Astăzi plec la ţară
December 16, 2011
Moșule, vreau la școală!
December 16, 2011

No place like home

Îmi e dor de casă. De prieteni. De locurile cu care-am fost obişnuită atâţia ani. De ceaiul din Bază. Îmi e dor să vorbesc româneşte. Aici (în Germania) nu aud foarte des oameni vorbind româneşte, dar, când se întâmplă, cu greu mă stăpânesc să nu mă bag şi eu în conversaţie.

Dacă la început eram preocupată să descopăr toate noutăţile din jur şi nu prea aveam timp să mă gândesc la altceva, acum, dimpotrivă, mă cam apasă dorul. Şi mă simt nelalocul meu uneori.

În general, cei pe care îi am în jur încearcă să îmi facă pe plac şi se poartă frumos. Dar nu e acelaşi lucru. Casa mea e acasă, la mama şi la tata. Nu înteleg de ce oamenii aici se îmbrăţişează mereu când se întâlnesc, chiar şi atunci când nu sunt prieteni. De ce fac asta? De ce trebuie să fac şi eu asta? De ce e totul închis duminica? De ce nu sunt artificii de ziua naţională? De ce e ATÂT de multă lume pe străzi? De ce trebuie să mă feresc mereu de biciclete? M-am săturat de biciclete!

Ştiu, e doar o etapă care trece, dar toate (aproape, nu CHIAR toate) lucrurile care mi se păreau interesante la început, acum mă calcă pe nervi!

Aţi trecut şi voi prin ceva similar? Mai durează mult până se echilibrează toate lucrurile astea?

Share

4 Comments

  1. chloe says:

    Pe mine incepuse sa ma enerveze la un moment dat ca auzeam mereu franceaza in jurul meu, dintr-o data suna strident, fiindca ‘normalul’ era un ‘zumzait’ in romana. E o faza de tranzitie, da, acum cat dureaza probabil depinde de persoana. Eu am stat in mai multe tari si imi lua cam 2-3 ani sa ma simt ca ‘acasa’ in tara respectiva, dar primul an era cel mai dificil.

  2. Ines Prodan says:

    Vai, Clara, dacă ai ști câte bocete am tras când eram in USA. Dar, stai liniștită, o să treacă și apoi, când o să te întorci acasă, o să-ți pară rău :).

    P.S. Nu vii acasă de sărbători? 😀

  3. Clara says:

    Ineees 😀 Nu, anul asta fac sarbatorile aici, dar de Paste o sa fiu acasa :))

  4. alexandra says:

    cand ma gandesc ca si eu am trecut fix prin ce treci tu ma ia cu fiori. am stat cu sotu 5 ani in landul baden, karlsruhe. dar ne am mutat acasa in romania de cativa ani. acum nu stiu daca sunt mai multe familii de romani acolo, dar pe atunci vai de mine nu auzeam deloc sa se vorbeasca romaneste pe strada. nici cluburi sau restaurante unde se intalnesc romanii nu am gasit, caci in alte orase din lume exista asa ceva. cum zice ines mai sus, sufeream mult plangeam incontinu si imi era greu ca nu gaseam servici mai ales ca nu prea stiam germana bine. noroc cu sotu ca am avut un trai cat de cat decent. astept mai multe scrieri din partea ta, poate asa te simti mai bine ca ai cu cine vorbi. totusi uneori mi e dor de tot ce am trait acolo si vreau sa iti mai citesc scrierile si prin tot ce treci departe de casa.ai grija de tine si atentie la biciclete.