În luna femeilor vedem filme cu și despre femei
March 22, 2011
Azi citesc bloguri de modă
March 22, 2011

În Țara Lalelelor

Mă gândeam de mult timp să scriu acest articol. Și iată că fac acest lucru într-o cafenea specific olandeză, în fața unei cești de cappuccino delicios. Nu e nici cald, dar nici frig afară și totuși simt nevoia să mă adăpostesc aici, unde miroase subtil a scorțișoară. Recunosc, e unul dintre locurile mele preferate, unde mi-am petrecut câteva ore bune pe toată durata călătoriei mele.

Cum e Olanda? Cu riscul de a fi acuzată că exagerez puțin, voi spune “ca-n povești”. Cel puțin aici, într-un fel de sătuc liniștit. Orașele mari te scot totuși din această atmosferă, deși au și ele farmecul specific.

Lucrul care mi-a atras încă de la început atenția a fost arhitectura locuințelor. Au niște case superbe, asemenea căsuțelor de pitici, cu acoperișuri țuguiate și cărămidă roșie. O, îmi plac atât de mult încât mi-am promis instant că așa va arăta și casa mea. Îmi plac și bicicletele. Sunt multe (foarte multe) și nu țin seama nici de ploaie, nici de vânt, iar eu singurul lucru pe care-l regret de când sunt aici este că nu am o astfel de bicicletă. Data viitoare, vin pregătită!

Nu am văzut lalele, dar în schimb sunt uimită de cât verde mă înconjoară. Și dacă tot vorbesc de ce mă înconjoară,  dați-mi voie să vă spun că eu atâtea canale, poduri, vapoare, yacht-uri și ce mai ține de o adevărată industrie maritimă, nu am văzut în viața mea.

Olanda are felul ei ciudat de a mă atrage. Cu oamenii ei înalți și blonzi, cu limba aspră (pe care apropo, nu reușesc să o deslușesc deloc), cu rutina vieții de zi cu zi, cu grija pentru natură și procuparea pentru inovație, cu stilul ingineresc și riguros, cu toate acestea și multe altele, Olanda reușește să mă facă să-mi doresc să revin pe aceste meleaguri.

 

Share
Irina Butnaru
Irina Butnaru
O zgubilitică ce își pavează drumul prin viață cu intenții bune și zâmbete. Cam asta sunt eu. Împăciuitoare de cele mai multe ori și revoltată de nedreptăți atunci când le constat. Simt că tinerețea e o stare de spirit și nu are legătură cu vârsta, iar atunci când contextul permite, condimentez totul cu năstrușnicii și naivitate de copil. Sunt convinsă că totul se întâmplă cu un motiv și la momentul potrivit. Mereu în căutarea echilibrului și a soarelui de dincolo de nori, mă încăpățânez să văd partea pozitivă a oamenilor sau a situațiilor ce par a fi doar negative.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.