Vizită la bunica
April 22, 2011
Ciorbă de miel ca în Ardeal
April 22, 2011

Pași către Înviere – Vinerea Patimilor

E Vinerea Patimilor și autobuzul pleacă din autogara municipiului Vatra Dornei. Simt cum las orașul în urmă și mă îndrept către un alt loc drag mie pe care îl numesc tot “acasă”. Orele trec, autobuzul tot oprește pentru vreun călător care, la fel ca și mine, dorește să plece undeva. E ora 10 jumătate și am ajuns în Târgu Neamț. Cobor, îmi iau bagajul și mă duc să îmi iau bilet, căci drumul meu nu se sfârșește aici. Pentru 3.50 lei casiera îmi înmânează biletul pentru Mănăstirea Agapia, spunându-mi că am autobuz peste o oră. Ies afară, peronul e destul de gol și mă așez pe o bancă. Nici nu știu când timpul trece, și autobuzul care mă va duce la mănăstire sosește. Urc, inima începe să îmi bată mai tare, o emoție puternică mă cuprinde.

În jumătate de oră ajung la mănăstire, în stație mă așteaptă cu brațele deschise maicile mele. Ochii mi se umezesc, dorul meu a luat sfârșit, sunt iar acasă alături de niște persoane pe care le iubesc și le stimez enorm de mult. Cu pași mici, cu bagaje multe ne îndreptăm către chilia din deal, căci acolo e locul unde, de mai bine de 8 ani, îmi găsesc liniștea. Observ că maicile mele tot mai frumoase sunt și cu mai mult drag mă privesc, îmi transmit o stare de bucurie și pace. O mică convorbire se leagă între noi, dar, dat fiind faptul că e Vinerea Patimilor nu prea e timp de așa ceva. Mă duc în camera mea, îmi așez frumos lucrurile și mă pregătesc să merg la slujbă.

Se face ora 16 și, atunci, plecăm toate la biserică. Corul de maici se aude, ce frumos glăsuiesc și ce cântări și laude rostesc toate. Intru cu smerenie și îmi caut un loc unde să stau. Mă așez într-un colț, căci de acolo văd ceea ce se întâmplă în naos. Becurile se sting, candelele încă veghează asupra icoanelor, iar lumânări încep să se aprindă în mâinile celor prezenți. La un semn discret al monahiei dirijoare, corul începe să cânte Prohodul Domnului, iar una dintre maicile mele îmi aduce și mie o carte ca să cânt alături de ele. Toate cele trei stări ale acestei cântări mă fac să simt cu adevărat importanța acestei zile. Clopotele încep să bată, ieșim cu toții afară, adie ușor vântul, soarele a apus. Preotul rostește rugăciuni, lumea începe să se rotească în jurul bisericuței cu lumânările aprinse în mâini, iar cântarea “Mergi la cer și Te așează” este cântată mai mult șoptit de către cei prezenți, citindu-se o oarecare tristețe pe chipul lor. Toaca se aude și ea, vestește chemarea către biserică.

În sfântul lăcaș fiecare se așează la locul său, așteptând citirea Evangheliei. Sluja nu mai durează mult, și în curând se termină. Fiecare pleacă la casa lui, fiecare pleacă cu gândul că mâine seară va veni la o altă slujbă cu însemnătate. Eu și maicile mele mergem la chilii. Afară e liniște, iar ceața s-a lăsat peste acest loc minunat, o stare de rugăciune domnește; mai miroase încă a tămâie.

Sursa foto

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.