Campanie electorală?! Să visăm, zic!
March 14, 2014
Tatăl celuilalt copil
March 14, 2014

Tu cînd și cum ți-ai ales viitorul?

Un singur copil. O singură alegere. Sute de posibilități. Un film ca un montagne russe: Mr Nobody.

Cu siguranță și voi v-ați întrebat cum ar fi fost dacă în loc de da ați fi spus nu, dacă în loc să o cotiți înspre stînga, mergeați pe drumul din dreapta sau dacă pur și simplu ați fi ajuns mai devreme cu cinci minute într-un loc. Poate că ați fi ajuns miliardari, poate că ați fi murit deja, poate că ați fi avut doi copii sau poate că ați fi rămas singuri în așteptarea iubirii perfecte. Dar cel mai probabil ați fi ajunsă să vă întrebați “cum ar fi fost dacă făceam altfel?“.

Ajuns în anul 2092, la 118 ani, Nemo încearcă să își pună viața într-un singur fir narativ continuu. Dar, fără să vrea, amestecă datele și vîrstele și povestește mai multe variante ale existenței sale. Toate se înnoadă în momentul în care trebuie să facă o alegere între părinții săi. De acolo poate ajunge într-o iubire pasională cu sora sa vitregă, în postura soțului văduv sau în persoana bărbatului bogat și plictisit de viață. Sau în toate aceste situații deodată.

Totul, însă, începe din scaunul privitorului. Și probabil asta îl face să fie un film atît de deosebit. Mr Nobody este, așa cum îmi place mie să le spun, o peliculă-experiență, o dramă cu iz de fantasy și ceva romantism, la care nu doar ne uităm, ci și participăm. Șlefuit bine de tot cu o muzică impresionant de potrivită, de la Casta Diva, la Ella Fitzgerald, Hans Zimmer și Eurythmics, filmul reușește să se infiltreze, prin retină, direct în creier. Vă avertizez încă de pe acum că veți visa sau veți recrea fără să vreți scene care vă vor impresiona la nivel vizual, dar totul este în limita normalului. Cu toții am făcut asta cînd vine vorba despre pelicula pe care am ales-o pentru această dată.

O alegere despre care aș vrea să vă vorbesc puțintel. Așa cum am scris în primul meu text, detest Oscarurile și cam tot ce înseamnă ele (anul ăsta am adorat-o pe Ellen), dar nu mă pot ține departe de impulsul de a citi lista cîștigătorilor și de a ofta patetic la vederea titulurilor care mi-au scos peri albi mulți și groși. Anul ăsta, însă, m-am ales cu mai mult de atît. La vederea numelui lui Jared Leto, pe care îl cunoșteam din Requiem for a Dream (am crezut că mă sinucid cînd l-am văzut în porcăria numită Alexander the Great), un film aproape foarte bun, am tresărit și am dat iama în colecțiile de filme peste care nu am apucat să îmi arunc ochii. Așa am descoperit pitit în josul folderului acest Mr. Nobody, care are pe poster irisul albastru electrizant al domnișorului premiat cu statueta mult urîtă de mine. Și  mare mi-a fost uimirea cînd am descoperit că și aici Jared joacă un personaj captiv între dimensiuni ale realității. Un personaj care face tot filmul, de la cap la coadă la fel de intens, la fel de profund, fără greșeli și cu foarte multă lejeritate.

Pe scurt, vă invit să aveți curaj și să vă avîntați într-un vortex de amintiri și trecuturi, într-o marmeladă cu gust de viitor și să vă aruncați pe fereastra prin care vedeți culori și imprimeuri amețitoare. Mr. Nobody este o trăire aparte, o cărămidă ce vă cade în cap și vă face să vă gîndiți mai apăsat la ceea ce se va întîmpla cu timpul vostru de acum încolo. Și dacă tot am ajuns aici, la această categorie de filme-experiență, nu pot să nu menționez ceva care poartă aceeași meteahnă superbă: Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Dar despre acesta cu o altă ocazie…

Foto: filmofilia.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.