Aseară am servit una din cele mai romantice cine din ultimul timp! De la etajul 3, IRO Iași, cu o vedere splendidă asupra orașului plin de lumini. O tocăniță cu legume, orez și ficat de purcel gătite cu dichis de soțul meu. Imediat ce le-a gătit, le-a înfofolit și mi le-a adus din Nicolina în Copou, pe bicicletă. Au ajuns calde. Îmi era așa de foame! A fost atât de bun!…

Oficial, din data de 30 octombrie, am scăpat de cancer! A fost o intervenție de 4 ore, complexă, dar fără probleme. Mulțumesc tuturor celor care au donat sânge! Cu siguranță sunt oameni care au primit o șansă în plus, datorită vouă.

Am scăpat totodată și de o mare parte a intestinului meu gros, de o vena de pe-acolo și încă ceva, dar nu vă spun. Acum sunt purtătoare, pentru o lună, a unei stoma. Ce-i stoma? O fi vreo… chestie stoma-tologică?

Stoma (de fapt, Ileostoma) este partea terminla a intestinului subtire scoasa prin abdomen, printr-o punga în care se face evacuarea deșeurilor alimentare. Ca să dea timp intestinului gros să-și refacă legaturile fără un tranzit intestinal activ. E o ciudățenie, deloc elegantă și aproape scârboasă. Adică sunt cu intestinul subțire la vedere! Și punga aia se umple repede. Cu apă de trandafiri roz, cu miros de Coco Chaner no. 5!
Glumesc, să știi că nu miroase de la mine.

Să auzi pârțurile în schimb! Sunt absolut incontrolabile și se aud din față 🙂 Absolut adorabil!

Acu o săptămână mă plimbam cu bicicleta pe ștrase, făceam și o filmare (pregătesc ceva, clar!), savuram un lapte de pasăre de la Cuptorul Moldovencei și speram să pot face un salt temporal peste măcar o săptămână.

Acum am așa:

  • o tăietură verticală lungă de vreo 20 de centimetri pe abdomen,
  • 2 drenuri cusute de mine (sunt niste tuburi cu pungi pentru evacuarea unor chestii postoperatorii),
  • una punguță pentru cazul în care îmi trece prin cap să mănânc ceva,
  • un acces liber la o venă, pentru cazurile în care am nevoie de întăritori,
  • acces interzis la orice aliment care poate fi suspectat că ar putea balona,
  • dar sunt epilată peste tot, nah!

Urmează o perioadă lungă de recuperare, cu încă o intervenție chirurgicală, cu regim. Și răbdare cu un abdomen tăiat de vreo 3 ori pe verticală.

Mai urmează, că nu am povestit încă la ce tratamente alternative am apelat și ce tâmpenii îmi umblau prin cap înainte să decid să fac prima intervenție. O să leșini de uimire auzind la ce poate face apel un om cât de cât citit, dar disperat!

Voie bună!

PS: lasă un comentariu în care să-mi spui dacă ar fi bine și de ce – să scriu o carte despre subiectul ăsta. Multumesc!

November 5, 2018

Cum am petrecut de cancerul ăsta? Partea a X-a

Aseară am servit una din cele mai romantice cine din ultimul timp! De la etajul 3, IRO Iași, cu o vedere splendidă asupra orașului plin de […]
October 29, 2018

Cum am petrecut de cancerul asta? Partea a IX-a

–  Mâine intervenim pe colon, radioterapia și-a făcut foarte bine treaba, vom aplica chestii pe colo-colo, vom scoate un tub dincolo, după o lună refacem legăturile, […]
July 21, 2018

Cum am petrecut de cancerul asta? Partea a VIII-a

– Și, sunteți în concediu? – Nu, chiar am două joburi, unul normal și unul până la 10 seara. Că după aia vin la voi (smile […]
April 12, 2018

Cum am petrecut de cancerul asta? Partea a VII-a

La unii Joia Luminată, la mine a treia zi de chimioterapie – după scripturi. Am promis că revin, așa că voi scrie pe scurt, cât de […]