Un fel de “before and after” 31 decembrie 2012
January 14, 2013
Johnny Depp – nu, merci!
January 15, 2013

Răzvan Pascu: „O femeie este cel mai bun lucru care se poate întâmpla în viaţa unui bărbat”

Andreea Marc: Cum ar suna o descriere a lui Răzvan Pascu făcută de tine pentru cititoarele Belva?

Răzvan Pascu: Razvan Pascu este o persoană absolut normală, cu nimic mai deosebită decât altcineva. Ce am în plus este, cel mai probabil, o extrem de mare ambiţie şi dorinţa de a face lucrurile mai bine decât alţii. De aici a rezultat tot ce mi s-a întâmplat până acum. Sunt fost corporatist (am lucrat pentru ING), blogger şi consultant în turism. Am o firmă de PR & Marketing în turism, călătoresc în toată lumea şi scriu impresii de călătorie pe blog şi prin revistele cu care colaborez.


AM: Răzvan Pascu este deja un brand în turism. Cum a început cariera ta în acest domeniu?

RP: Dintr-o pasiune. Nu am avut tangenţe cu turismul, nu cunoşteam industria şi nici nu visam să ajung aici. Eu îmi doream doar să călătoresc mai mult şi să scriu impresii de călătorie pe blog ca să îi ajut şi pe alţii să călătorească mai mult. Apoi au început colaborările cu agenţii de turism, companii aeriene, birourile de turism din străinătate, iar formarea mea orientată spre business a făcut diferenţa. Am preferat să lucrez cu nume importante din turismul românesc, oamenii au fost multumiţi de colaborarea cu mine şi au început să îmi dea de făcut proiecte tot mai multe şi mai grele; în ultimul an în special proiecte de PR şi Marketing, extra-blog, pentru companii din industria turismului.


AM: Pe principiul „Ce părere are şeful tău despre asta?”, cum reuşeşti să combini mediul corporatist cu nenumăratele călătorii pe care le faci?

RP: Şeful meu de la ING este o persoană care pot spune că mi-a influenţat viitorul. M-a văzut cum sunt şi ce îmi place să fac, aşa că m-a lăsat să fac doar ceea ce îmi place, mi-a oferit un job oarecum mai special, cu program flexibil şi orientat doar pe rezultate. În prezent sunt Manager Corporate Clients pentru ING, mai mult o muncă de consultant, având câţiva clienţi doar, însă companii foarte mari. Nu am un program fix, iar asta îmi permite să mă ocup de proiectele mele.


AM: Pentru majoritatea oamenilor eşti mai influent decât sunt oficialii din turism. De ce crezi că se întâmplă acest lucru?

RP: Credibilitatea este răspunsul. Ca să căştigi credibilitate trebuie să rămâi focusat pe nişa pe care te-ai consacrat, să nu fii schimbător, să le arăţi oamenilor că eşti dispus să îi ajuţi, să îţi arăţi disponibilitatea, să munceşti, iar când ai rezultate, să te mândreşti cu ele. Eu nu concurez cu nimeni, cu atât mai mult cu autorităţile. Îmi doresc ca oamenii să îşi recâştige încrederea în autorităţile din turism şi îmi doresc ca autorităţile din turism să fie din ce în ce mai transparente şi mai aproape de oameni.


AM: Ştiu că eşti un colecţionar de linguriţe de ceai şi magneţi de frigider. Cam câte astfel de suveniruri ai până acum şi care îţi sunt cele mai dragi?

RP: Magneţi de frigider am câteva sute, deja nu mai am loc nici pe frigider şi nici pe uşa de la intrare. Linguriţe am până în 100 de bucăţi din toată lumea. Cei mai dragi îmi sunt magneţii cumpăraţi din alte colţuri ale lumii, din Argentina, China sau Tanzania pentru că îmi amintesc despre călătorii care au pornit doar de la nişte vise ale mele din copilărie.


AM: Pentru că dai un interviu pentru o revistă de femei, trebuie să te întrebăm şi asta: cum este femeia perfectă pentru Răzvan Pascu?

RP: Sunt foarte pretenţios şi de multe ori dificil. Femeia perfectă pentru mine este cea care mă acceptă aşa cum sunt, care mă iubeşte şi îmi arată asta, care mă sprijină şi este alături de mine atunci când am nevoie de ea. Ştiu că nu sunt nici pe departe perfect şi de aceea sunt capabil să fac compromisuri într-o relaţie, însă sunt anumite lucruri peste care nu pot trece. Îmi plac fetele frumoase şi inteligente, îmi plac femeile care au rămas cu suflet de copil. Sunt suficient de puternic ca să pot avea grijă de amândoi, aşa că ceea ce îmi doresc de la femeia de lângă mine este doar să mă sprijine, de restul mă ocup eu.


AM: Ce visa să devină copilul Răzvan Pascu şi ce s-a întâmplat cu aceste visuri?

RP: A fost o perioadă în care mi-am dorit să ajung avocat, a durat câţiva ani, iar prin liceu mi-am dat seama că ceea ce îmi place este să fac Marketing. Am urmat facultatea de Marketing, apoi un master în Comunicare şi îmi doresc să mă înscriu inclusiv la un MBA. Din primul an de facultate, cam tot ce am făcut a fost legat de Comunicare, într-un fel sau altul.


AM: La un moment dat ai lansat pe Facebook o întrebare ale cărei răspunsuri au confirmat încă o dată influenţa ta în turism: „Aţi cumpăra de la mine dacă mi-aş face o agenţie de turism?”. Se concretizează ceva în acest sens?

RP: Probabil. Am primit 2 propuneri de a deveni partener în agenţii de turism. Deocamdată îmi este mai bine oferind consultanţă pentru agenţii de turism, decât să am eu propria agenţie. Vom vedea ce va fi în viitor. Ştiu că mă pricep la comunicare şi că sunt client-oriented, însă nu sunt bun pe partea de logistică şi administrativ. Aşa că am nevoie de un partener de încredere.


AM: Ce planuri de viitor are Răzvan Pascu pentru turismul din România? Dar pentru el, pe plan personal?

Multă lume mă întreabă acest lucru şi multă lume îmi spune să mă întrept spre politică. Dar nu o voi face. Dacă prin Minister va fi nevoie de un om la Turism total apolitic, pe modelul Raed Arafat, iar dacă eu voi avea timp de acest proiect, atunci mă voi implica. Oricum, eu voi încerca să dezvolt firma mea de PR în turism & hospitality – Travel Communication Romania – să mai obţin 2-3 clienţi, în special regiuni turistice din România şi din străinătate care doresc să se promoveze românilor. Pe plan personal, aş vrea să încep un program de MBA în 1-2 ani şi să am un copil. De călatorit nu mai vorbim, pentru că deja face parte din “job description”.


RP: Un mesaj pentru femeile care citesc Belva.ro?

Majoritatea celor care mă urmăresc pe pagina mea de Facebook si pe blog sunt femei şi de aceea am o relaţie foarte specială cu orice site care se adresează femeilor. Din punctul meu de vedere, o femeie este cel mai bun lucru care se poate întâmpla în viaţa unui bărbat, iar mesajul meu pentru domnişoarele şi doamnele care citesc Belva este să rămână în continuare punctul de sprijin şi echilibru pentru bărbaţii din vieţile lor pentru că fără ele, mai devreme sau mai târziu, totul se duce de râpă.


Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

4 Comments

  1. Cosmi says:

    Frumos, impresionant, magulitor! Multumim Razvan pentru cuvintele si gandurile bune la adresa noastra, a femeilor!

  2. Juliet says:

    Foart frumos interviul.

  3. Bianca says:

    Rar intalnesti un om atat de corect, bun si istet precum Razvan. Felicitari si mult succes!

  4. Deea says:

    In opinia lui Razvan, femeia e “lucru”, nu a numit-o “fiinta”, “sens”, a numit-o “lucru”.
    Pai, lucruri pot fi multe, si telefonul meu e lucru si masina de serviciu, etc 😀
    Vorbe goale pline de subinteles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.