Alegere, nu haos!
April 28, 2014
Ce-ar fi fost dacă…?
April 29, 2014

Să fi judecat greșit?

Am fost concepută și crescută de doi părinți minunați. Au existat atât reguli în familia noastră, cât și clipe de răsfăț absolut; multă iubire, jucării suficiente (nu câte mi-aș fi dorit eu pe atunci, dar cât să ne ajungă banii și de întreținere) și zâmbete cât cuprinde!

Tocmai de aceea rămân surprinsă în fața unor aspecte pe care le întâlnesc zi de zi.

Văd părinți care își iau rămas bun de la copii cu atât de multă dragoste în privire, încât te înduioșează. Își strâng minunile în brațe și îi pupă de zeci de ori, asigurându-i că se vor întoarce repede după ei. Le văd hăinuțele aranjate cu multă grijă în ghiozdănel; în fiecare zi altele, curate. Și le văd și privirea copiilor atunci când își aduc aminte de vreun moment petrecut cu părinții și vor să-l povestească tuturor.

Acești părinți îmi aduc aminte de ai mei și mă emoționează, pentru că se vede pe chipul lor că ar sta în fața oricărui pericol, fără teamă, doar ca să-și protejeze puii.

Dar, din păcate, am întâlnit și părinți care par să nu-și fi dorit titlul acesta. Și zic par, pentru că nu am de unde să știu ce se petrece în căminul lor. Ori munca îi epuizează în așa hal încât micuțul om pe care îl au acasă nu mai reușește să le aducă zâmbetul pe buze, ori pur și simplu nu și-au dorit din tot sufletul un copil în familia lor. I-am judecat aspru într-un articol anterior și poate că am greșit pe alocuri, pentru că este adevărat, nu am de unde să știu ce probleme pot avea.

Dar grimasele pe care le fac uneori, tind să spună cam tot despre caracterul lor. Un om care e veșnic încruntat și nu-i spune nici măcar ”pa pa” copilului, ci doar îl împinge un pic, să înainteze mai repede, nu se poate numi un părinte fericit.

Și cam ce s-ar putea întâmpla în mintea unei doamne care-și articulează copilul în plină stradă, doar pentru că nu a coborât mai repede din maxi taxi, chiar nu-mi pot imagina.

Tocmai de aceea, m-am gândit să îmi întreb cititorii ce părere au ei despre acest subiect.

Să comentăm puțin: care ar putea fi cauzele pentru care părinții nu s-ar ocupa/interesa de copii lor?

Sursa foto: pinterest.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.