De văzut Parisul: Bifat!
November 10, 2011
Egali, şi totuşi nu prea..
November 10, 2011

Spre ce alerg eu, de fapt?

Avertisment! Articol pur teoretic scris pe principiul „la teorie ne pricepem cu toții, practica ne omoară”.

Încă de când m-am descoperit eu pe mine însămi pe acest Pământ, mă știu alături de o problemă. Această problemă a fost și este și va fi o constantă în viața mea. Dacă toate celelalte probleme au venit și au plecat, unele mai mici, altele mult mai grave, această problemă a rămas și va rămâne, făcând parte din mine. De cele mai multe ori, ea este știută numai de mine, ceea ce mă face să cred că ea există, în mare parte, în capul meu, mai ales atunci când mai discut cu unul-altul despre ea și îmi dau seama că unul-altul habar n-are de existența ei.

Este vorba despre greutate.

Întotdeauna am trăit și voi trăi cu impresia că greutatea mea este mai mare decât ar trebui. Și întotdeauna am dus și voi duce lupte imense cu acest lucru, alergând spre ziua în care această problemă nu va mai fi.

Și cum alerg eu așa, spre un ideal de neatins, ținând tot felul de diete, abținându-mă de la tot felul de ciocolate și ducându-mă pe la tot felul de sporturi, îmi dau seama că niciodată în viața mea nu voi putea spune „DA, dom’le, ACUM sunt slabă și îmi place de mine și am atins greutatea ideală”. Pentru că greutatea ideală nu există pentru mine. Nu am în mintea mea un număr de kilograme sau de centimetri pe care, dacă îi ating, mă voi simți slabă.

Și îmi dau seama, pe măsură ce mă uit la fotografii din anii anteriori, că anul trecut eram mai slabă decât anul ăsta, chiar dacă anul trecut mă consideram grasă, așa cum știu că anul viitor, când o să mă uit la fotografiile de anul ăsta, o să trec prin aceeași dramă.

Și uneori, în alergătura mea, îmi dau seama că, de fapt, eu nu muncesc pentru nici un viitor în care voi fi mai fericită cu mine însămi; eu muncesc pentru ziua de astăzi și cea de mâine și, în cel mai bun caz, pentru cea de săptămâna viitoare. Prin urmare, ar trebui ca astăzi, acum, să mă simt bine în pielea mea și să nu mai adopt mentalitatea „lasă că la anul o să fiu mult mai frumoasă”. Câteodată, în aceste momente de luciditate supremă, atunci când îmi ronțăi morcovul și îmi iau porția de duș după ce mi-am luat porția de sală, această gândire chiar îmi iese și chiar durează mult, cam o oră adică.

Din păcate, acesta nu este decât un articol pur teoretic.

Sursa foto: Flickr.com

Share

6 Comments

  1. clamaria says:

    Hai sa ne consolam ca femeile slabe, i mean, foarte slabe :)) sint less atractive!
    Simte te bine in pielea ta, sint altele mai importante si altele mai nasoale in viata!

  2. Catalina says:

    mă regăsesc în articolul tău. mai mult, mă simt vinovată pentru că am astfel de preocupări superficiale când sunt probleme mai mari în lume :))

  3. Teo Grigorie says:

    Foarte frumos scris, Ines! Si chiar este incurajator sa nu ne mai facem griji pentru felul cum aratam, daca ne simtim bine in pielea noastra. Sa stii ca nici a fi slaba nu e grozav, deci niciodata nu cred ca vom fi pe deplin multumite.

  4. Eu sunt multumit de greutatea mea.

  5. Ines Prodan says:

    @Andrei: pentru că nu ești femeie. Mi-aș dori și eu să fiu bărbat, din acest punct de vedere :P.

  6. […] de când am avut revelația despre direcția alergatului meu, am încetat să mai fiu atât de obsedată: nu îmi mai calculez caloriile, nu mă mai înfometez […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.