Micii „îngeri” din viaţa mea
September 8, 2010
Cartofi țărănești pentru zile aglomerate
September 8, 2010

Întâmplări care ne fac să zâmbim

Începutul verii a fost destul de agitat şi aproape am regretat că nu mi-am dus rolele la serviciu. Asta ca să nu zic la ce oră ajungeam acasă.

Însă nu-mi pare rău, am lucrat cu o bună colegă, o tipă foarte ok şi simpatică, astfel încât timpul a trecut uşor şi treaba a mers strună. Iar ceea ce ni s-a întâmplat într-o joi seara ne-a făcut să zâmbim şi să ne pară bine că eram la serviciu chiar şi la ora 20.

Dat fiind că începuse căldura (precum şi războaiele privind pornirea/oprirea aerului condiţionat în birouri), colegii mei mai lăsau din când în când geamurile deschise, pentru aerisire. Destul de crăpate, încât să intre o vrabie. Bine, în cazul nostru, un papagal! Şi nu orice fel de papagal, ci un papagal Agapornis (sau papagal amorez).

Între camera în care ne aflam şi cea în care a poposit musafirul nostru, este un perete fals, lucru ce face foarte uşor de auzit ce vorbesc cei din cealaltă cameră, ca şi cum ar fi foarte aproape sau chiar în aceeaşi cameră. Aşa că prima dată am crezut că vreo vrabie s-a aşezat pe aparatul de aer condiţionat şi ne face o serenadă.

Prima dată nu a fost aşa de greu să îl prindem, era captiv între fereastra din interior şi cea care dă spre exterior. Bine, cred că este de prisos să vă spun cât ne-a alergat a doua oară, când ne-a scăpat !

Cred că dacă astfel de lucruri s-ar întâmpla mai des, nu ar mai fi nevoie nici să merg la sală!

De ce am scris despre această întâmplare? Pentru că mereu se întâmplă lucruri care ne fac să zâmbim, indiferent de starea în care ne aflăm!

Share

1 Comment

  1. Andreea Marc says:

    Ar fi genial să se întâmple câte ceva în fiecare zi la job. Ceva atât de minunat care să te facă să zâmbești și povestești la toată lumea bucuria ta.

    Ce face HR-ul cu motivarea și buna-dispunere a angajatului?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.