“Fiecare om trebuie să își găsească timp să se așeze și să privească  frunzele căzând” spunea Elizabeth Lawrence.

În cea de-a 28-a toamnă din viața mea îi dau dreptate.

An de an venirea toamnei mă deprima cumplit. Dintr-o dată mă simțeam secătuită de energie, îmi venea să stau numai în casă, eventual în pat, fără să fac nimic anume. Pur și simplu așteptam să treacă, de parcă acest anotimp era o boală. Zilele scurte în care mi se părea că nu îmi ajunge timpul, indiferent ce acțiune aș fi vrut să încep erau definiția toamnei în accepțiunea mea. Și totuși…

Anul acesta a fost diferit de toți ceilalți. Am făcut atâtea lucruri pentru prima oară, mi-am învins atâtea temeri, iar acest lucru a schimbat ceva pentru totdeauna în viața mea. Pe scurt, am decis că de acum înainte îmi ”cumpăr” timp.

Odată cu schimbarea locului de muncă, îndatoririle mele au crescut, iar acum lucrez 7 zile din 7. Mă simt deseori ca o caracatiță cu multe tentacul, având în fiecare câte ceva, un pix, o pensulă de machiaj, o carte sau telecomanda de la Playstation. Știi ce vreau să zic, ai prins ideea. Ritmul acesta nebunesc m-a făcut întâi să mă plâng și cam așa mi-a trecut vara. Acum, când soarele apune la 19 parcă începe să îmi revină pofta de viață.

Te întrebi cum se face una ca asta? Așază-te comod și citește mai jos.

1. Folosesc o agendă

Da, știu că agendele cu coperta frumos colorată arată extrem de bine pe măsuța de toaletă, dar cred că a venit timpul să le și folosești. Eu îmi notez în agenda mea lucrurile pe care trebuie să le fac în perioada imediat următoare. Nu îmi fac neapărat planuri cu bătaie lungă. O iau cu pași mici și mă bucur pentru fiecare sarcină pe care o îndeplinesc cu succes.

2. Nu mai amân vizionarea serialului preferat

Vremea ceva mai rece parcă îmbie la relaxare, la seri petrecute sub o pătură moale, cu un castron mare de popcorn în brațe, în timp ce în fața ochilor rulează serialul sau filmul preferat. Încerc să îmi organizez timpul în așa fel încât să am măcar 2-3 ore pe săptămână pentru activitatea aceasta.

3. Fac băi lungi și îmi îngrijesc mai mult pielea

Gata! Vara nu mă mai prinde nepregătită! Oficial am deschis sezonul băilor lungi și promit ca măcar la două zile să mă răsfăț cu o loțiune de corp cu miros gurmand. Plănuiesc ca până la sezonul estival să întineresc cu vreo 5 ani.

4. Zâmbesc mai mult, spun ”te rog” și ”mulțumesc”

Să le zâmbești celor din jur nu costă nimic. Și e și contagios. Am observat că dacă ofer un zâmbet oamenilor pe care îi întâlnesc în drum spre birou, aceștia îmi întorc gestul. În plus, atunci când spun cuvintele magice ”te rog” și ”mulțumesc”, frunțile se descrețesc și tonul vocilor devine mai blând și mai cald. Durează 2 secunde în plus. Asta da super-putere!

5. Merg mai mult pe jos

Nu o îți enumăr toate beneficiile pe care le are mersul pe jos. Le știi prea bine. Cu toate acestea, alegi mașina fiindcă ești comodă, vrei să ajungi mai repede undeva sau plouă și nu vrei să îți strici coafura. Uită de toate astea! Dacă te trezești cu câteva minute mai repede, o să îți permiți luxul să mergi pe jos, pășind peste frunze, ascultându-le foșnetul. O să vezi, în curând nici pânzele de păianjen care zboară prin aer și ți se agață în păr nu o să te mai supere.

Știu, par lucruri mărunte și deloc revoluționare. Dar crede-mă, schimbările vin aproape de fiecare dată cu pași mărunți. Sunt curioasă, tu ce planuri ai pentru toamna asta?

October 11, 2018

Toamna asta îmi cumpăr timp

“Fiecare om trebuie să își găsească timp să se așeze și să privească  frunzele căzând” spunea Elizabeth Lawrence. În cea de-a 28-a toamnă din viața mea […]
September 12, 2018

Regina Toamnă

Plouă, iar stropii mici și reci se lovesc de geamul de la bucătărie. Privesc afară spre toamnă, cum n-a întârziat ea să aducă frigul și ploile. […]
October 9, 2017

Hygge – reţeta daneză a fericirii

Octombrie e luna în care ne amintim de păturicile acelea pufoase, e luna în care popasul pe canapea devine obligatoriu, e luna în care scoatem la […]
October 4, 2017

Pierdut elan. Găsitorul sunt tot eu.

Ce e cu toamna asta? Sau poate toamna nu are nici o vină ci doar eu mă aflu iar la o răscruce de drumuri. Sau cărări? […]