Prima impresie – cât de des greșită?
March 10, 2011
Fumoasa sau Bestia?
March 11, 2011

Întotdeauna la timp!

În ultima perioadă  observ  că, a ajunge la o întâlnire sau eveniment  cu 10-15 minute mai târziu, a devenit o modă. Ştiu, scuze oficiale se găsesc destule:  am pierdut autobuzul, traficul, sunt foarte ocupat, am pierdut noțiunea timpului și altele.

Nu pot să declar cu mâna pe inima că nu am întârziat niciodată, dar vă asigur că sunt puține dățile când am făcut-o. Și pentru că începe să mă deranjeze ideea de a aștepta pe cineva mai mult decât trebuie, m-am hotărât să fac publice trucurile pe care le  uzez  pentru a ajunge la timp.

1. Cumpără-ți un ceas și poartă-l mereu cu tine. Eu am unul și s-a dovedit a fi extrem de folositor. Dacă nu-ți place să-l porți la mână tot timpul, ia-l în geantă sau pune-l acolo unde iți e mai la îndemână să-l consulți.

2. Setează ora telefonului/ceasului cu 5 minute mai târziu. M-a salvat de multe ori acest truc, mai ales atunci când nu speram că voi ajunge la timp.

3. Utilizează post-it-urile. Sunt fan declarat! Mov, galbene, roz, portocalii. Notez pe ele orice e urgent și bineînteles, ora. Ies în evidență și e imposibil să nu-ți reamintească ce ai de făcut și de la ce oră.

4. Pleacă mai devreme. Da, nu e pierdere de timp, mai ales dacă ai și o carte în geantă pe care să o poți citi, în cazul în care ajungi mai devreme.

5. Nu lăsa pe mâine ce poți face azi. E dimineață și am la dispoziție numai 5 minute pentru a mă  îmbrăca. Reușesc să mă încadrez în timp doar dacă mi-am ales cu o seară înainte hainele. Exemplele pot continua.

6. Chiar e la modă? Am fost tentată să cad în această capcană. Sătulă să tot aștept, cu certitudinea că voi fi singura care ajunge la timp, eram gata-gata de a ceda și de a mă alătura grupului de “întârziați”. Totuși, să nu uităm că până la urmă, a ajunge mai târziu este nepoliticos, indiferent de situație.

Share
Irina Butnaru
Irina Butnaru
O zgubilitică ce își pavează drumul prin viață cu intenții bune și zâmbete. Cam asta sunt eu. Împăciuitoare de cele mai multe ori și revoltată de nedreptăți atunci când le constat. Simt că tinerețea e o stare de spirit și nu are legătură cu vârsta, iar atunci când contextul permite, condimentez totul cu năstrușnicii și naivitate de copil. Sunt convinsă că totul se întâmplă cu un motiv și la momentul potrivit. Mereu în căutarea echilibrului și a soarelui de dincolo de nori, mă încăpățânez să văd partea pozitivă a oamenilor sau a situațiilor ce par a fi doar negative.

13 Comments

  1. Eliza says:

    Pentru mine e foarte important să ajung la timp, mai ales că am avut un”trecut dubios” în care întârziam şi câte 20-30 de minute şi nu era deloc plăcut pentru ceilalţi. Dacă e să iau un exemplu după care mă ghidez ca să fiu la timp, chinezii consideră că punctualitatea înseamnă să ajungi cu 5 minute înainte şi cam au dreptate.
    Din fericire, o persoană punctuală transmite profesionalism şi interes pentru ceilalţi, iar una opusă…cu toţii ştim ce! 😀

  2. lorelaylilu says:

    Nu am fost niciodata o “intarziata”.Mereu mi-a placut punctualitatea,iar daca am intarziat(asta se intampla la gradinita)nu mai intram in clasa.

  3. Catalina says:

    îmi place să fiu punctuală, dar uneori, e drept, întârzii! și atunci mă stresez foarte tare și mă simt vinovată…:D
    foarte bune trucurile! :*

  4. Axlandra says:

    Foarte rar mi se intampla sa intarzii undeva si asta din cauza traficului&co;dar mai mult de 5-10 minute, nu.

  5. Elena Pribeagu says:

    @Eliza: Mă bucur că acum reușești să fii un exemplu de punctualitate :).
    @Lorelaylilu: Conștiincioasă.
    @Catalina: Mulțumesc :*.
    @Axlandra: Încearcă să pleci mai devreme de acasă. Mai bine mai devreme, decât mai târziu :D.

  6. Teo Grigorie says:

    O,Doamne, eu sunt enervant de punctuala! Mai ales pentru prietenii mei. Si chiar si atunci cand plec tarziu de acasa si am intentia de a intarzia, tot ajung la timp :))

  7. Elena Pribeagu says:

    @Teo: Spune-ne cum reușești. Care e secretul?

  8. oana says:

    Eu reuşesc să întârzii numai când am de prins trenul, am la activ vreo 3-4 pierderi de genul acesta…si astea numai in ultimile 6 luni 😛 În rest sunt cam întotdeauna punctuală 🙂

  9. Irina says:

    Eu fac parte din acei întârziaţi :D, dar încerc să-mi schimb acest obicei şi să ajung la timp. Sper să reuşesc 😀

  10. Elena Pribeagu says:

    @Oana: Atâta timp cât nu sunt “trenurile vieții”, cred că e ok :D.
    @Irina: Succes. Sper să-ți fie de folos trucurile din acest articol.

  11. Andra says:

    Pot sa zic ca sunt destul de punctuala, dar cand stiu ca trebuie sa ma vad cu persoane care intarzie mereu, o las mai moale 😀

  12. Teo Grigorie says:

    :)) sunt foarte tipicara (chisata pe moldoveneste :))), totul e programat la mine.

  13. Ramona says:

    Este foarte adevarat ca punctualitatea este foarte importanta pentru mine. Eu “merg” dupa principiul: “Ce tie nu-ti place altuia nu-i face!”; eu urasc sa astept oamenii deci nu intarzii la intalniri. Sper ca si de acum voi reusi sa nu intarzii. 🙂