Azi nu mă stresez
February 20, 2014
Azi NU muncesc!
February 21, 2014

Mother of George sau Femeia, un instrument

O familie sacrificată. O menire sufocantă. O viață regizată. Un film ca o zi de vară în deșerturile Africii: Mother of George

Adenike este mireasă. Se pregătește să devină femeia lui Ayodele. Îl iubește. Și pentru ea asta înseamnă să îi ducă prînzul în fiecare zi, să îi fie mereu alături, să nu poarte nimic prea transparent, să păstreze tradițiile și să îi facă repede un băiat. Dar în jungla urbană în care trăiește acum nu este loc de o astfel de dragoste. Hainele o dezgolesc, orele se scurg prea repede, vremea e prea rece, iar copiii nu vor să se nască. Pentru fericirea familiei și a soțului ei, Adenike va deveni cu orice preț o soție model.

Rar se întîmplă ca un film să mă înfurie. Și nu vorbesc despre acea furie care se naște din pricina calității peliculei. Vorbesc despre acea revoltă pe care o simțim atunci cînd nu înțelegem alegerile unei femei. Atunci cînd spunem printre dinți “la ce dracu i-a fost mintea?”, “nu aș fi acceptat niciodată așa ceva” sau “eu în locul ei…”. Adenike vine dintr-o cultură diferită de a noastră și oarecum destul de apropiată. Pe parcursul filmului vom identifica învățături pe care le-am primit în copilărie de la femei mai în vîrstă, tradiții noi de o frumusețe rară și un exotism pe care îl invidiem și care ne inspiră căldură și liniște. În spatele acestora, se ascunde o poveste crudă despre viața unei femei care sacrifică existența ei și liniștea familiei pentru a închide un cerc cu care s-a născut desenat în frunte.

Încă din clipa în care pornim pe urmele celor doi proaspăt însurăței, vom tresări (sau poate chiar ne vom revolta) la vederea diferențelor care se trasează cu o linie imaginar între sexe. Adenike este sfătuită să consume cît mai repede căsătoria, să poarte talismane de fertilitate și să facă tot posibilul să îi ofere soțului ei (și mai ales soacrei ei) cea mai mare fericire pe care o poate produce o femeie, un copil, de preferat băiat. Lui Ayodele, însă, i se spune să nu uite niciodată să vină acasă, de oriunde ar fi. Dacă a fost cu o altă femeie sau dacă a luat masa în oraș să vină să prînzească în casa lui, din farfuriile umplute cu grijă de soția lui. La vederea acestor prime cadre, recunosc că am anticipat ceea ce voi vedea pentru următoarele aproape două ore. O femeie supusă, care iese din cuvîntul soțului ei doar pentru a-l implora să meargă la doctor, ca să reușească să conceapă mai repede pruncul pe care cu toții îl așteaptă de la ea. Vina pentru această întîrziere care începe să se transforme într-un vierme ce roade miezul frumos pe dinăuntru, desigur, o poartă doar Adenike. Bărbatul este o creatură perfectă, pusă pe un piedestal, deținătorul tuturor cunoștințelor, un tiran care are dreptul de a interzice și care își împinge supusa către gesturi extreme, care se vor întorace împotriva lui.

Mai există, pe lîngă revolta pe care mi-a trezit-o, un aspect care m-a făcut să aleg acest film pentru prezentare în fața domniilor voastre. Aspectul “fotogenic”. Fiecare scenă este foarte bine studiată, fiecare unghi perfect măsurat, mișcările înfăptuite ca după un canon, iar culorile atent potrivite. Printre motive tradiționale africane se zăresc străzi asfaltate, firme luminoase, holuri reci și case primitoare. Frumusețea femeilor africane se întipărește în toate cadrele și rămîne adînc săpată pe retină.

Pe scurt, un film care merită privit și simțit. O experiență care trece de sfera cinematografică, pe care o veți retrăi la multe zile după vizionare și la care vă veți intoarce, poate, de fiecare dată cand veți simti acea revoltă despre care v-am scris mai sus. Mai pe larg, despre trăiri la fel de intense, cu o altă ocazie…

Foto: austinfilm.org

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.