Ați observat că medicii, în special cei de la stat, nu prea zâmbesc? O fi oboseala cronică, o fi saturație față de morți și boală, nu știu ce e, dar rar vezi un medic să zâmbească și să se implice așa cum am vrea noi, pacienții. Și când întâlnești un medic de la stat plin de energie pozitivă și cu zâmbetul larg, așa cum e cazul doamnei doctor Carmen Orban, te minunezi și te bucuri că mai există și excepții.

Carmen Orban este genul de femeie care te inspiră. Este managerul Institutului Clinic Fundeni și mamă a doi copii minunați. Clișeistic sau nu, dar se pare că reușește să găsească acel echilibru perfect între a ține frâiele unui spital de stat și a educa doi copii care au nevoie de mama lor.

Într-unul dintre interviurile date în media, dr. Carmen Orban a zis un lucru pe care l-aș printa, l-aș multiplica și l-aș da tuturor medicilor din România, pentru a-l ține minte atunci când tratează un pacient: ”Dacă realizăm că acolo poate fi o persoană dragă nouă, nu avem cum să greșim”. Adevărul e că, dacă unii medici ar renunța la superficialitatea, ignoranța, delăsarea și lipsa de profesionalism de care dau dovadă și ar avea măcar jumătate din umanitatea pe care o are dr. Carmen Orban, lucrurile s-ar mișca un pic mai bine, iar oamenii nu ar mai fi atât de îngroziți de ideea internării într-un spital de stat. Nu voi uita niciodată experiența neplăcută pe care am avut-o cu fiică-mea pe când avea doar două luni și spitalul de copii de stat de la noi…

Dar să nu ne mai gândim la lucruri negative. Mai bine să luăm modelul de femeie, de mamă, de medic și de manager al dr. Carmen Orban și să privim lumea cu optimism și cu încredere că sistemul medical din România are până la urmă șansa de a o lua pe un drum corect.

Spunea Carmen Orban două cuvinte extrem de importante în interviul cu ea: ”muncă” și ”dăruire”. Ei bine, da! Cuvintele astea două chiar trebuie printate și distribuite, dar nu doar medicilor din România, ci tuturor românilor. Pentru că, dacă vrem să facem lucrurile să se miște în direcția cea bună, trebuie să facem și noi, la rândul nostru, ceva. Și putem face asta prin implicare, prin muncă cinstită, prin devotament și pasiune. Și dacă o mai facem și cu zâmbetul pe buze, fără să uităm de familie, exact așa cum reușește și dr. Carmen Orban, atunci lucrurile chiar ar fi așa cum ar trebui să fie!

Foto: toplinemedical.ro

January 28, 2016
carmen orban

Dr. Carmen Orban – o sursă reală de inspirație

Ați observat că medicii, în special cei de la stat, nu prea zâmbesc? O fi oboseala cronică, o fi saturație față de morți și boală, nu […]
January 25, 2016

Ce vrea o femeie de la un bărbat?

“Vrei mult de la un bărbat!” – mi-au spus deseori persoanele apropiate mie “Valorez mult!” – am răspuns fără să stau pe gânduri Unei femei de […]
November 10, 2015

Femeia – povești diferite la vârste diferite

Băi, tată, cum mai trece timpul ăsta! Parcă mai ieri, alaltăieri, mă urcam în tren sau în avion și călătoream pe oriunde îmi poftea inimioara, sau […]
October 28, 2015
puternica

M-am săturat să fiu puternică…

V-ați întrebat vreodată ce înseamnă de fapt o ”femeie puternică”? Mie una mi s-a atribuit de multe ori această expresie și, până acum, o priveam ca […]