Oups! Interviul meu de angajare
October 19, 2012
Cum reușesc să le fac pe toate cu zâmbetul pe buze
October 19, 2012

Nu-mi răspunzi la SMS!

O melodie arhicunoscută atât în România cât şi prin străinătate, spune cam aşa: „Nu-mi răspunzi la SMS, eu îţi scriu atât de des!”. Şi vă jur că mi s-ar potrivi versul de minune, dacă în loc de „SMS” ar fi „telefon” şi în loc de „îţi scriu” ar fi „te sun”. V-am ameţit?

Ei, să vă lămuresc: eu nu (prea) vorbesc la telefon. Întotdeauna prefer să dau un mesaj decât să stau minute întregi cu urechea lipită de difuzor. Şi nimeni nu mă înţelege! Nu îmi ajung degetele la mână să număr de câte ori am auzit de la prietenii mei replici precum: „O să notez în calendar că mi-ai răspuns când te-am sunat!”, „Unde-ţi ţii telefonul ăla de nu răspunzi?”, „Eşti supărată pe mine de nu îmi răspunzi?”, „Ştii, e un buton mic şi verde pe telefonul tău. Foloseşte-l!”, etc.

Şi nu e ca şi cum nu-i bag în seamă deloc. Nu! Le dau un mesaj înapoi şi precizez: „Nu pot vorbi, dă-mi te rog un SMS şi spune-mi ce s-a întâmplat!”. Şi aici intervine refuzul lor de a tasta câteva cuvinte şi a aştepta apoi un răspuns din partea mea. Şi e ca şi cum am scris în chineză, căci după ce au primit mesajul meu, mă mai sună o dată deşi le-am precizat că nu pot răspunde. Dar eu nu mă supăr!

În schimb, respectivele persoane, mă atacă cu reproşuri de parcă le-am furat comoara familiei. Aşa că voi încerca să le explic „fenomenul”. Ideea e simplă: când sunt concentrată pe o anumită acţiune (de obicei pe scris sau citit) şi-mi sună telefonul, dacă răspund, toată concentrarea mea se duce pe apa sâmbetei. În momentul în care tu îmi dai un amărât de mesaj prin care-mi explici ce doreşti de la viaţa mea, eu am posibilitatea de a-mi termina ideea (de scris sau citit) înainte de a-ţi răspunde ţie! Pentru că toţi ştim cum începe, de obicei, o convorbire telefonică: „alo”-„da”, „bună”-„bună”, „ce mai faci?”- „bine, scriam / citeam / frecam menta. Tu?”, „bine, uite pe acasă, hrăneam pisica şi m-am gândit să te sun.”; şi abia apoi se trece la ideea principală „vroiam să te întreb / să te rog…etc.” Iar un SMS ar suna cam aşa: „Bună. Vroiam să te întreb / rog…etc.” Scurt şi la obiect!

Poate am eu o doagă lipsă, poate o fi şi din cauză că îmi place foarte mult să scriu / tastez şi reuşesc să exprim mult mai multe aşa, dar varianta asta mi se pare mult mai eficientă. Mă pot ocupa şi de alte lucruri în timp ce conversez cu cineva prin mesaje. Dar în momentul în care vorbesc la telefon, trebuie să mă opresc din orice altă acţiune, pentru că nu îmi mai iese nimic cum trebuie.

Voi cum preferaţi? Să daţi SMS-uri sau să vorbiţi la telefon?

Sursa foto: clutchmagonline.com

Share

6 Comments

  1. Parca ai fi scris despre mine! Genial! Multam, Alexandra 🙂

  2. Chiar mă bucur că nu sunt singura! 😀 Cu plăcere!

  3. Raluca L says:

    Subscriu și eu! Mai ales la faza cu calendarul. Și ar mai fi și draguții de prieteni care mă sună cu 20 de minute înainte de ora stabilită pentru întâlnire, iar dacă răspund primesc reproșuri că am întârziat și m-am răstit la telefon, iar dacă nu răspund sunt muștruluita cu ”unde-ți ții telefonul?” (continuarea cred că e ușor de intuit)

    Și tot zic de ceva timp că-mi fac tricou cu “Dacă nu răspund când mă suni…. dă-mi un SMS!!!”

  4. Exact! Nici eu nu înţeleg de ce se supără dacă întârzii 5 minute, când ei m-au ţinut de vorbă vreo 10-15 la telefon şi nu mi-au lăsat timp să mă pregătesc şi să ajung la întâlnire la ora stabilită. E un mister…

  5. cipoc says:

    daca e mai mult de povestit telefon cu siguranta;
    Partea proasta atunci cand scrii este ca nu poti s-o mai dau la intors dupa:)

  6. Da, rămâne dovada! :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.