Vineri, 14 Decembrie 2018

Așa începea primul meu articol: 

9 ianuarie 2018

– Doamna Șoșu, treziți-vă, haideți, treziți-vă! – blând dar ferm, așa cum știu asistentele dintr-o clinică privată să își trezească pacienții sedați pentru diverse intervenții.

– Vaai, sunteți atât de tânără…

Am rămas la fel de tânără și frumușică, a trecut un an, mi-am mai serbat o zi de naștere. Am suportat bine 3 intervenții chirurgicale, o porție zdravănă de chimioterapie și una de radioterapie. Acum sunt tot la etajul 3, salonul 6, patul de la geam și tocmai ce m-am bucurat de un iaurt – prima mea masă solidă de vreo 5 zile încoace. 

Intervenția a fost una technically ușoară: închidere de ileostomă. În traducere liberă: ca să se poată lipi colonul rămas, s-a tăiat partea de la capătul intestinului subțire și s-au scos, printr-o găurică din abdomen, cele două capete. Un capăt a rămas inactiv, cel care ducea spre colon, celălalt a rămas foarte activ! Adică, după ce mâncam un covrigel, pac, în 10-15 minute, covrigelul ieșea elegant, procesat și bine-mersi, în punga lipită de mine.

Asta dimineața. Că după-amiza, puteai să vezi cum se încetinește tranzitul intestinal. Adică ciuguleam ceva pe la 4 si la ora 6 mă trezeam cu rezultatul. De cele mai multe ori eram pe undeva pe unde nu aveam baie. Și punga atârna, grea, peste marginea singurei perechi de blugi pe care am suportat-o, pe sub un pulover larg. No, acum că dacă e de mascat ceva, nu-i bai, că nu-i o tragedie. Dar să ai punga asta cu un adeziv care vine deja peste o piele iritata de atata adeziv și suc gastro-intestinal – asta nu-i plăcut deloc! Ca și cum cineva ți-ar trage pielea de pe tine care în prealabil a fost frecată cu șmilgher! O bucată de piele cam de-o palmă.

Dar zâmbim, ne contorsionăm puțin, încercăm să limităm mișcarea și frecarea și totul arată aproape normal. De pe 30 octombrie până pe 10 decembrie!

10 Decembrie – ziua în care cea mai technically ușoară intervenție s-a dovedit a fi cea mai nesuferită dintre toate! Niște dureri și o greață care mi-au anihilat percepția spațio-temporală timp de aproape 24 de ore. În care am reușit să dorm foarte puțin. Cu puțină morfină, am reușit să trec și peste această experiență despre care să nu te prind că ai fi curios să afli mai multe!

14 Decembrie – azi. Zi de salar, și de vineri, de planuri pentru weekend și pentru Crăciun. Prima zi în care pot savura ceva cu papilele gustative. Mi-e poftă de un crenvuști – nu știu de unde m-am luat. Și de o bucățică de varză murată – aproape interzis a mă gândi la așa ceva! Varza e prohibită pentru o bună perioadă – că dă balonare și plesnesc suturile!

Și reclamele la tot felul de bunătăți din perioada asta…

Nu mai am chestii savuroase de povestit, că nu prea mă simt giumbușlucară în perioada asta. Văd cum multe se petrec în jurul meu, cu copiii, cu soțul, la atelier, dar pur și simplu sunt blocată în acest corp care-și cere tributul de repaos. Care mi-a transmis că e momentul de care să profit în liniște și cu încredere. Bullshit! 

IRO – Iasi

V-am mai povestit despre spitalul unde sunt internată – IRO sau Institutul Regional de Oncologie, Iași. Am mai stat prin spitale – nu prea des, dar suficient (o maternitate, odată când eram studentă și prin copilarie. Și cu cei mici, de vreo 4-5 ori, la privat și la stat). Dar ceea ce se petrece aici cred că este comparabil cu ceea ce se face la Viena sau în Turcia (am văzut filmulețe pe yputube)! Mă refer la personal, la exigențele procedurale, la profesionalismul și umanitatea lor, la dotarile spitalului. Nu-i drag nimănui să stea internat și mai ales la oncologie. Dar cum au drămuit oamenii ăștia tot sistemul, mai că te atașezi de aici ca de-un fel de familie. Pentru că ei se poartă așa. Personalul de aici zâmbește, are răbdare și te tratează cu respect. Lucrul ăsta l-am mai văzut în spitale private și, la stat, unde dădeam șpaga. Să mai spun o grozăvie? Aici nu se acceptă șpaga. Ce zici de asta?

Am să mulțumesc în mod deosebit Domnului Doctor Roată Cristian și echipei lui, Dr. Andrada Gafton, Dr. Andrei Cameniță, Dr. Adrian Lupașcu. Și echipei din sala de operație unde sunt muulte cadre medicale din care numai de Dr. Emi Pătrășcănu îmi amintesc, medic anestezist. Apoi vreau să mulțumesc echipei de asistente de la Chirurgie II conduse de D-na Asistent Șef Antonela. Echipă formată din Flori, Alina, Paula, Lili Talpă, Ani, Sanda, Crina, Simona, Alina Șerban și Alina Meliș, Petronela, Lili Burlu, Petronela Zmău, Denisa, Adriana, Cristina. Apoi lui Costel și Cătălin, Lili de la cosmetică, lui Viorel, doamnelor infirmiere și doamnelor care au grijă de curățenia și disciplina de peste tot.

Cam atât pe azi, dragilor, să mai rămână și pe data viitoare ceva. Sărutări pe chacre!

December 14, 2018

Cum am petrecut de cancerul ăsta – partea a XII-a

Vineri, 14 Decembrie 2018 Așa începea primul meu articol:  9 ianuarie 2018 – Doamna Șoșu, treziți-vă, haideți, treziți-vă! – blând dar ferm, așa cum știu asistentele […]
February 10, 2018

Cum am petrecut de Cancerul ăsta – partea I

9 ianuarie 2018 – Doamna Șoșu, treziți-vă, haideți, treziți-vă! – blând dar ferm, așa cum știu asistentele dintr-o clinică privată să își trezească pacienții sedați pentru […]