Cum mă dezvăț de cel mai tâmp obicei cu putință?
August 29, 2012
Azi îmi fac toate poftele
August 30, 2012

Transfăgărăşan sau Transalpina?

Săptămȃna trecută am fost plecată la munte cu prietenii şi am parcurs 2000 de km ȋn 5 zile. Am reuşit să vedem foarte multe oraşe şi cȃteva obiective turistice minunate. Să ştiţi că avem o ţară superbă şi este păcat că nu investim mai mult ȋn turism ca să vadă şi alţii acest lucru.

În drumul nostru am reuşit să ajungem şi pe Transfăgărăşan şi Transalpina, marele „vedete” turistice ale acestui an. În special Transalpina, care a fost redeschisă de aproximativ 1-2 ani şi care este cea mai lungă şosea din ţară, punctul cel mai ȋnalt fiind la 2145 metri.

Ce pot să spun este că m-am ȋndrăgostit de amȃndouă, peisajele sunt minunate şi ȋţi taie răsuflarea pur şi simplu. Transfăgărăşanul rămȃne ȋnsă preferatul meu datorită faptului că peisajele din jur sunt mai tăioase, mai „la limită”. Eu am văzut Transalpina ca un loc mai liniştit, mai pitoresc. Munţii Parȃngului nu sunt ȋnsă la fel de stȃncoşi ca Munţii Făgăraş, care personal mi-au plăcut mai mult.

Aceste două drumuri „printre nori” urcă pȃnă la o altitudine maximă de peste 2000 de metri, unde munţii, ca nişte martori tăcuţi ai atȃtor intemperii stau şi veghează liniştiţi asupra turiştilor. Atunci cȃnd ajungi sus şi priveşti ȋmprejurul tău cuvintele sunt de prisos şi nu poţi decȃt să te bucuri de liniştea şi de aerul curat din jurul tău. Şi să ȋncerci să faci cȃt mai multe fotografii vizuale pentru ca mai apoi, cȃnd eşti supărat, deprimat sau stresat să le revezi cu ochii deschişi. Şi să ȋţi aduci aminte că, undeva, ȋntr-o altă parte de ţară este o lume a muntelui şi este de vis…

Voi aţi văzut ambele locuri? Care v-a plăcut mai mult?

Sursă foto: arhivă personală

Share

7 Comments

  1. Eu ieri am reușit să ajung pe Transalpina. Deși inițial am căpătat un gust amar pentru că drumul încă este în lucru, când am ajuns în vârf, am uitat tot ce mă deranjase până atunci. E superb! Astăzi ajung și pe Transfăgărășan și apoi pot spune care mi-a plăcut mai mult. Abia aștept 😀

  2. Super! Drum bun si distractie placuta. Deabia astept sa imi spui care ti-a placut mai mult.

  3. carmen says:

    Mie mi-a placut mai mult Trabsfagarasanul.. Mi se pare mult mai spectaculos iar Lacul Balea si Vidraru… super.

  4. Zana says:

    Si mie mi-a placut mai mult Transfagarasanul. Este minunat!

  5. paula says:

    Salutare,
    Eu transalpina am vazut-o anul asta. La cota2000 peisajul e magnific dar ca sa ajungi acolo drumul este ingrozitor pentru cine sufera “raul de masina”.Am facut poze printre nori dar cu stomacul in gat ;).

  6. Sunt multe serpentine, iar lipsa parapetilor nu ajuta deloc. Ai dreptate Paula, ai niste emotii groaznice cand te uiti in jos.

  7. Acum că am parcurs ambele trasee, cred că tot spre Transfăgărăşan înclin şi eu balanţa. Faptul că sunt atâtea izvoare şi cascade, fie ele mai mici sau mai mari, îi dau o notă aparte, ceea ce mie personal mi-a plăcut foarte mult.