Pentru că m-ai întrebat, îţi răspund.

O privesc deseori cu mândrie şi de câteva ori cu multă compasiune căci în simplitatea ei toţi ceilalţi o văd complexă.

Poate nu e normal pentru un om să o ia de la capăt de atâtea ori în viaţă. Unora li se întâmplă o dată să piardă tot şi să înceapă din nou. Ei i s-a întâmplat de vreo 4 ori deja şi abia a început să-și trăiască viața de adult.

De ce cu mândrie? Pentru că a ştiut întodeauna cum să se pregătească. Oamenii îi spun şi după ani întregi că e aceeaşi optimistă incurabilă dar ea ştie că în spatele zâmbetului pe care îl afişează, sufletul ei s-a frânt de mai multe ori până să înveţe că nu interesează pe nimeni, până să repete de mii de ori în mintea-i plină de gânduri că poate. Pentru că întodeauna ştie când se apropie sfârşitul şi după ce se culege de pe jos, îşi pregăteşte totul pentru a putea ajunge cu frunte sus la ziua în care poate spune: gata, sunt suficient de puternică încât să spun stop, pot merge şi singură înainte! Pentru că puţinul pe care îl are e de la ea, prin munca ei iar bogăţia pe care o duce cu ea e în interior şi creşte în fiecare zi cu efortul susţinut al femeii care ştie că vrea şi merită mai mult. Pentru că în naivitatea ei crede în cei câţiva oameni pe care îi acceptă alături şi în singurul om pe care-l lasă să o vadă dimineaţa. Pentru că deşi iubeşte şi înţelege ştie cum să se pregătească pentru momentul în care nu mai acceptă.

De ce cu multă compasiune? Pentru că are nevoie. E adevărat că o îmbrăţişare face cât o mie de cuvinte dar a învăţat că are nevoie de acele zile în care să simtă că i s-a refuzat totul pentru ca mai apoi să simtă că are totul. Vorbind în cuvinte uzate şi folosite prea des, o văd că se victimizează în zilele ploioase însă ştie că doar astfel va aprecia cerul senin şi fruntea-i însorită. Pentru că toţi ceilalţi nu îi pot acorda compasiune aşteptând mereu de la ea doar veselie. A demonstrat de prea multe ori că nu are nevoie de nimeni, cine să o creadă acum că nu poate rezolva singură totul? De aceea, din umbră, o înţeleg şi o las să fie şi aşa. E mai frumoasă când e vulnerabilă deoarece se ridică mereu şi mai puternică. Nu fug de ea ci mi-ar plăcea să mă apropii şi mai mult, doar astfel o pot cunoaşte pe deplin.

Ea, femeia de 30 de ani… nu e nici a lui Balzac şi nici a altcuiva deşi îşi doreşte cu ardoare acest lucru. Se uită în jurul ei cu mândrie la oamenii care îndrăznesc să construiască vieţi şi e bucuroasă că îi cunoaşte. Ajunge acasă, îşi toarnă un pahar de vin în bucătăria-i întunecată şi îşi dă seama că nu e chiar atât de singură. Dintr-un colţ de apartament, cu paşi rapizi se îndreaptă către ea fiinţa care o iubeşte cel mai mult pe lumea asta şi care îi cere doar să se întoarcă acasă. Atunci îşi da seama cât e de norocoasă.

Ea, femeia de 30 de ani… se regăseşte în fiecare dintre noi şi întodeauna când te întâlneşte ştie să-ţi zâmbească din suflet pentru că a învăţat cu greu că doar de atât e nevoie.

Sursă foto: personal

August 20, 2015

Ea, femeia de 30 de ani

Pentru că m-ai întrebat, îţi răspund. O privesc deseori cu mândrie şi de câteva ori cu multă compasiune căci în simplitatea ei toţi ceilalţi o văd […]
June 29, 2015

Vor femeile păpușei lângă ele?

Fără îndoială un bărbat înalt este impunător şi are o anumită prezenţă care o face pe femeia de lângă el să se simtă bine. Probabil vine […]
June 23, 2015

Doamna Paiaţă

Nu o cunoaşteţi pe doamna Paiaţă, dar e posibil să cunoaşteţi pe cineva ca ea. Să vă povestesc: Actuala doamnă Paiaţă, fusese domnişoara Model şi iubita […]
April 20, 2015

Ce facem cu amintirile?

Întodeauna trecutul ne defineşte. Suntem persoanele de astăzi datorită unor experienţe pe care le-am avut şi a unor oameni pe care i-am întâlnit. Acel clişeu conform […]