Isteria concertelor
August 18, 2011
Recunosc: sunt isterică
August 18, 2011

Toți se însoară

Articol cât se poate de sincer, de egoist, de plin de mine. Despre norocul de a forma un cuplu cu mine. Nu, nu este pentru rubrica ”Matrimoniale”.

De-a lungul timpului, cam de când am început să descopăr fardul de pleoape, am avut diverse relații. Cu persoane de sex masculin. Se spune că trebuie să te chinui puțin înainte de a găsi ceva care să se muleze pe sufletul tău, deci presupun că din această cauză mi-a fost și mie sortit să parcurg acest drum inițiatic.

Au fost relații de scurtă durată, din alea în care, peste două săptămâni, el își dă seama că îi plac mai mult fetele blonde și cu picioarele lungi, au fost și relații mai lungi, din alea pe care mintea ta de copil care îl comentează pe Camil Petrescu în liceu le asociază cu citate dramatice de genul ”Cei ce se iubesc au dreptul de viață și de moarte unul asupra celuilalt”. Au fost relații de care îmi amintesc cu un larg zâmbet pe față, dar au fost și relații de copil teribilist, cu persoane cu care nu aș mai vrea să fiu asociată acum :).

Cert este că mai toate aceste relații au ceva în comun: după ce s-au terminat, persoana în cauză (cealaltă, nu eu) și-au găsit marea iubire și s-au însurat. Blestem, dom’le!

Am început eu să miros ceva încă din timpul liceului, atunci când omul s-a dus după o alta (blondă și cu picioarele lungi) și apoi, după vreo câteva luni, plângea pe la colțuri de jale și de dor pentru că ea, iubirea vieții lui, cea cu care va face copii mulți și dolofani, nu îl mai bagă în seamă. Dar atunci mi-am spus că e o coincidență.

Dar nu e așa! Pe măsură ce au trecut anii, toți și-au găsit marea dragoste și s-au însurat după ce am plecat eu de lângă ei. Și, de fiecare dată când mai aud de unul că se însoară, mă gândesc că, într-un fel, am contribuit și eu la marea lui fericire de acum. Chiar dacă ne-am despărțit cu plânsete și urlete și cine știe ce pahare aruncate și dramă și conversații telefonice infinite și ”n-o să mai găsesc pe nimeni ca tine”-uri, cumva, într-un fel, am avut și eu ceva de-a face cu starea lui actuală.

De unde trag eu concluzia că dorința mea de a schimba măcar o viață în bine mi s-a îndeplinit, deși eu nu la asta mă gândeam. Sunt curioasă câți dintre ei citesc acum acest articol. Știu că n-o să recunoască acum și nici n-o să se apuce de comentat dar… CU PLĂCERE! 🙂

Sursa foto: Flickr.com

Share

5 Comments

  1. S says:

    Sună cunoscut, dar privind în oglindă, de partea cealaltă …

  2. Ines Prodan says:

    Sigur. Sunt convinsă că nu sunt atât de specială, din punctul ăsta de vedere :).

  3. Teo Grigorie says:

    Si eu am fosti care ba sunt insurati, ba au copii. Dar eu am privit asta ca pe un blestem :))

  4. […] Belva putem citi cum toţi se însoară şi să pornim o discuţie despre […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.