Eu nu ştiu cum
November 14, 2011
Mi-e dor să mai alerg cu părul în vânt
November 14, 2011

Ja lubie Polska!

Trebuie să vă anunţ că de ceva timp am o nouă pasiune: ţările de prin apropierea noastră (Centrul şi Estul Europei) şi în special una anume: Polonia. O fi din cauza faptului că mi-am făcut foarte mulţi prieteni de suflet din astfel de ţări cât timp am fost în Irlanda. O mai fi şi pentru c-am învăţat un pic de poloneză şi am început să-i prind gustul.

Oricum ar fi, am aflat despre organizarea unei Expoziţii de Afiş Polonez şi cum am auzit că nu este frumos să ţii informaţia numai pentru tine, vă spun şi vouă că a început încă de pe 21 Septembrie şi va dura până pe 08 Ianuarie, anul viitor.

Ce-i drept, exponatele pot fi văzute doar la Bucureşti, la Muzeul National de Artă al României, însă cu prima ocazie când aveţi un drum spre Bucureşti, ar trebui să apară pe lista voastră cu lucruri de dus la bun sfarşit.

Expoziţia se numeste “Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007” şi este organizată cu ocazia preluării de către Polonia a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a aniversării a 10 ani de activitate a Institutului Polonez din Bucuresti.

În ceea ce priveşte acest institut, m-am documentat şi am aflat că oferă informaţii despre evenimente şi cursuri de limbă poloneză, dar mai pune la dispoziţia interesaţilor şi cărţi, reviste şi DVDuri în limba poloneză, la care poate avea acces oricine îşi face un permis pentru biblioteca lor. Pe mine una, m-au cam convins să-mi fac unul! J

Revenind la afişele noastre, acestea provin de la Muzeul Afişului din Wilanów, care este o secţiune a Muzeului Naţional din Varşovia, primul muzeu din lume dedicat afişului. La Bucureşti vom avea ocazia de a vedea un număr de 192 de lucrări recunoscute pe plan european, selectate de Maria Kurpik, curatorul expoziţiei.

Timp mai este, aşa că nu mă grăbesc, dar un lucru ştiu sigur: până în luna Ianuarie trebuie neapărat să ajung şi acolo! Cine mai vrea să meargă cu mine?

Sursa foto: jurnaldebucuresti.com

Share

3 Comments

  1. Daniel says:

    Ja lubię też Polska i polski język. 🙂 Si mie imi place Polonia si limba poloneza,dar din pacate in Romania e greu sa o inveti,nu prea se preda la facultati,licee,nu exista multe cursuri,dictionare pentru aceasta limba,mai ales daca locuiesti intr-un oras din afara capitalei precum Brasovul de exemplu,unde locuiesc. Succes !

  2. Raluca Maier says:

    Ma bucur sa aud ca mai sunt si alti amatori de limba poloneza si fani ai Poloniei. Si e adevarat, din pacate, ca e dificil de invatat la noi, dar se mai poate invata si inafara Buc >> in Iasi si Cluj. In rest … traiasca podcasturile, pana cand vom avea noroc de cursuri si la Brasov 🙂

  3. Raluca Maier says:

    Aaa si daca iti este de ajutor >> http://www.internetpolyglot.com/lessons-pl-ro << eu una iubesc site-ul asta, este o adevarata comoara! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.