Filme româneşti contemporane
October 19, 2011
M-am acrit
October 19, 2011

Nu pot să dorm până târziu

Organismul meu nu a înțeles niciodată acțiunea de a dormi până târziu. Sau, dacă a înțeles-o, a tradus-o în niște termeni înțeleși de el. Asta nu înseamnă că îmi face o deosebită plăcere să mă trezesc în fiecare zi de lucru dis-de-dimineață. Înseamnă că, atunci când nu este zi de lucru, mă trezesc la o oră pe care organismul meu o crede târzie, însă se pare că organismul meu nu este sincronizat cu organismul majorității oamenilor.

Să exemplificăm: acum, când scriu acest articol, este sâmbătă, ora 12:50. Nimeni din casă nu mai este treaz. Ei dorm până târziu. Și eu am dormit până târziu; adică până la 10:40. Foarte târziu, în comparație cu 07:20, ca în celelalte zile.

Totuși, dintr-un motivul sau altul, se pare că ora 10:40 nu este o oră destul de târzie. Se pare că toată lumea din casă este obișnuită să se trezească sâmbăta, la ora lor târzie, și să dea peste mine, stând la calculator pentru că m-am trezit devreme. Devreme-le lor, tarziul meu.

Încep să mă gândesc că ar trebui să mai port niște negocieri cu organismul, să-l fac să înțeleagă ce înseamnă să dormi până târziu. Nu cred că o să înțeleagă. Oare am eu o problemă?

Sursa foto: Flickr.com

Share

6 Comments

  1. chloe says:

    Stai linistita, 10:40 e destul de tarziu 🙂 12:50 e nesanatos pentru organism (bine depinde si la ce ora te culci). Somnul prea indelungat nu e bun pentru organism. Oricum cel mai sanatos este sa te culci si sa te trezesti mereu cam la aceleasi ore, weekend sau nu.

  2. Si eu am aceeasi problema. Indiferent cat de obosita as fi nu pot dormi pana tarziu. La mine 10 e ora cea mai tarzie de dormit. Dar de mult timp nu m-am mai trezit asa tarziu :(. De obicei la 7-8 sunt in picioare.

  3. Andreea Marc says:

    Uneori vreau să dorm mai târziu în weekend şi mi-e ciudă de mor când fac ochi tot la 6, ca în timpul săptămânii. Evident, încerc să adorm la loc, dar nu mai e la fel. Mi se mai întâmplă doar când cad de tot de la atâta oboseală şi dorm vreo 12 ore încontinuu. Dar asta se întâmplă rar, rar, rar.

  4. Anca M says:

    La mine tarziu in week-end e in jurul orei 9.30-10.00 dar asta ca exceptie. De Obicei pana pe la 9 ma trezesc.
    Urasc insa trezitul la 7 in timpul saptamanii, de ani de zile nu m-am acomodat cu ideea.

  5. Ines Prodan says:

    Mă bucur să constat că sunt normală, din acest punct de vedere. Să înțeleg că, dacă sun pe vreuna dintre voi sâmbăta pe la 11.00, vă găsesc treze, da? 🙂

  6. Carmen Gherca says:

    Dormiti fetelor cat mai puteti. Cand apar cei mici o sa va aduceti aminte cu drag de diminetile pline de leneveala…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.