Eram în mașină și așteptam schimbarea culorii semaforului și zăresc pe trotuarul străzii un puști care nu cred că avea mai mult de 12-13 ani. Se plimba de colo colo, cu telefonul la ureche, gesticulând și vorbind tare, dându-și aere de om important, cel mai probabil dorind să pară interesant în fața fetei care îl însoțea. Avea comportament și gestică de adult. Cel mai probabil a împrumutat toate astea de la un personaj pe care îl admiră, fie el tată, unchi, frate mai mare sau vreo celebritate.

 

 
Urmărindu-l cu privirea m-am întrebat: Oare de ce se grăbesc să se facă oameni mari acești copii? De ce nu vor să mai copilărească? Nu stă nimeni de vorbă cu ei să le explice la modul obiectiv cât e de stresantă și plină de responsabilități viața de adult? Evident că are și părțile ei frumoase, dar incomparabile cu sentimentul de libertate pe care îl ai atunci când ești copil.

 

 
Îmi amintesc de verile petrecute la bunica și de faptul că singura grijă pe care o aveam era să reușim să strângem suficient de mulți copii pentru a juca anumite jocuri. Bunica ne avea grija, mai ales să nu ne lovim sau să nu rămânem nemâncați. Nouă nu ne păsa de lucruri de astea. Dacă ne loveam frecam locul rănit cu un pic de iarbă, ne scuturam și continuam joaca. Dacă ne era foame dădeam iama în pomii fructiferi din livada bunicii sau a vecinilor (după poftă) și rezolvam problema rapid. Soare, scăldat în râu, verdeață, copii, jocuri și multă mișcare, toate cu zâmbetul până la urechi. Asta era tot ce ne trebuia.

 

 
Copilăria este cea mai frumoasă și inocentă parte a vieții omului. Sau cel puțin așa e la nivel teoretic și declarativ. Când ești copil te joci, râzi, asculți povești, inventezi altele la rândul tău, zburzi și țopăi ca un ied și poți fi fericit cu puțin.

 

 
Adulții ar vrea să se mai întoarcă în copilărie din când în când, în mod special când își doresc să facă o pauză de la zbuciumul responsabilităților zilnice. Câți dintre noi nu am vrea să ne jucăm nestingheriți, să facem doar ce vrem, să râdem cu poftă din toată inima, fără să avem treburi de făcut și probleme de rezolvat? Măcar pentru o zi. Să ne încărcăm bateriile. Unii adulți aleg să facă asta împreună cu copiii lor și să vadă lucrurile din perspectiva inocentă a acestora. Alții aleg să facă activități care să le aducă măcar parțial acel sentiment de zburdălnicie a sufletului.

 

 
Cred că e în natura umană dorința asta de a redobândi ceea ce la un moment dat am pierdut. Mereu vrem ceea ce nu avem. Din păcate observ că și în rândul copiilor se manifestă aceeași tendință. Mulți copii și adolescenți se grăbesc să crească, împrumutând comportamente de ale adulților. Probabil ei cred că atunci când ești “om mare” faci tot ce vrei și nimeni nu poate să te comande sau să îți spună că ești prea mic pentru anumite lucruri. He he! Bine ar fi dacă lucrurile s-ar desfășura așa.

 

 
Copilărie, mai întoarce-te din când în când să putem zburda fără griji…

 

 
Sursă foto: smosh.com

November 18, 2016

Copiii se grăbesc să crească

Eram în mașină și așteptam schimbarea culorii semaforului și zăresc pe trotuarul străzii un puști care nu cred că avea mai mult de 12-13 ani. Se […]
January 26, 2016
papusi

Azi mă joc cu păpuși

Starea mea de răceală s-a accentuat puternic, așa că sunt țintuită în casă. Nu mai am cine știe ce putere de muncă, dar, cu siguranță, trebuie […]