Cartofi țărănești pentru zile aglomerate
September 8, 2010
Astăzi revăd câteva episoade din „Friends”
September 9, 2010

„Monstruleţii veseli” din capul meu sau povestea deciziilor pe ultima sută de metri

De câţiva ani am început să iau şi eu decizii mai importante de care va depinde viitorul meu. Ironia sorţii face că de fiecare dată când aleg ceva care cred eu că m-ar putea face fercită, mă trezesc în altă parte decât acolo unde îmi doream. Nu e atât de rău precum pare, dar uneori e deruntant. De ceva timp, am început să pun toate întorsurile astea de situaţie pe seama unor „monstruleţi veseli”care îşi au sălaşul în capul meu şi cărora le place să facă surprize atunci când cred eu că lucrurile s-au aşezat la locurile lor.

Prima experienţă de acest gen a fost aceea cu liceul. Din totdeauna îmi dorisem să fiu absolventa unui liceu vocaţional, în care să învăţ solfegii, să fac canto şi de ce nu, să învăţ să cânt la un instrument. Zis şi făcut, doar că nu ştiu cum s-au învârtit toate lucrurile încât m-am trezit absolventă de profil economic, cu o diplomă pe care scrie tehnician în activităţi financiare. Nu mi s-a părut ciudat, doar că a fost o schimbare bruscă după doar două săptămâni de învăţat game.

Uneori, ceea ce se întâmplă o dată nu ar trebui să se întâmple şi a doua oară, nu? La mine e contrariul. După terminarea liceului a urmat înscrierea la facultate, era totul ştiut că eu voi merge la Cluj, dar socoteala mea iar a dat greş. Nu ştiu ce m-a îndemnat să merg şi la Iaşi, dar ştiu că doar o curiozitate acerbă m-a făcut să depun un dosar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, dar l-am depus fără vreun plan de a rămâne acolo. A venit şi ziua în care a trebuit să aleg: Cluj sau Iaşi. M-am dus în gară: destinaţia Iaşi. Degeaba toată lumea îmi spunea clar, nu ai de ce să te duci acolo, mă întrebau motivele pentru care alesesem Iaşi, nici eu nu le ştiam. Ţin să menţionez că la Cluj intrasem la fără taxă, iar la Iaşi la cu taxă.

Timpul a trecut şi am ajuns în anul 2, simţeam că nu ştiu de ce am ales Iaşi. Devenisem tot mai îngândurată, tot nu găseam un motiv, ceva care să mă ţină în continuare în acest oraş. Văzând că soarta îmi tot joacă feste am decis să îmi încerc norocul de data asta la Bucureşti. Simţeam că am un motiv să merg acolo, primisem ofertă şi de un loc de muncă mult visat de mine, o carieră în radio, plus că vroiam să mai încep o facultate. Mai era o zi jumătate până să plec, îmi făcusem bagajele, până când am ieşit într-un pub, invitată fiind de o prietenă. Eu eram fericită şi zburdam de ici colo, avea oare ce să mă mai oprească să merg mai departe? În capul meu, era doar un singur răspuns clar: nu. „Monstruleţii” s-au ţinut de şotii iar, am întâlnit o persoană pentru care am renunţat să mai plec, lăsând toate lucrurile pe care le credeam generatoare de fericire pentru fericirea adevărată.

Am parcurs un drum lung, cu decizii pe ultima sută de metri, dar am ajuns la momentul în care mă bucur că toate lucrurile au avut cursul lor, căci acum am ajuns să mă bucur de fiecare zi şi să văd fericire în fiecare formă a ei.

Share

3 Comments

  1. […] This post was mentioned on Twitter by Belva.ro, Belva.ro. Belva.ro said: „Monstruleţii veseli” din capul meu sau povestea deciziilor pe ultima sută de metri http://goo.gl/fb/4I0oa […]

  2. ioana-irina says:

    mai asteptam andreea articole..pentru ca scrii tare frumos

  3. Mulţumesc mult de încurajare, voi mai scrie.
    O zi minunată!