Deşi deseori nu înţeleg dacă am răspuns pe WhatsApp deşi am primit un mesaj pe Facebook, cumva sunt conectată la toate mijloacele de comunicare. Din curiozitate sau pentru că sunt utile în multe ocazii. E drept că multe conturi şi app-uri mi le-am făcut şi instalat apoi, am uitat de ele.

Oricum ar fi, nu ratez nimic! Când Twitter a devenit ceva mai popular în România nu a fost o problemă, eram şi acolo. Ori am prea mult timp liber ori consider că e întodeauna interesant să vezi ce înseamnă Foursquare de exemplu şi dacă ţi se potriveşte sau nu. Cum să faci asta dacă nu ţi-l instalezi, îţi faci cont şi eventual, sincronizezi totul cu celelalte ca să fie mai uşor. De când cu baza de date comună Facebook-WhatsApp nimic nu mai e separat ci totul e într-o armonioasă colaborare.

Lăsând ironia la o parte, am ajuns să şi apreciez un astfel de instrument al comunicării eficiente. Cine spunea că o imagine face cât o mie de cuvinte avea dreptate. Instagram rămâne pentru mine, cel puţin deocamdată, cea mai de apreciat invenţie din această categorie. Are două mari avantaje pe care le găsesc net superioare facebook-ului:

Nu există chat! Nu ai nici o problema cu mesaje la care nu ai timp să răspunzi, cu tot felul de cereri de “like la pagina mea” sau invitaţii mai puţin plăcute.

Nu îţi poate nimeni copia pozele! Nu că ai vrea să pui fotografii cu tine în timp ce faci baie dar aşa ai siguranţa că nu te trezeşti cu profil pe un site de escorte (în cel mai bun caz!).

Am redescoperit de curând Instagram-ul deşi aveam cont acolo de foarte mult timp. E încă teren străin pentru mulţi dintre noi însă cred că merită. E ca şi cum ai, în sfârşit, posibilitatea să ai propriul album foto online fără teama de a fi absurd, fără verificarea constantă a numărului de like-uri şi fără comentarii la care nu ştii cum să răspunzi. Oricât de ciudat ar fi simţi că ai intimitate şi online iar acest lucru, chiar dacă l-a rezolvat Facebook-ul cu setările de privacy, Instagram-ul le-a avut de la început.

Şi v-am spus că nu are chat şi nu poţi da Save as la poze?

Sursă foto: levistrauss.com

January 27, 2015

Instagram… pentru că e liniște!

Deşi deseori nu înţeleg dacă am răspuns pe WhatsApp deşi am primit un mesaj pe Facebook, cumva sunt conectată la toate mijloacele de comunicare. Din curiozitate […]
September 25, 2014

Atenție, se fac poze!

  Mă întreb oare ce era înainte de rețelele de socializare? Înainte de Instagram oare avea aceeași valoare albumul de fotografii din bibliotecă? Părinții noștri îl […]