Astăzi mă spăl pe cap! Cu stil!
December 15, 2011
Primele întâlniri
December 15, 2011

Revenge sau cum să te răzbuni pe cei care ţi-au rănit familia

Îmi place foarte mult să mă uit la seriale, şi urmăresc în paralel câte 4-5. Întotdeauna sunt în căutare de noi seriale, care să aibă un subiect cât mai interesant, preferabil care să nu fie abordat deja în alte zece sitcom-uri. Aşa am dat peste Revenge, care a început în toamnă şi care are deabia 9 episoade.

Revenge prezintă povestea Amandei, o tânără ce a fost martoră la trădarea tatălui ei de către asociaţii săi. Aceştia i-au înscenat o colaborare cu o organizaţie teroristă, în urma căruia el a fost găsit vinovat şi trimis în închisoare. Amanda este trimisă într-un centru de corecţie pentru copii delicvenţi din cauza comportamentului său violent.

Tatăl Amandei moare în închisoare şi îi lasă acesteia o cutie cu mărturisiri, precum şi cu detalii despre fiecare personaj implicat în trădare. De asemenea, acesta îi lasă şi foarte mulţi bani, pe care Amanda îi foloseşte să se răzbune pe cei ce i-au trădat tatăl. În fiecare episod, Amanda se răzbună pe o persoană care a fost implicată în trădarea tatălui său, însă în special pe familia Grayson.

Vă urez vizionare cu răsfăţ şi aştept părerile voastre despre serial!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.