Belva.ro își caută colege!
November 1, 2011
Aiurea… şi fără motiv
November 2, 2011

Între timp, în Karlsruhe


Contrar aşteptărilor, orăşelul în care mă aflu deja de o lună şi pe care am avut timp berechet să îl descopăr şi să îl redescopăr, mi se pare la fel de nou şi de interesant ca la început. E diferit de România. E atât de diferit, încât:

1.    atunci când traversezi strada, îţi e frică să nu dea o bicicletă peste tine, nu o maşină; în Karlsruhe se merge mult cu bicicleta şi cu tramvaiul; maşini? mai răruţ că-i mai drăguţ!

2.    te asiguri de 2 ori înainte să arunci gunoiul (adică: punga pentru hârtie, să aibă numai hârtie, cea pentru plastic, să aibă numai plastic, cea umplută cu lucruşoare biodegradabile, să nu conţină şi altfel de materiale) pentru că rişti să rămâi cu gunoiul în faţa casei dacă nu respecţi câteva reguli elementare; da, aici reciclatul e luat în serios şi lumea e, în general, atentă la cum, cât şi ce consumă.

3.    nu e zi în care să nu-mi iau în geantă şi umbrela; vremea e foarte schimbătoare; dacă dimineaţa plouă şi e frig, înspre prânz e soare şi se face atât de cald că uneori poţi sta şi în tricou.

4.    Duminica şi, în general, de orice sărbătoare mai mare sau mai mică, toate magazinele sunt închise; aşa că, dacă ai de făcut cumpărături, e bine să le faci până sâmbătă; in plus, nemţii au multe zile libere; nu îşi sărbătoresc cu mare fast ziua naţională aşa cum o facem noi, dimpotrivă, pe străzi e linişte şi pace, magazinele sunt închise, iar oamenii stau acasă sau ies la o plimbare cu bicicleta.

E diferit şi e frumos. Pe internet nu sunt foarte multe imagini cu Karlsruhe, iar cele pe care le găseşti nu îţi spun mare lucru despre el, atâta doar că e un oraş ca toate celelalte. Dar când ajungi aici, e cu totul altfel. Clădiri vechi şi frumoase peste tot, parcuri îngrijite, oameni dichisiţi, magazine care mai de care, biciclete, multe, multe biciclete şi o atmosferă boemă, care-ţi aminteşte puţin de Franţa, mă gândesc că cei 15 km care despart cele două state îşi cam spun cuvântul.

Voi aţi vizitat Germania?

***Va urma***

 

Share

4 Comments

  1. Anca M says:

    Am vizitat Munchenul si mi-a placut la nebunie. Am fost impresionata de liniste si curatenie si am remarcat ca se merge mult cu bicicleta.

    Pe langa asta, cei care fac naveta din afara orasului, chiar daca vin cu masina, o lasa parcata in zonele de la periferie, apoi folosesc transportul public pentru a ajunge la job. E mai eco si relaxant. Foarte multi citesc in mijloacele de transport.

    Am mai remarcat respectul germanilor pentru ceilalti si am observat ca sunt oameni flexibili, politicosi, corecti care chiar te ajuta daca esti dificultate.

    In plus, linistea de pe strazi, mai ales linistea din cartierele de locuit mi se pare fantastica, parca ai fi intr-un muzeu.

  2. În următorul articol ne povestești de job și de cum te distrezi tu acolo, da?:*

  3. marina says:

    eu locuiesc deja de 8 luni in Germania cu acte in regula, sa zic asa :)…..dar prima data am facut cunostinta cu Bundes Republik Deutschland in 2006, inainte de Craciun………imi aduc aminte ca am fost extraordinar de impresionata……Munchenul mi se parea un oras perfect, cu oameni frumosi….ce mai, numai calificative de la super in sus….acum locuiesc in Hamburg si desi inca am o parere buna despre Germania si viata de aici in general am realizat ca nu e chiar o lume ideala…fiecare tara are problemele ei…..eu oricum nu compar niciodata Romania cu Germania…..Romania e pentru mine acasa iar Germania e tara unde am ales sa locuiesc….nu e nici una mai buna ca cealalta :)nu vreau sa plec de aici pt ca mi-e bine, dar de-abia astept sa imi revad in decembrie Iasul meu drag 🙂

  4. Flori says:

    E frumos Karlsruhe! Asa e? Locuiesc si eu aici de 1 an de zile si imi place! Ce zici, ne vedem la o cafea? Scrie-mi pe e-mail daca iti surade ideea. Btw…sunt Flori am studiat in Iasi,(CSRP), si imi plac oamenii care scriu pe Belva :P.
    Pe curand?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.