În timp ce dormeai
December 23, 2010
După 21 de ani: Decembrie 1989
December 23, 2010

Dați-mi spiritul Crăciunului înapoi

Nu, nu este o altă serie din filmul „The Grinch”, este vorba despre un scenariu mult mai dur. Crăciunul bate la ușă și observ că mă confrunt iar cu aceeași problemă pe care o am de câțiva ani buni încoace: sărbătoarea nașterii Domnului nu mai reprezintă pentru mine ceea ce a fost odată.

Spiritul sărbătorilor de iarnă a dispărut din sufletul meu, s-a evaporat odată cu trecerea timpului și vreau să știu de ce, îl vreau înapoi ca să mă pot bucura de Crăciun la fel de mult pe cât o făceam în copilărie!

Mi-aduc aminte cu drag cât de fericită eram acum ceva timp – nici nu mai știu când – în pragul acestei sărbători. Magia Crăciunului mă învăluia treptat ca într-o poveste minunată de iarnă, cu Moș Crăciun, colinde, nămeți de zăpadă, cadouri și o fericire nemărginită pe care o purtam mereu în suflet.

Acum, Moș Crăciun nu mai există, tradiția colindelor nu mai este ce a fost odată, nămeții dau semne de topire, cadourile au devenit doar o formalitate, iar bucuria care îmi umplea mereu inima s-a pierdut în drum spre vârsta așa-zisei maturități.

Am sentimentul că numai pe mine mă încearcă în fiecare an această stare, că pentru ceilalți timpul nu a trecut niciodată, iar Crăciunul are pentru toată lumea același farmec pe care îl avea și pentru mine când eram o copilă. Dar oare să fie adevărat? Magia acestei sărbători a rămas la fel pentru toți ceilalți, mai puțin pentru mine? Dați-mi spiritul Crăciunului înapoi, vă rog!!! Ajutați-mă să îl recuperez!

Sursă foto!

Share

2 Comments

  1. […] Dați-mi spiritul Crăciunului înapoi Thu Dec 23, 2010 0:38 am Nu, nu este o altă serie din filmul „The Grinch”, este vorba despre un scenariu mult mai dur. Crăciunul bate la ușă și observ că mă confrunt iar cu aceeași problemă pe care o am de câțiva ani buni încoace: sărbătoarea nașterii Domnului nu mai reprezintă pentru mine ceea ce a fost odată. Spiritul sărbătorilor […] […]

  2. lorelaylilu says:

    Si eu il vreau,dar din pacate….s-a dus si nu cred sa se mai intoarca.