Vă vine să credeți sau nu, prima firmă cu care am colaborat a fost una de centrale termice, hale și acoperișuri. Nu e chiar domeniul de vis al unei fete de 20 de ani, cât aveam pe atunci, însă, important e că făceam ceea ce îmi doream: scriam texte, făceam prezentări și mă ocupam de partea de PR și comunicare, atât cât mă pricepeam eu în primul an de facultate.

Inițial am început cu o oarecare strângere de inimă, pentru că habar nu aveam nimic de centrale termice și nu știam cum să promovez ceva despre care nici eu nu știu. Dar, a fost o lecție foarte bună, pentru că așa am înțeles că în munca de PR înveți odată cu clientul. Așa am crescut, iar în cei peste 15 ani de PR am învățat enorm de mult din fiecare domeniu în care au activat clienții mei.

Cred că această curiozitate și această înclinație spre cercetare și învățare sunt cerințe obligatorii atunci când lucrezi în PR. Pentru că dacă nu simți acel entuziasm de a afla lucruri noi și de a găsi un mod creativ de a le transmite și oamenilor, poate PR-ul nu e cea mai potrivită meserie pentru tine. Nu cred că aș fi putut învăța atât de multe lucruri despre centrale termice, dacă nu aș fi avut acel prim client cu care am colaborat în primul an de facultate și de la care am câștigat primii bani în PR.

Desigur, acum mă amuz când mă gândesc la acea perioadă și când o compar cu cea de acum. Ideile de campanii sunt, evident, mai elaborate și mai îndrăznețe acum. Dar și modele de centrale sunt diferite în ziua de azi, iar tehnologia a evoluat enorm în aceste aproape două decenii. Acum avem centrale electrice, mult mai avansate, pliate pe nevoile fiecărui tip de familie sau casă, iar opțiunile sunt nelimitate. Acum problema când îți cumperi o centrală termică nu mai ține de preț sau de încredere, ci de cum alegi centrala termică din atât de multe opțiuni care există pe piață.

Așa că, să știi că dacă vrei să îți cumperi o centrală termică, eu nu am mai ținut pasul cu noile tehnologii. Eu pot doar să îmi amintesc cu drag de acea perioadă în care lucram în domeniu și pot să te ajut cel mlt cu câteva linkuri. Sau să-ți spun ce culoare de centrală se potrivește în camera ta, pentru că, înainte de toate, rămân totuși o femeie!

Foto: utilita.co.uk

February 23, 2017
centrale termice

Mi-am încălzit cariera la… centrale termice

Vă vine să credeți sau nu, prima firmă cu care am colaborat a fost una de centrale termice, hale și acoperișuri. Nu e chiar domeniul de […]
February 22, 2017
argint

Amintiri cu drag din epoca mea minunată de… argint

Eram la școală când tata a plecat la muncă în străinătate. Nu vă voi povesti acum despre dificultatea unui copil de a-și vedea tatăl plecând în […]
February 21, 2017
biciclete fitness ieftine

Biciclete fitness sau… cuier?

Cred că (aproape) fiecare dintre noi avem în casă un scaun pe care ne aruncăm hainele sau diverse lucruri. Cei care au în casă biciclete fitness […]
February 17, 2017
salopete

Cine mai este fan salopete ca mine?

Am avut întotdeauna o atracție pentru salopete. Nu contează dacă vorbim de salopetă bărbați sau salopetă femei, salopete pentru oraș sau salopete de lucru, salopete lungi […]