Ziua cea mare a mutării a venit! Nu mai e de-n-tors. Gata cu viața la oraș!

Eram prin clasa a șaptea, cred. Îmi plăcea foarte mult să citesc, dar nu aveam timp. Aș fi vrut să mă văd cu fetele și să facem tâmpenii specifice vârstei, să flirtăm cu băieeeeți! Dar eu eram la țară, ele la oraș. Eu vara aveam treabă, ele mergeau la plajă. Că erau la oraș, firar al naibii! Și uite așa am atribuit eu ideii de stat la oraș, la bloc în special, înaltul titlu de noblețe al celor care fac ce vor, când vor.

Mi-a venit și mie rândul la stat la oraș. Prima dată la internat, apoi la gazdă, la cămin studențesc și apoteotic, la etajul 4 din 4, cu centrală pe gaz și două băi, 3 camere. 12 ani frumoși. Soț, doi copii, job, cratiță, scutece, aspirator, închizi ușa, deschizi ușa, somn. Uneori sex. Insomnii. Citit!

Când soțul meu mi-a spus că doamna s-a hotărât să cumpere apartamentul, wow! s-a dărâmat lumea pe mine! M-am prins la timp că era un fake news în capul meu pentru că ideea de bloc nu mai era sinonimă cu relaxarea iar ideea de țară, nu mai bătea cu traiul muncit de acu 20 de ani. Reconfigurarea rapidă și definitivă a credințelor trebuia să se facă ACUM!

Blocul a devenit imediat sinonim cu înghesuiala, poluarea, lipsa spațiului de joacă pentru copil, lipsa locurilor de parcare, șșșșt dupa 10 seara, că deranjăm vecinii.

O căsuță cu încălzire prin pardoseală, cu etaj, cu mobilă albă și cu multe de făcut încă în ea – asta înseamnă reconfigrarea conceptului de țară, my lady! Aer curat, curte unde copiii pot alerga de dimineață până în noaptea, mers prin pădure, un peisaj de vis la care să stai vara sau iarna să te holbezi de pe terasă sau din living – ei, asta seamănă mai mult cu statul într-o perpetuă vacanță, la munte.


Luni era ajunul Crăciunului iar noi cu 3 zile înainte, ne-am mutat

Sâmbătă adică. Îmi era rău zdravăn, dar norocoasă cu un soț care s-a ocupat de hard-work-ul specific în ritm de cazarmă care trebuia mutată, că venea frontul peste noi! Eu am avut grija copiilor, a împachetărilor de tot soiul și de strâns din dință și din fund pe la baie, odată la câteva zeci de minute.

Sâmbătă spre duminică

Un copil a vomat mult toată noaptea în patul nostru cel nou, cu lenjerie nouă, cu saltea nouă. De mai multe ori.

Duminică. AMR o zi și-un pic până la Crăciun

Copilul a fost trecut pe supraveghere intensivă, regim, toată casa aveam castronașe și oale (cele despachetate doar) în caz de vomă. Pe la amiază i-am administrat și o lingură bună de Debridat din sticla pe care Sorin mi-a pregătit-o, dragul de el, pe masă. Fără prea multă complicație, că eram în despachetări și pregătiri de Crăciun. Copilul a închițit cu strâmbături conținutul și a luat un somn subit în cam 10-20 minute. A dormit 4 ore după care s-a trezit ca turmentat. Dar nu a mai vomat!

Luni, 24 Decembrie 2018, Ajun

Dimineață. Am pregătit cafeaua după o noapte, în cele din urmă, fără incidente, în casa noastră nouă. Doar că îl văd pe Sorin că înhață sticla de Debridat din care dădusem ieri copilului și-și toarnă o linguriță în cafea! Pe bune? Debridat în cafea??? De fapt era sticluța cu Jack Daniels pe care o avea la țară până să ne mutăm și din care își mai punea el în cafea, pentru aromă. Din asta ai dat copilului? Da, din asta!

Și copilului nu i-a mai fost rău de atunci.

Duminică, 30 Decembrie – când eu am crezut că e ultima zi din an!

M-am trezit de dimineață cu chef de aniversat un an întreg-întreguț de dat la spate. Mi-am spălat frumos părul și l-am pus pe moațe, am început o agendă nouă pe care mi-am scris cele 50 de obiective și am început să sun pe la ai mei, ca în ajun. Ca să aflu de la mama că mai este încă o zi din 2018 la mijloc până la Revelion! Ca să vezi!

A fost un Revelion pe cinste, cu prieteni dragi, cu copiii lângă noi, cu artificii prin Miroslava. Pe la 3 ne-am culcat.

Pe 2 a dus soțul copiii la părinți, pe 3 și 4 la servici. De pe 5 până pe 10 însă… dansul norilor cu febră, dureri în tot corpul și un tranzit intestinal ingrijorător (la nici 4 săptămâni de la repunere în circuit). Marți am rugat-o pe doamna doctor de familie să mă vadă, că nu mai știam ce pot să mai fac, era alarmant. Miercuri deja eram la Iro din nou, am făcut eco abdominală și niște analize care au ieșit dezastruos. Sustectă de clostridium și încă ceva (până la urmă a fost alarmă falsă).

Ce-a fost asta, fraților? Am avut senzația că pierd orice control al corpului meu, că nu mai scăpam de dureri oricâte calmante as fi luat, că iau pastile și remedii cu pumnul fără efect, că pur și simplu viața asta este o durere, că nu mai controlez nimic, că de ce, de ce, DE CE TREBUIE SĂ FIE AȘA?

Pentru că așa e la o ANIVERSARE, draga mea! Tocmai am încheiat un sezon, facem curat, scoatem tot ce nu s-a scos, frustrări, nespuse, reprimări și tot gunoiul, facem recensământul și megem mai departe!

Am ajuns la concluzia asta nu pentru că-s eu al naibii de deșteaptă și intuitivă. Într-una din zilele cu suferinți am considerat că e înțelept să merg la un psihoterapeut. Nu la cine am mai fost și cu a cărei abordare parcă nu mai rezonez într-u totul, deși a fost exact ce mi s-a potrivit la momentele respective. Evident, am găsit o persoană exact așa cum am căutat, cu care am intrat îmediat pe aceeași lungime de undă și care, într-o singură ședință, m-a îndrumat pre găsirea unor răspunsuri pe care parcă le-am așteptat toată viața. O cheamă Irina. De la Irina știu despre conceptul ăsta aniversar despre care am să amintesc și în episodul următor.

Pentru că nu mă las până când nu aflu de ce am făcut tocmai eu Cancer!

January 12, 2019

Cum am petrecut de cancerul ăsta – depresia aniversară!

Ziua cea mare a mutării a venit! Nu mai e de-n-tors. Gata cu viața la oraș! Eram prin clasa a șaptea, cred. Îmi plăcea foarte mult […]
June 16, 2017
facebook-feeds

Când uit să râd, mă salvează recunoștința

Nu sunt o practicantă ferventă a psihologiei pozitive sau cum doriți să denumiți mania aceasta a oamenilor de a fi mereu optimiști. Cred că suntem oameni, […]
January 27, 2016
darurile imperfectiunii

Darurile imperfecțiunii mele

E greu să găsești o carte bună de dezvoltare personală. O carte care să nu conțină eternele bla-bla-uri teoretice și complet inutile, ce spun de fapt […]