi mănânc toci
October 2, 2014
Azi merg la FILIT
October 3, 2014

Tu ce faci cu mâinile tale peste o lună?

Dacă încă nu știi ce se întâmplă peste o lună în România, te anunț că pe 2 noiembrie ar trebui să mergi la vot. Zic ”ar trebui” și te întreb pe tine unde îți vei ține mâinile atunci: pe o cutie de bere și o pungă de semințe, în buzunare, în fund sau faci și tu ceva corect de data aceasta și mergi la vot? Poate îți vei da ochii peste cap, gândindu-te că te bat la cap și eu din nou cu acest subiect. Da, te bat și te voi bate la cap încontinuu, până ce te trezești din starea de vegetare și de indiferență în care ai căzut. Hai să o luăm pe rând, ca să atingem toate aspectele pe care trebuie să le știi!

De ce nu mergi la vot?

1. ”Nu am pe cine alege!”. Am auzit mulți români plângându-se de faptul că nu au pe cine alege, pe motiv că ”toți politicienii sunt hoți”. Deși se cam pripesc cu silogismele în acest caz, acești oameni emit generalități, pun etichete și refuză să meargă la vot, fără a cunoaște în detaliu viața politică sau programele candidaților la președinție. Cum poți să spui că nu ai pe cine alege, dacă tu nici măcar nu te-ai uitat peste un program cu măsurile propuse de candidați? Uită-te pe listă și pe programe și alege-l pe cel care se apropie cel mai mult de dorințele și nevoile tale. Da, nici unul de acolo nu e perfect! Dar cine e? Ești tu? Să fim serioși, ne alegem Președintele, nu un Sfânt care să ne vegheze țara din ceruri!;

2. ”Mi-am pierdut încrederea!”. Să-ți spun ceva: de fapt, nu ți-ai pierdut încrederea în politicienii noștri, ci în tine. Ai uitat că ai puterea în mâini și că, dacă te zburlești un pic, mai ales împreună cu mai mulți oameni, vei reuși ce îți propui. Vei reuși să miști lucrurile în bine pentru tine. Pentru că totul pornește de la atitudinea fiecăruia dintre noi;

3. ”Nu mă interesează!”. Serios? Locuiești într-o țară, într-o comunitate și nu te interesează cine ți-e Președinte și ce decizii ia pentru tine? Ești ca femeile alea care stau să fie bătute de soții lor fără să ia nici o măsură? Pesemne că ești sadic și că îți place să fii o marionetă cu care oamenii să facă ce vor ei. Halal demnitate, ce să zic!;

4. ”Oricum contează cine numără voturile, nu cine votează”. Da, cu atitudinea asta sigur vei ajunge departe! Oameni buni, cu astfel de mentalități și cu o asemenea doză de scepticism nu vom evolua niciodată. Vom rămâne pe fundul butoiului cu sărăcie și îndobitocire;

5. ”Muncesc în străinătate și secția de votare e departe de mine!”. Nu crezi că familia ta este mai departe de tine decât secția de votare? Nu ai vrea să schimbi acest lucru? Nu ai vrea să fii din nou în țara ta, alături de familia ta, după atâția ani de muncă grea departe? Hai, fă un drum până la secția de votare și schimbă-ți viața în bine!

De ce să NU îți anulezi votul?

Chestia asta cu anulatul votului mi se pare cea mai mare tâmpenie posibilă. Să îți miști fundul până la secția de votare și să îți anulezi votul… Vai, de capul tău! Nu știu care a fost ”deșteptul” care a lansat trendul ăsta, dar îmi dă fiori că are succes în rândul unora. Chiar sunt curioasă care ar fi motivul pentru care te-ai deplasa până în cabina de vot, iar acolo să îți bați joc și să îi jignești pe toți oamenii care votează corect. Ce se întâmplă dacă tu și alții ca tine își anulează votul? Citește următoarea secțiune!

Ce se întâmplă dacă NU mergi la vot sau dacă îți anulezi votul?

Aleg alții pentru tine. Aleg alții ce viitor vei avea tu. Și știi cine sunt alții? Pe de o parte, suntem noi, cei informați și cu simț civic, care merg la vot și votează corect. Și, evident, eu votez ce cred că e mai bine pentru mine, nu pentru tine. Dar, dacă tu nu votezi, va trebui să te mulțumești cu ce aleg eu pentru tine. Pe de altă parte, sunt acele minorități pe care tu nu le suporți și te zguduri când auzi că vor autonomie sau acei oameni de care tu râzi, mituiți să voteze într-un anume fel. Da, ei vor decide unde vei lucra tu, câți bani vei câștiga și ce condiții de trai vei avea peste câțiva ani. Gândește-te un pic cum ar fi!

Sincer, fie că alegi să nu votezi, fie că alegi să îți anulezi votul, faci mai mult rău decât acei oameni care acceptă 1 l de ulei sau un tricou în schimbul votului lor. Măcar ei merg și votează. Măcar ei vor avea dreptul în următorii 5 ani să deschidă gura și își spună nemulțumirile, pentru că ei au votat așa. Tu, în schimb, îți pierzi orice drept de a mai ridica privirea și de a mai deschide gura. Pentru că, așa cum tu crezi că e dreptul tău să nu votezi, tot așa îți pierzi acest drept odată cu starea ta de indiferență.

Hai să o luăm matematic, pe un eșantion mai mic, ca să înțelegi mai bine. Să spunem că avem o comunitate de 1.000 de oameni care ar trebui să voteze, dintre care:
– 300 de oameni sunt plătiți sau sunt corupți și votează toți cu stânga;
– 200 de oameni sunt minoritari și votează toți cu partidul minorităților;
– 300 de oameni au simț civic și votează corect și liber;
– 200 de oameni sunt indiferenți și aleg fie să nu voteze, fie să își anuleze votul.

Înțelegi acum de ce votul tău e atât de important și chiar poate face o schimbare? Așa că, te rog eu mult, lasă orgoliul, indiferența și teribilismul la o parte și alege să faci ceva corect. Pentru țara ta, pentru familia ta, pentru tine.

PS: Sper să nu fie nevoie să mai zic asta după alegerile prezidențiale.

Foto: fineartamerica.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

3 Comments

  1. Eu merg la vot. Şi mi se pare normal să meargă toată lumea. Daaaar… pentru că “toată lumea” e reprezentată tot de noi, de mine, de tine, de cei din jurul nostru, eu am să merg la vot. Şi, cu puţin efort, sper să îi conving şi pe ceilalţi.

  2. E musai să ne unim forțele și să convingem cât mai mulți oameni să iasă la vot.

  3. […] Nu sunt vreun model de urmat și nici nu îmi permit să dau sfaturi, aleg însă să vă povestesc de ce țin eu cu încăpățânare să-mi susțin opiniile pe rețelele sociale, dar și să le pun în practică atunci când e cazul. Astăzi voi împărtăși cu voi motivele pentru care eu, personal, aleg să merg la vot pe 2 noiembrie (Andreea are argumente solide în privința asta, aici). […]