Când a apărut cartea Scrisori din insula Guernsey, în vara aceasta, eram într-un moment în care pur și simplu nu eram în starea necesară să citesc un roman epistolar, scris de două femei. Așa că am pus-o pe noptieră și am lăsat-o să își aștepte rândul, refuzând cu desăvârșire să o răsfoiesc sau să îi citesc măcar descrierea. După ceva vreme, am luat-o întâmplător în mână și am început s-o citesc. Și am citit, și am citit, și am tot citit, până m-am lăsat prinsă de poveste. Și mi-am dat seama că, până la urmă, e chiar plăcut să citești corespondența cuiva și să pui cap la cap detaliile, acțiunea și personajele. Dar până să îți povestesc despre acțiune, hai să îți spun cum a luat naștere ideea acestei cărți, pentru că nu e chiar de colo!

Mary Ann Shaffer a fost editor, bibliotecar și librar în Statele Unite ale Americii. În 1980, se hotărăște să scrie o carte biografică despre Kathleen Scot, soția exploratorului polar Robert Falcon Scott, așa că pleacă în Marea Britanie, să se documenteze. Ajunsă acolo, își dă seama că nu are foarte mult material pentru cercetarea ei și decide să abandoneze proiectul. Dar, înainte să se întoarcă acasă, în America, face un mic ocol și ajunge întâmplător pe insula Guernsey. Ceața densă o face să rămână în aeroport, unde savurează carte după carte despre ocupația germană de pe insulă în timpul celui de-Al doilea Război Mondial. Când ceața se ridică, pleacă de pe insulă fără să fi vizitat vreun obiectiv turistic, dar cu o nouă pasiune nebună pentru subiect.

I-au luat 20 de ani să se lase convinsă de apropiați să scrie o carte despre insula Guernsey, locul în care s-au întâmplat atât de multe lucruri prea puțin cunoscute omenirii. Așa a luat naștere Scrisori din insula Guernsey, romanul epistolar care avea să-i îndeplinească lui Mary Ann marele vis de a scrie și de a publica o carte.

Când munca la carte era aproape de final, Mary Ann s-a îmbolnăvit grav și nu a mai putut scrie. Dar pentru că avea un contract de respectat cu editura, cartea trebuia să fie livrată în termenii dați. Așa că a rugat-o pe nepoata ei, scriitoarea Annie Barrows, să o ajute să încheie cu succes acest proiect. Annie a acceptat imediat și a contribuit substanțial la finalizarea cărții. Dar, din păcate, Mary Ann a murit înainte să își vadă marele vis împlinit și cartea a fost publicată după moartea ei.

Romanul conține câte puțin din fiecare element care ar putea da unei cărți succesul de care are nevoie: dramă, dragoste, umor, istorie și multă-multă emoție. E un roman inedit, cu o dublă-poveste fascinantă: cea a cărții și cea a autoarei. Și sunt sigură că ambele îți vor plăcea în egală măsură!

Nu vreau să dau din casă foarte multe despre ceea ce vei găsi în carte, pentru că te îndemn să descoperi pe cont propriu fiecare scrisoare cu farmecul ei! Te las doar cu o descriere succintă de pe copertă:

In ianuarie 1946, intr-o Londra care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Juliet Ashton cauta un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gandit ca il va gasi in scrisoarea unui barbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi incep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrica in care traieste barbatul misterios.

Pentru a scapa de tragedia ocupatiei germane, barbatul si prietenii lui inventeaza un club de lectura cu cei mai neobisnuiti membri, de la crescatori de porci si fermieri la frenologi, toti mari iubitori de literatura. Si toti ii trimit lui Juliet povestile lor de zi cu zi.

Plin de mult umor si caldura, romanul reprezinta o oda adusa cuvantului scris si felului in care el apropie oamenii.

Romanul Scrisori din insula Guernsey a apărut la Editura Nemira, în colecția Damen Tango, unde o poți găsi atât în format Paperback, cât și e-book, ambele la reducere!

 

August 28, 2018
Guernsey

Ce faci când ajungi întâmplător pe insula Guernsey? Scrii o carte!

Când a apărut cartea Scrisori din insula Guernsey, în vara aceasta, eram într-un moment în care pur și simplu nu eram în starea necesară să citesc […]
May 15, 2018

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău

Un bărbat pe nume Ove mi s-a părut – asta doar la început – unul dintre cele mai banale romane, cu unul din cele mai decolorate […]
February 6, 2018
inimi chimice

Suntem toți, de fapt, doar niște inimi chimice

Se spune că dragostea e o știință și că atunci când doi oameni se îndrăgostesc e vorba de chimie. Dar nu știu ce știință este asta […]
January 8, 2018
puzzle

Cum pui cap la cap piesele de puzzle din viața ta?

După ce am citit Salvând-o pe Francesca, un roman care mi-a ajuns repede la suflet, am zis că trebuie să descopăr mai mult din opera Melinei […]