Azi mă împrietenesc cu FoodPanda
February 17, 2014
Orez aromat
February 18, 2014

Spune-mi în față

Fiecare dintre noi avem cercurile noastre de oameni în care ne învârtim și nu întotdeauna ne convine ce fac cei de pe lângă noi. La fel și noi mai enervăm pe alții, măcar din când în când. Însă, cel mai interesant e atunci când ne vine rândul să reacționăm într-o astfel de situație.

Să îți spun și de ce.  În mod normal, când ceva nu îmi convine merg și spun omului direct, drăguț, nu mă dau după corcoduș. De aici și așteptarea mea ca ceilalți să-mi spună în față cu ce i-am deranjat.

Ei bine, e clar că asta nu se întâmplă de prea multe ori. Pentru că sunt oameni din ăia care, în față, nu au nici urmă de vreo lezare a sentimentelor sau mai știu eu ce, însă, pe la spate, mai bine nu te-ntreba. Mai mult, unii dintre ei parcă sunt construiți să umble cu vorba de colo-colo, numai la cel în cauză, nu.  Unde mai pui că au și un fel de strategie de știu precis cui să se plângă ca mesajul să ajungă la cine trebuie, dar când dă ochii cu respectivul, toate-s  bune și frumoase.

Și acum mă-ntreb: cum să reacționez când aud de la unu` că altuia nu i-a convenit ceva din ce-am făcut ori am zis? Da, era o vreme când tare mă frământa tema asta. Între timp am abordat o atitudine mai practică: mă doare-n cot de ce spun astfel de oameni. De fapt, de felul în care o spun. Păi, dacă respectivul nu se deranjează măcar să îmi spună în față, eu de ce să mă consum? Nu mi se pare că modalitatea asta  de vorbit „pe la spate” e una care să lase impresia de respect față de cei implicați.

De curiozitate, tu cum reacționezi?

Sursă foto:  theguardian.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.