Eşti departe. Şi mă întristează extrem de mult. Poate ai simţit şi tu asta de fiecare dată când am înghiţit nodurile pe care le simţeam în gât atunci când mă îmbrăţişai de rămas-bun şi cu ele îmi înghiţeam şi cuvintele. Dar sigur nu ştii, pentru că mi-ar fi şi mie imposibil să îţi spun, de câte ori am plâns din cauza tristeţii că drumul pe care îl aveam în faţă era cel care mă ducea în locul în care simţeam şi mai acut lipsa ta. Lacrimile îmi inundau ochii şi mă calma doar gândul că trebuie să am grijă să îmi fie bine pentru a nu îţi face ţie rău. Trăgeam aer în piept şi continuam să conduc spre casa mea pe care nu o simţeam acasă. Îmi înghiţeam ultima lacrimă, sărată şi amară, dar plină de bucurie. Era momentul în care nu ştiam cum să îi mulţumesc cerului pentru că te am în viaţa mea, aşa departe cum eşti, dar mereu prezent. Ce ironie!

Eşti mereu prezent, pentru că sunt a ta. M-ai modelat aşa cum ai ştiut tu mai bine şi aş spune că ţi-a ieşit ceva frumos. Deşi copilăria a trecut de mult, încă mai sunt Raluşu a ta şi tu eşti acel cineva la care mă uit ca la un soare. Străluceşti atât de frumos şi eşti atât de perfect pentru mine încât îmi e imposibil să nu zâmbesc atunci când mă gândesc la tine. Tu ştii să scoţi la lumină tot ce e mai frumos în mine şi, cel mai important, ştii să mă laşi să fiu eu. Mi-a luat mult timp să înţeleg asta. Să fi fost vreo 20 de ani?

Uneori am fost furioasă pentru că nu m-ai cocoloşit şi pentru că nu te-ai îngrijit să îmi faci viaţa cât mai uşoară. Mi-a luat destul de mult să văd că de fapt m-ai pregătit să mă descurc singură în viaţă, să nu depind de cineva, să fiu responsabilă şi să îmi asum fericirea sau nefericirea mea. Şi asta mă face să am o viaţă frumoasă, chiar uşoară, acum.  Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc şi pentru că nu m-ai lăsat să mă scufund şi pentru că ai crezut în mine atunci când eu nu mai credeam, atunci când nu ştiam ce mă doare mai mult, faptul că am greşit sau faptul că te-am dezamăgit.

Îţi mulţumesc pentru că m-ai iertat şi pentru că îţi bei cafeaua de dimineaţă cu mine, la telefon. Şi pentru că mă faci să râd cu poftă. Aş vrea să ştii că a fost una dintre cele mai frumoase declaraţii când mi-ai spus că să mă auzi râzând e tot ce ai nevoie pentru a râde şi tu.

Poate nu m-ai învăţat să spun “te iubesc“, dar cu siguranţă m-ai învăţat ce înseamnă. Mai ales pentru asta îţi mulţumesc! Cred că a iubi e scopul omului în viaţă!
Tu şi mama sunteţi cei mai adevăraţi părinţi, iar eu sunt cea mai norocoasă că întâmplarea face să fiţi părinţii mei.

 

Foto: www.emaze.com

October 7, 2016

Un el si o ea

Eşti departe. Şi mă întristează extrem de mult. Poate ai simţit şi tu asta de fiecare dată când am înghiţit nodurile pe care le simţeam în […]
December 17, 2015

Cum rămâne cu prima impresie?

Obişnuiam să cred în prima impresie. Probabil o şi confundăm cu reacţiile chimice sau cu nevoia pe care o aveam atunci. Nu ştiu din ce motiv […]
December 3, 2015

Ce valori ai?

Am spus deseori că trăim într-o societate în care e atât de promovat individualismul căci am uitat cum e de fapt, să trăieşti printre oameni. Ca […]
August 20, 2015

Ea, femeia de 30 de ani

Pentru că m-ai întrebat, îţi răspund. O privesc deseori cu mândrie şi de câteva ori cu multă compasiune căci în simplitatea ei toţi ceilalţi o văd […]