graffiti moon recenzie carte
Ce faci când te îndrăgostești de un artist graffiti?
January 29, 2018
magicianul
Când magicianului pur și simplu nu îi iese magia cu mine
January 31, 2018

New Year Resolutions… or NOT – Ce NU mi-am propus să fac în 2018

Mă supun involuntar, de ani buni, acestei ”tradiții” de a face retrospective la final de an, respectiv planuri la începutul noului an, obicei care ține, cred, mai degrabă de niște resorturi psihologice care se activează parcă ciclic, de la sine, din timp în timp. Simpatic este că în genere nu corelez retrospectivele cu planurile anterioare, ceea ce, la o analiză mai profundă, denotă faptul că procesul în sine este, pragmatic vorbind, degeaba. E clar, rostul retrospectivelor și al planurilor de final, respectiv de început de an, nu-i acela de a muta munții din loc (cel puțin în cazul meu), ci mai degrabă acela de a activa un soi de stimă de sine printr-un impuls motivațional plasat la momentul oportun.

Altfel spus… la final de an, facem retrospective… dacă suntem satisfăcuți de ele este excelent, peste o săptămână două facem noi planuri, putem mai mult, suntem WOW ! Dacă retrospectiva este nesatisfăcătoare, nu-i cazul să dăm în depresie pentru că, peste o săptămână două avem ocazia să ne facem noi planuri și deci să uităm de ceea ce nu ne-a ieșit în anul precedent. Așa că, oricum am da-o, la început de an suntem zen. Nu-i așa?!

Și dacă de la o vreme, după ce te prinzi de trucurile astea ale subconștientului, refuzi pur și simplu să te mai supui ”tradiției”? Dacă după ani de rezoluții și retrospective, vine o vreme când îți spui pur și simplu că, în fond, lucrurile se întâmplă oricum și că ai face bine să te bucuri de ele așa cum sunt, fără să forțezi inutil nota?

Nu știu dacă e din cauza înțelepciunii pe care o căpătăm (unii) odată cu vârsta sau pentru că începutul de an se suprapune oarecum și cu ziua mea de naștere (alt moment propice pentru retrospective și planuri), dar de ceva timp, îmi dă târcoale ideea de a mă opune vehement tradiției despre care tocmai am vorbit. Cum înțelepciunea nu se prea asortează însă cu vehemența, m-am limitat la a ține doar pentru mine noua mea ”strategie” de început de an. Am renunțat, pur și simplu să-mi propun să fac anumite lucruri începând cu o dată anume, să îmi fac liste cu obiective de atins în noul an, să gândesc strategii variate care să mă ajute ca la final de an să spun ”Da, am reușit !”. Și nu, nu am făcut-o pentru că a început să îmi placă haosul, ci pentru că, dincolo de planuri, de obiective, de rezoluții, de retrospective, există în ultima vreme ceva mult mai important pentru mine – conștiința faptului că timpul pe care noi, oamenii, îl avem aici, în acest univers, este atât de limitat… Și, curios lucru ori poate firesc… simțim limitarea aceasta din ce în ce mai acut odată cu trecerea anilor. Sau poate că e doar impresia mea, cine știe…

În tot cazul, 2018 a venit la mine fără rezoluții, fără prea multă nostalgie după anul ce tocmai s-a încheiat și fără liste riguroase ori naive de lucruri de îndeplinit în noul an. Și dacă tot a venit așa, îndărătnic față de obiceiurile din anii anteriori, cred că, dincolo de lucruri pe care le voi face neplanificat, știu clar că unul dintre lucrurile pe care NU le voi face în 2018 este acela că NU voi mai face lucruri doar pentru că trebuie făcute (indiferent cine o spune), dacă nu cred în ele… Și-mi trec prin minte alți câțiva de NU aproape revoltați, dar mă opresc aici pentru că risc să creez o nouă tradiție… a rezoluțiilor cu NU în față… și NU-i de mine un lucru ca acesta.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.