mama-cu-doi-copii
Cum e cu doi?
February 16, 2018
Cum am petrecut de Cancerul ăsta – partea a III-a
February 20, 2018

Mai puține silicoane și mai multe cărți

De ce ne este atât de greu să fim mulțumiți cu cine suntem, cu ce avem, cu ce facem? Am fost învățați de mici să vrem tot mai mult, să cerem de la noi și de la ceilalți din ce în ce mai mult: mai multă frumusețe, mai multă iubire, mai multă avuție. Și uite așa, acum avem buze mai groase, sâni mai mari, mașină mai puternică, casă cu mai multe etaje, salariu mai mare… dar lista noastră de dorințe tot mare este…

Discutam deunăzi cu un prieten care îmi spunea că e normal să vrei tot mai mult, pentru că asta înseamnă să evoluezi! Dar întrebarea mea este: dacă tot timpul fugim după altceva, vrem tot mai mult și nu putem fi mulțumiți cu ce avem, mai putem fi fericiți? Pentru că dacă pe mine m-ar pune cineva să aleg între această așa-zisă evoluție și fericire, eu știu că aș alege să rămân  pe loc. La ce-mi trebuie să evoluez?

Câteodată mă simt ca tăurașul Ferdinand care mirosea florile în timp ce ceilalți tauri se luptau ca să devină vedete la coridă… (Cine nu ar vrea să devină vedetă? Sigur nu e ceva în regulă cu mine)

În fuga asta continuă după ceva (nu știm exact ce, dar știm sigur că „mai mult”), când avem timp și pentru noi, pentru suflețelul nostru? Societatea ne-a educat în așa fel încât să nu fim niciodată mulțumiți. Atâta timp cât nu suntem mulțumiți, consumăm mai mult pentru a compensa cumva golul din noi. Mai multă mâncare, mai multe haine, mai multe beri, poate și niște hașiș, totul ca să uităm și să mergem mai departe!

Cu toții știm (sper) că modul acesta de viață este rău, dar ce facem pentru asta? Sincer! De cele mai multe ori alegem să nu facem nimic, mergem mai departe și închidem ochii pentru așa zisul confort al unui salariu mare, a unei poziții frumoase într-o companie multinațională. Stăm toată ziua pe drumuri, ne trimitem copiii la after-school și la o grămadă de activități, ca să-i ținem ocupați și să nu ne deranjeze, iar a doua zi o luăm de la capăt. Și ajungem cu copii mari, adolescenți, care nu știu ce-i de capul lor, debusolați, depresivi și noi ce facem? Îi trimitem la psiholog… Observați ironia? Dacă nu, vă spun eu: îi tot trimitem de lângă noi, atunci când ar trebui să le fim cel mai aproape! Sau așteptăm să facă alții treaba în locul nostru (bone, psihologi, etc)!

Ce ar trebui să facem? Adevărul e că nici noi nu știm. Cărțile ne învață, dar cum era vorba aceea: „Teoria o știm, dar  practica ne omoară”….

Și noi am învățat la rândul nostru să luptăm, să dăm din coate, pentru că viața e grea și lumea e rea, dar de bucurat și savurat cine ne învață? Am învățat să ne temem, să ne așteptăm la ce e mai rău de la viață și de la oameni, să facem față nedreptăților și să ne ascundem sentimentele. Dar cine ne învață (ca să-i învățăm și noi pe copiii noștri) că e ok să râdem, să mirosim iarba și florile, să ne jucăm și să iubim necondiționat?Cine ne poate învăța (ca să-i învățăm și noi pe copiii noștri) că iubirea nu e un semn de slăbiciune, ci chiar esența vieții?Cine ne învață (ca să-i învățăm și noi pe copiii noștri) că e ok să greșim, că nu e o tragedie dacă nu știm încotro ne îndreptăm?Cine ne învață (ca să-i învățăm și noi pe copiii noștri) că nu suntem niște ratați dacă am eșuat și nu am devenit persoana visată în copilărie? Cine ne învață (ca să-i învățăm și noi pe copiii noștri) că e ok să nu mergi în aceeași direcție cu turma sau că e ok să te mai oprești din când în când să-ți tragi sufletul?

Că școala în nici un caz nu-i învață asta pe copiii noștri… Orice altceva, dar nu asta… Și noi cum îi învățăm dacă noi nu știm cum să facem asta pentru noi înșine?

Ca să nu vă las așa, cu un gust amar, să credeți că nu există nici o speranță în lumea asta, vă spun că pe mine m-au ajutat foarte mult cărțile. Cărțile pot să te ajute să-ți deschizi ochii, mintea și sufletul. Cărțile te pot ajuta să te înțelegi (ce vrei, ce-ți place etc), cărțile îți pun la dispoziție experiența a mii de alți oameni de unde ai șansa să înveți, cărțile sunt acolo, lângă tine.

Nu mai știu exact cine spunea că se credea cel mai nefericit om de pe Pământ, că nu mai are nimeni atât de multe și atât de mari probleme ca ale lui, dar apoi a început să citească! O dată ce ai început să citești, nu mai ești același om. Nu există carte din care să nu înveți ceva! Și cărțile proaste sunt bune, pentru că înveți și din alea ceva, și anume că timpul e prețios și nu merită să-l pierzi aiurea!

Așă că, dragii mei, citiți, citiți, citiți! Nu lăsați să treacă zi fără să deschideți o carte, nu lăsați să treacă o zi fără să citiți împreună cu copilul vostru, nu lăsați să treacă o zi fără să încercați să-i faceți și pe alții să se îndrăgostească de cărți. Cu cât citim mai mult și mai mulți, cu atât o să vedem pe stradă mai puține silicoane, buze groase și păpuși Barbie! (Cel puțin eu așa sper, voi ce părere aveți?)

Foto: pinterest.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *