Azi ieșim cu cortul … în casă
October 26, 2012
Les Intouchables
October 26, 2012

Mi-e dor…


Să vă povestesc despre ea. Era frumoasă. Nu cea mai frumoasă dar nici de lepădat. Am umblat şi cu mai frumoase şi cu mai urâte. Dar ea era a mea. Toată. Şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Avea nişte ochişori…aoleu…strălucea lumina din ei de îţi făcea din noapte zi. Dar numai acolo, în faţa noastră se lumina totul. Drept, i se mai îmbolnăvea câte un ochişor şi, posibil din simpatie, câteodată şi celălalt. Şi dispărea lumina. Dar după o scurtă vizită la doctor totul revenea la normal.

E singura care m-a tras după ea oricând, şi pe ploaie şi pe vânt şi pe soare. Îmi ţinea de cald iarna şi ştia să facă şi răcoare vara. Eu îi indicam direcţia în care vreau să merg şi ea deja lua drumul. Şi oricât era drumul de lung ea era cu mine. Şi o luam şi pe Cătze câteodată cu noi. Nu era Cătze foarte fericită dar nu comenta prea mult. Era mică şi ascultătoare pe vremea aia. De câte ori plecam împreună undeva, ca să nu mă plictisesc, îmi cânta. Şi erau puţine melodii care-mi plac dar pe care ea refuza să le cânte. Nici până acum nu mi-a spus de ce. Dar acum nu mai contează.

Cel mai mult mi-e dor să evadăm împreună, să vedem răsăritul la mare sau apusul de undeva de pe un deal pe care îl putea urca şi ea. Eu urcam şi munţi dar ea nu venea niciodată cu mine. Nu-i prea plăceau cărările de munte. Stătea acasă, prin curte, liniştită şi cuminte. Când ajungeam înapoi o vedeam de la o poştă aşteptându-mă în acelaşi loc unde o lăsasem, rugându-mă parcă să o scot la plimbare. Şi de cele mai multe ori nu rezistam rugăminţilor şi ieşeam să ne plimbăm.

Odată a avut febră. Şi nu-i trecea cu nimic. Abia după o săptămână am mers cu ea la doctor. Dar în săptămâna cu pricina, cu toată starea ei de rău, a trebuit să ajungem până în Ungaria, la Budapesta, dintr-o obligaţie. Şi a mers fără să crâcnească deşi eu insistasem să rămână acasă. N-am avut ce-i face. Pe alta nu o puteam lua cu mine.

Altă dată nu putea să respire foarte bine. Nici doctorul nu ştia ce are. Până la urmă am aflat ce are dar era prea târziu.

Acum un an şi ceva a trebuit să o las să plece. A plecat cu alt bărbat. Dar m-am asigurat că el va avea grijă de ea. Nu prea a vrut ea să plece dar trebuia. Nu o mai puteam ţine lângă mine. A doua zi după ce a plecat m-am trezit că nu era lângă mine şi aproape am plâns.

Da, mi-e dor de ea. De dimineaţă de când mă trezesc şi până seara când mă culc. Mi-e dor de ea în fiecare zi.

Mi-e dor de… MAŞINA MEA.

Sursa foto: alyssamaestories.blogspot.ro

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.