Astăzi zâmbesc
August 17, 2011
Dovlecei, vinete și roșii la grătar
August 17, 2011

Numele meu de-a lungul timpului

Atunci când alege numele copilului, fiecare părinte ia în considerare anumite variabile. Eu nu prea mă pricep la variabilele astea pentru că singurele nume pe care le-am ales în toată viața mea au fost cele ale animalelor de companie pe care le-am avut de-a lungul timpului și nu aș putea spune că am ținut cont de vreo variabilă atunci când pe papagalul galben l-a chemat Pinky, pe pisică a chemat-o Mitz, pe câine Mona și pe porc Porc. Totuși, părinții mei au ținut cont, din câte intuiesc eu, de variabila ”diferențiere” atunci când mi-au ales numele.

De altfel, cred că de această variabilă au ținut cont și când s-au apucat să mă crească, având în vedere că eu eram singurul copil care plângea că are egări mov cu floricele, când prietenele mele se trăseseră toate la indigo cu colanții lor roz sau singurul șoim al patriei cu uniformă împletită de mama, când toate celelalte colege își agățau fusta din material supraelastic în cuiele din bancă.

În ceea ce privește numele meu, ar trebui stabilit de la început că, în forma sa corectă, accentul cade pe e. În forma sa românească, adică așa cum m-am obișnuit să-mi spună aproape toți oamenii care îmi ies în cale și reușesc să-mi țină minte numele, accentul cade pe i și este în regulă.

Un alt truc pe care ar trebui să-l aplice aceia ce nu au o memorie a numelor foarte bună, înainte de a se gândi să mă strige cu cel de-al doilea nume (că nu știu cine e fata aia), este următorul – mot-a-mot, așa cum i-am explicat unui băiat care m-a sunat acasă și i-a spus tatei să o cheme la telefon pe fata aia care poartă cel de-al doilea nume al meu și tata i-a spus că e greșeală: ”te gândești la cafea, apoi te gândești la nes și apoi mai pui un i în față și GATA, ți-a ieșit”.

Despre numele meu trebuie neapărat să știți că a fost, săracul, destul de stâlcit de-a lungul timpului.

Prima oară când mi-am dat seama că numele meu nu este unul obișnuit a fost în clasa a cincea, la orele de biologie, atunci când doamna profesoară m-a botezat Iñes (ñ-ul ăla se citește ni). Și așa m-a chemat, în viziunea ei, timp de patru ani de zile.

Tot prin liceu, am fost și Ingrid o perioadă. Ina sunt în majoritatea timpului pentru cei cu care vorbesc la telefon, Ghines sunt pentru domnii de la curierat iar pentru poștaș sunt Inescu Dan.

Apoi, cam acum doi ani, am primit un nou nume pe care îl port cu mândrie și acum, de fiecare dată când intru în contact cu persoana respectivă: Inis.

Mai nou, în viața mea a intrat o persoană care îmi schimbă numele de la un e-mail la altul; dacă, în primul lui mail, eram Anis, apoi, după ce i-am atras atenția, s-a corectat: mi-a zis Enis. Pentru ca, în final, să se oprească la adevăratul meu nume, Enid.

Acestea fiind spuse, vă invit să aplicați trucul prezentat mai sus sau, pur și simplu, să mă botezați. Orice, numai să nu-mi folosiți celălalt nume!

Share

12 Comments

  1. MihaelaC says:

    Ce dragalas e articolul! Mi-a placut foarte mult. 🙂 Nu cred ca m-as fi putut gandi vreodata ca se poate sa existe atat de multe intamplari cu numele tau.

    Sa ai o zi excelenta, Ines!

  2. Ines Prodan says:

    Mulțumesc, Mihaela! Nici eu nu mă gândeam, când eram eu mică, la creativitatea de care vor da dovadă oamenii când intră în contact cu numele meu :).

  3. Irina says:

    Haaaaai, spune tuturor. Celalalt nume 😀 . Ca sa fii sigura ca NU te vor striga asa NICIODATA 😀 :D.

  4. Ines Prodan says:

    Da, da, tu crezi că eu n-am auzit de psihologia inversă? 😛

  5. Helga says:

    :)) Eu il stiu pe celalalt, si am dovada ! {albumul de la final de liceu} Dar nu ti se potriveste DELOC.

    Si eu am avut peripetii cu numele meu, si inca am. Au inceput cam in clasa 1 si continua zi de zi.
    Profesorii ma ridicau in picioare sa ma chestioneze despre originea prenumelui,de aceea pana pe la 20 de ani mi-am urat prenumele cu inversunare. (Noroc ca mai am unul, din ala obisnuit)

    La un moment dat mi s-a spus Fulga, apoi Felicia, iar la Bucuresti ultima data m-am cazat incognito sub numele de Bianca.

    Cel mai neplacut este cand sunt trecuta in acte oficiale (hotarari judecatoresti) doar cu prenumele. (“pentru reclamant se prezinta avocat Helga…”)

    But I feel oh so special 🙂

  6. Teo Grigorie says:

    Eu am probleme cu numele de familie, ca toti uita ultimul i. Aa, si la prenume sunt mereu intrebata daca e cu Th.

  7. oana says:

    Super tare articolul, Ines. Și mie mi se întâmplă să-mi folosească lumea numele de familie greșit 🙂

  8. Cosmin says:

    Care e celalalt nume?

  9. Ines Prodan says:

    Să nu îndrăznești, Cosmin!

  10. guestulcusteluta says:

    NU imi vine sa cred ca l-ai uitat tocmai pe cel pe care te-au strigat “dragii” tai colegi de sex masculin din facultate: Ineshhhhh

  11. Ines Prodan says:

    Vaaai, nu-mi vine să cred că am uitat să scriu despre el. Și chiar mă gândisem la asta înainte să scriu articolul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.