Astăzi joc darts la birou!
April 24, 2013
Nici prea-prea, nici foarte-foarte!
April 25, 2013

Marius Cristian: Mâncarea și vinul trebuie să fie vedetele mesei

Andreea Marc: Eu una aș putea povesti foarte multe lucruri, toate de bine, despre dumneavoastră. Însă, tradiția interviurilor pe Belva spune că invitatul trebuie să se prezinte singur în fața cititoarelor noastre. Așadar, cine este Marius Cristian, cunoscut și sub numele de Costăchel?

Marius Cristian: Păi cine să fie, un om și el, acolo, pe care n-a izbutit Ceaușescu să-l facă „de tip nou, multilateral dezvoltat”, dar a reușit tranziția chestia asta. Am absolvit istorie și filosofie, am fost un pic de profesor, redactor de editură, am făcut ceva design publicitar, mai dau un strop de consultanță tipografică pe probleme de management de culoare… Dar în primul rând, de vreo douăzeci de ani și mai bine (cu vreo două pauze) sunt ziarist, implicat în cam toate fazele redacționale, de la „intrare” până la „ieșire”, ca să zic așa. Însă în ultima vreme, după cum râdea de mine un prieten, m-am cam refugiat în munți. De rețete și de vinuri. Iar din punctul ăsta de vedere am comis și-o carte, „Caietul de rețete. Bucate și vinuri asortate”, apărută acum vreo 10 ani la Polirom.

A.M: Tocmai am terminat de citit pe nerăsuflate primul număr al revistei Somelierul, la care sunteți redactor-șef. Ținând cont de cât de greu este să publici o revistă, de ce ați ales varianta print când toată lumea încearcă să treacă pe online și de ce acum o astfel de revistă?

M.C.: Aici discuția ar trebui să fie mai lungă, pentru că, de fapt, problema nu e suportul (nici n-ar avea cum să fie), ci calitatea conținutului. Ca să răspund însă pe scurt, cred în continuare în viitorul tiparului, cel puțin în ceea ce privește produsele de nișă. De ce acum? Păi fiindcă acum am reușit să găsim banii ca să începem proiectul! 🙂 Acuma, serios vorbind, ideea asta exista în capul nostru (adică al lui Marian Timofti, președintele OSR 2011, și-al meu), într-o formă sau alta, de câțiva ani, Este o premieră pentru piața publicistică românească și ne bucurăm că am reușit s-o realizăm, chiar dacă un pic mai târziu decât, probabil, ne-am fi dorit.

Coperta-Somelierul-martie

A.M.: Poate ar trebui să le spunem și cititoarelor noastre câte ceva despre revista Somelierul: cine face parte din echipă, cine se poate implica și unde se găsește revista?

M.C.: Echipa e destul de eterogenă. Avem în primul rând somelieri (firește!), dar și specialiști din domeniul viti-vinicol, oameni din Horeca, ziariști, blogeri de vin… Iar de implicat se poate implica, în principiu, oricine, cu condiția să știe limba română și să iubească mâncarea, vinul și asocierea dintre ele. Ei, și să aibă și bagajul minim necesar de cunoștințe, firește. De găsit, deocamdată la magazinele specializate de vinuri, încă mai lucrăm la distribuție. Fiindcă, asta ca să revin la întrebarea dinainte, de fapt aici e principala problemă a tiparului și marele avantaj al online-ului: difuzarea.

A.M.: Haideți să vorbim un pic despre industria de wine & gourmet din România. Se mișcă lucrurile în direcția care trebuie? Cum vedeți piața românească actuală și de ce anume mai are nevoie ca să fie acolo unde trebuie?

M.C.: Mi se pare că se mișcă repede și bine, mai ales în condițiile date. Pentru că s-ar mișca, probabil, și mai bine (ea și încă multe altele) dacă, pe de o parte, am avea un învățământ capabil să furnizeze suficient de mulți tineri bine pregătiți și, pe de altă parte, dacă n-am avea niște guvernanți care, pur și simplu, încurajează plecarea (ca să nu zic fuga) oamenilor buni din țară. Dar asta e, firește, o altă discuție foarte lungă…

A.M.: Cum stă Iașul la acest capitol, comparativ cu restul țării? De exemplu, când vin turiști la Iași, la ce restaurante le recomandați să meargă și ce vinuri locale să bea?

M.C.: Acuma, ce să zic, nu călătoresc suficient prin țară ca să-mi pot da cu părerea. În ceea ce privește recomandările, am prieteni care dețin restaurante foarte bune, dar parcă n-ar fi chiar frumos din partea mea să le fac reclamă aici. 🙂 (Se poate? Atunci, în ordine alfabetică, Expo și Ralet să fie!). Iar despre vinurile locale, hai să zicem că avem vreo două raze de soare. Ceea ce, pentru enormul potențial viti-vinicol al Iașilor este, evident, mult prea puțin…

A.M.: Ați degustat până acum nenumărate soiuri și branduri de vin. Aveți vreunul care rămâne preferatul dumneavoastră?

M.C.: Nu. Și cred că fiecare vin bun își poate găsi momentul lui de exprimare optimă. Depinde de mâncare, de ambianță, de comeseni, de temperatura de-afară, de dispoziția de moment și așa mai departe. Altminteri, ca soiuri, am câteva pasiuni, mai ales pentru unele prefiloxerice de-ale noastre (Fetească Albă și Neagră, Băbească…), dar problema e că producătorii îmi tot oferă Sauvignon, Chardonnay, Merlot și așa mai departe. Însă tot e bine că, per total, vinurile românești sunt mult mai bune față de cele de acum 10 ani, asta ca să nu-mi mai aduc aminte de situația de-acum 20.

A.M.: Trebuie neapărat să vă întreb asta: cine gătește la dumneavoastră în familie?

M.C.: De obicei eu, dar are și jumătatea mea mai bună specialitățile ei, în care e neîntrecută.

Marius-Cristian2

A.M.: Pentru că tot suntem la o revistă pentru femei, cine sunt cei mai buni bucătari: femeile sau bărbații? Și de ce?

M.C.: Cei mai buni bucătari sunt cei, sau cele, cărora chiar le place să mănânce bine și îi iubesc, sau măcar îi respectă, pe cei așezați în jurul mesei. Și sunt ferm convins că mamele (sau tații) lor au gătit bine, nu i-au îndopat cu fastfudării și i-au învățat de mici cu lucrurile de calitate. Și, dacă tot am ajuns aici, trebuie să spun că, din punctul meu de vedere, bucătăria nu e o artă (oricum, în ultima vreme, „arta culinară” e practic exclusiv una vizuală), ci ține mai curând de civilizație. Cultura și respectul (față de oameni, de tradiții etc.) mi se par, în acest caz, chiar mai importante decât talentul. Iar dacă bucătarul poartă fustă sau pantaloni, asta chiar contează prea puțin.

A.M.: Puteți să ne spuneți câteva reguli de aur pentru a avea o masă perfectă?

M.C.: După cum spuneam și mai-nainte, baza e dragostea. A, dacă mai știi să pui și vinul corect lângă o mâncare bună, să mai faci și un pic de atmosferă, atunci firește că e și mai bine… Pentru că, din păcate, asta se cam uită de multe ori: mâncarea și vinul trebuie să fie vedetele mesei. Celelalte elemente trebuie să le susțină, să le însoțească, nu să-ți distragă atenția de la ele. Avem timp destul în rest pentru nenumăratele noastre probleme cotidiene, măcar masa am putea să ne-o savurăm în tihnă. Și-așa avem prea puține bucurii…

A.M.: Și în încheiere, un mesaj de la Costăchel pentru cititoarele Belva. Sau poate ne lăsați în compania unei rețete care credeți că se potrivește stilului Belva.

M.C.: Păi prima care-mi trece prin minte (Belvele sunt, evident, proaspete și dulci, iar acum ne aflăm în post) ar fi niște mere caramelizate cu susan.

6 mere, 300 g zahăr cubic, 1 lingură semințe de susan, 2 lingurițe de zeamă de lămâie.
Curățați merele și tăiați-le felii. Puneți zahărul într-o crăticioară cu fundul gros. Adăugați 6 linguri de apă (zic unii că aia minerală ar fi mai bună) și dați drumul la foc (moale). Fierbeți, fără să amestecați, până obțineți un caramel frumos colorat. Adăugați semințele de susan, luați cratița de pe aragaz și turnați, cu grijă, zeama de lămâie. Așezați feliile de mere pe rând în caramel și întoarceți-le cu o furculiță, astfel încât să fie bine unse pe toate părțile. Puneți-le apoi pe o farfurie și așteptați să se întărească bine crusta.

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *