Instagram… pentru că e liniște!
January 27, 2015
Azi pun ceva prețios la păstrare
January 30, 2015

S.O.S. El vrea copii, eu nu… încă!

Recunosc sunt un control freak. Acum că m-am eliberat și de acest gând,  pot spune fără să mă gândesc prea mult că îmi doresc copii și mă văd în rolul de mamă, dar nu acum, nu la 24 de ani.

Din momentul în care iubitul meu mi-a așezat verigheta pe deget s-a transformat într-un soi de tătic prin anticipație. Nu numai că are grijă de mine și adesea mă alintă ca pe un copil mic, dar se topește de drag când are câte un copil prin preajmă și i se aprind două luminițe în ochi când vorbim de momentul mult așteptat de el și mai puțin așteptat de mine, nașterea primului nostru copil. Spun primul nostru copil deoarece amândoi suntem mai mult decât siguri că nu ne vom opri doar la unul.

Momentul căsătoriei noastre a venit puțin abrupt, relația noastră a avut o viteză comparabilă cu cea a luminii și, deși pripită, ne e bine amândurora cu alegerea făcută. Dacă totuși orice alegere poate fi regândită și reconsiderată, doar din acest motiv s-a inventat și divorțul, nașterea unui copil nu mai poate fi reconsiderată din momentul în care evenimentul a avut loc. Nu încetezi să fii mai puțin mamă sau mai puțin tată dacă decizi să te desparți de partenerul tău, de celălalt părinte al copilului tău.

Deși, el vrea copii, eu nu sunt sigură că îmi doresc încă. Și sunt o groază de motive pe care vi le-aș putea enumera de la simpla dorință de a călători cât mai mult până la considerente financiare, dar motivul principal este: nu îmi doresc încă să mă maturizez! De abia pot să grijă de mine uneori, darămite de un bulgăraș mic și fragil de carne care plânge des și are nevoie de afecțiune.

Pe lângă asta nu aș dori ca toată viața să fiu definită doar de două cuvinte: soție și mamă. Nu am nimic împotriva mamelor, din contră o ador și o admir pe a mea din dotare, dar deocamdată îmi doresc să am timp să investesc în propria mea educație.

Voi începe trainingul de parenting  cu un animăluț, o pisicuță.

Deși presiunea emoțională din partea iubitului meu este mare, încă încerc să nu cedez. Am timp toată viața să fiu mamă, dar mai întâi trebuie să aflu cine sunt eu, dincolo de relația de cuplu și viitorul rol de mamă.

Foto: engravidar.com.br

Share
Carmen Păun
Carmen Păun
Sunt o femeie abia ieșită din adolescență și care încă învață care e treaba cu viața de adult. Deși uneori pot părea agitată sau nerăbdătoare, să știți că sunt foarte prietenoasă și îmi place să râd cu poftă, din tot sufletul, cu gura până la urechi. Sunt proaspătă soție și mamă de fetițe frumoase foc (încă mai am de învățat cum vine asta), fiică, soră și am o pisică obraznică pe care o ador.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.