Măşti cu fructe de toamnă pentru un ten răsfăţat
November 15, 2010
Exact așa cum ești
November 15, 2010

Îți poți găsi jumătatea pe net?

Sunt sceptică în privinţa posibilităţii de a găsi persoana potrivită pe internet. Nu acordam prea mult credit ideii că printre cei singuri, foarte ocupaţi sau lipsiţi de noroc, cineva îmi e hărăzit mie. Dar am început să privesc lucrurile din altă perspectivă când, acum câţiva ani, un prieten m-a înscris pe un site de profil din străinatate. Ca să mă dreg după o despărţire…Era un site contra cost, unul care dă bine în statistici, iar comunicarea se făcea în limba engleză. În plus, faptul că cei inscrişi erau în mare parte din SUA si Canada făcea totul mai exotic. Nu trebuia decât să încerc…

Am completat nişte chestionare pentru a mi se face un profil al personalităţii şi…aşa a început totul. Apoi mi-am făcut propriul profil cu date concrete despre mine dar şi cu informaţii privind aştepările mele de la tipul ideal, o definiţie personală cu defecte şi calităţi, cinci lucruri fără de care nu pot trăi sau ultima carte citită. Destul de serios, nu?

Site-ul e în aşa fel conceput încât găsirea unui partner se bazează pe 29 de dimensiuni ale personalităţii- se spune acolo, şi pe o serie de criterii pe care le stabilesţi tu, de la distanţa geografică până la religie, de la înălţime până la…venit.

Apoi programul îţi trimite “matches”, profiluri care coincid criteriilor tale şi viceversa.

La început a fost interesant,pentru că era ceva nou,  dar în curând contul îmi era asaltat de zeci de match-uri primite zilnic. Trebuia să răspund celor care iniţiaseră comunicarea sau să fac acelaşi lucru. Am ocolit superficialii (Name 5 things you can’t live without: sex…), pe cei cu profiluri sumare sau greşeli de ortografie, ori arătoşii ale căror poze păreau să se intituleze ”Nu-i aşa c-arăt bine?”.

Am avut ocazia să interacţionez şi cu oameni interesanţi. În câteva cazuri, comunicarea a trecut pe e-mail sau Skype. Descoperisem puncte comune şi voiam să ne cunoaştem mai bine, dar curând am înţeles că distanţa devine o problemă. Deşi e incitant să cunoşti tipi din alte ţări, depărtarea geografică complică mult ideea unei prime întâlniri. Şi-atunci poţi descoperi că timpul şi energia pe care le investeşti pot fi în cele din urmă… inutile.

În cazul meu, o astfel de întâlnire s-a întâmplat. El era din New York şi,  după câteva săptămâni bune de comunicare, a decis că vrea să mă vadă. Îmi amintesc primele e-mail-uri şi fotografiile pe care le făcuse în Central Park, într-o toamnă de poveste…Era ceva special. Ne-am întâlnit în vacanţa de iarnă, am petrecut câteva zile frumoase împreună, dar nu s-a produs acel click pe care-l aşteptam. Reticenţa a venit mai mult din partea mea, şi nu mi-a fost uşor să gestionez sentimentul. Am rămas prieteni.

Privind în urmă, experienţa a fost utilă şi m-a ajutat să mă cunosc mai bine. Am înţeles că un click virtual nu poate garanta că va exista chimie şi-n realitate. Se creeză nişte aşteptări care nu se concretizează neapărat în plan real.

Rămân la părerea că o comunicare virtuală poate fi un bun punct de plecare în a cunoaşte pe cineva; dar etapei iniţiale trebuie să-i urmeze, la relativ scurt timp, întîlnirea live unde totul devine clar.

Mă întreb cum ar fi fost să încerc un site local. Probabil mai simplu, dar mă oprea gândul c-am să dau peste tot felul de „specimene”. Îmi spuneam că, de fapt, eu nu caut. Propunerea prietenului meu era o căutare mai voalată.

Oare îţi poţi găsi dragostea pe internet? Unii aşa susţin. Dar trebuie probabil multă răbdare şi perseverenţă. Şi un dram de noroc.

Share

7 Comments

  1. […] Îți poți găsi perechea pe net? Mon Nov 15, 2010 0:20 am Sunt sceptică în privinţa posibilităţii de a găsi persoana potrivită pe internet. Nu acordam prea mult credit ideii că printre cei singuri, foarte ocupaţi sau lipsiţi de noroc, cineva îmi e hărăzit mie. Dar am început să privesc lucrurile din altă perspectivă când un prieten m-a înscris pe un site de profil din străinatate. Era […] […]

  2. Alex says:

    Desi riscul sa dai peste tot felul de indivizi care pretind a fi altfel decat sunt, eu pot spune ca sunt exemplul clar al faptului ca dragostea adevarata se poate intalni chiar si pe internet. Am o relatie de un an si 3 luni (peste 2 zile) cu un tip ( Adi) pe care l-am cunoscut pe un asemenea site. Mi-a trimis un mesaj pe un site de genul asta cerandu-mi id-ul de messenger, initial am sters mesajul gandidu-ma ( pe baza experientelor anterioare) ca mai mult decat cateva discutii mai mult sau mai putin stanjenitoare nu o sa aiba loc intre noi, dar dintr-o coincidenta, in seara respectiva avusesem o discutie cu o prietena buna care ma acuza ca nu dau o sansa si ca exclud din start anumiti indivizi fara sa iau in considerare ca prima impresie poate fi gresita, asa ca m-am razgandit si i-am raspuns. Am vorbit de doua ori cate 10 minute pe internet si am stabilit sa cunoastem fata in fata la o cafea. Prima intalnire a durat 7 ore… am stat la cafea, apoi la un suc, apoi la o plimbare, apoi la o prajitura si fara sa ne dam seama, trecuse o zi intreaga si noi inca aveam subiecte de discutie… Nu spun ca a fost dragoste la prima vedere, ca suntem suflete pereche sau alte clisee, dar faptele vorbesc pentru ele… Intr-adevar riscul e mare si norocul trebuie sa fie la fel de mare, dar se poate si merita incercat. Ganditi-va cat de usor as fi putut rata ocazia sa il cunosc si sa ajung sa am ceea ce ma face atat de fericita acum :)… In cazul meu dragostea a fost la un click distanta…

  3. Ines Prodan says:

    Tocmai mă pregăteam să te întreb despre site-urile locale, dar am ajuns la partea în care ai scris și tu despre ele. Și după aia mă pregăteam să te întreb despre site-urile normale sau aplicațiile online normale, și văd că nu ai scris despre ele :).

    Din punctul meu de vedere, noi ne-am cunoscut pe Twitter :)). Din punctul lui de vedere, cică ne mai văzusem o dată offline. Eu rămân la punctul meu de vedere :P.

  4. Andreea Marc says:

    Sunt destul de sceptică în privința site-urilor de
    „lipeli online„. Dar, așa cum a zis și Alex … se poate întâmpla ca dragostea să fie și la un click distanță. Oricum, cazurile astea sunt extreeeeem de rare.

  5. Cezara says:

    @ Alex : Ma bucur sa citesc ca povestea voastra frumoasa are la baza o …intalnire pe net. Cred totusi ca usurinta cu care s-a intamplat ‘sa fie’ nu vine asa, cu una cu doua, ati fost voi mai norocosi :)Sunt de acord ca este bine sa nu excluzi nimic si sa nu pui etichete, you never know…

  6. Cezara Popescu says:

    @Ines : Parerea mea despre site-urile locale e una subiectiva, si poate chiar neargumentata. De aceea am vrut sa pun mai departe intrebarea si altora.
    Cat despre site-urile de socializare gen Facebook sau Twitter, cred ca sunt f f OK si-n plus iti dau sansa sa interactionez despre lucruri care te intereseaza, ceea ce presupune o si mare deschidere.
    PS: Mi-a placut partea cu pct-ul tau de vedere si pct-ul lui de vedere 😀

  7. sisi says:

    Ne-am cunoscut pe Mirc…daca va mai amintiti rudimentara forma de comunicare. Ne-am dat intalnire in aceeasi seara, si acum avem 6 ani jumatate impreuna, casatoriti si fericiti cat se poate de tare. Da..in momente unice din viata se intampla ca internetul sa-ti fie bun prieten. Sigur trebuie sa fim foarte foarte atenti cui si ce anume spunem despre noi, intr-o discutie virtuala.