E a doua oară când mă întâlnesc cu Ruth Ware. Prima dată am citit Într-o pădure întunecată, carte care m-a ținut cu sufletul la gură și pe care am îndrăgit-o foarte mult. Are Ware ceva al ei care te face să trăiești în carte mai mult decât o faci cu celelalte lecturi. Să simți până în măduva oaselor suspansul, misterul, teama.

Asta se întâmplă și în cea de-a doua carte a ei, Jocul Minciunii, despre care The Sun spune că „Agatha Christie se întâlnește cu Fata din tren”. Romanul începe cu o scenă specifică și foarte familiară nouă, mamelor: Isa își alăptează bebelușa în toiul nopții, în timp ce soțul ei doarme alături. Are o carieră strălucită în domeniul juridic, dar acum se află în concediul de creștere a copilului, lucru ce o face să se gândească în acele momente la toate schimbările din viața ei. Și deodată primește un sms: „Am nevoie de voi!”.

A doua zi de dimineață, își ia copilul și pleacă spre Salten, acolo unde Kate, prietena ei de-o viață, o așteaptă alături de celelalte două femei din grupul lor: Thea și Fatima. Cele patru s-au întâlnit când erau adolescente și colege la Internatul Salten. Au început atunci ceea ce ele au numit Jocul Minciunii, un joc periculos cu cinci reguli clare:

  1. Să minți;
  2. Nu schimba povestea;
  3. Nu te lăsa prinsă;
  4. Să nu le minți niciodată pe celelalte;
  5. Să știi când să încetezi să mai minți.

Au început să mintă despre orice. Mințeau pe oricine, dar nu se mințeau niciodată între ele. Jocul acesta le-a asigurat imediat antipatia colegelor și a profesorilor, dar asta le-a făcut doar mai puternice împreună. Prietenia dintre ele le face să păstreze încă un secret comun: în adolescență, au îngropat un cadavru. Acum, rămășițele au fost găsite, iar ele trăiesc spaima de a fi descoperite și de a pierde totul.

Patru prietene care se reîntorc în adolescență, care văd totul cu alți ochi și care află cu stupoare că regulile jocului au fost încălcate. O poveste care te va ține cu sufletul la gură și te va mai învăța câte ceva despre cât de departe poate merge ființa umană în planurile ei. O carte despre inconștiența tinereții și capcanele vieții de adult. Un roman despre prietenie, viață și minciună.

Nu vă voi da prea multe detalii, pentru că risc să stric din măiestria cu care Ruth Ware a pus un scenariu înaintea altuia și a dezvăluit anumite elemente la momentul oportun. Și, mai ales, nu vreau să stric finalul!

Găsiți cartea lui Ruth Ware la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, alături de multe alte titluri atractive din genul „Crime”!

Foto: willingness.com

 

March 7, 2018

Ești pregătită să joci Jocul minciunii?

E a doua oară când mă întâlnesc cu Ruth Ware. Prima dată am citit Într-o pădure întunecată, carte care m-a ținut cu sufletul la gură și […]
February 21, 2018
femeia din orient express

Urcă în Orient Express și lasă trecutul în urmă!

Când ești o mare pasionată a cărților scrise de Agatha Christie, nu ai cum să nu tresari la o carte care o are în centrul atenției […]
February 9, 2018
sasenka

Sașenka – Cea mai zguduitoare carte din ultima perioadă

Înainte să vă povestesc despre ce e vorba în „propoziție”, lăsați-mă să vă spun că nu am mai citit de multă vreme o carte atât de […]
February 6, 2018
inimi chimice

Suntem toți, de fapt, doar niște inimi chimice

Se spune că dragostea e o știință și că atunci când doi oameni se îndrăgostesc e vorba de chimie. Dar nu știu ce știință este asta […]