De ce votez ? (articol colectiv Belva)
November 2, 2014
Cum s-au văzut alegerile pe strada mea
November 19, 2014

Halloween sau Sf. Andrei ?Sau..ambele?

andreivshalloweenÎncepând cu seara de vineri – 31 octombrie-,  a mai trecut un Halloween.

Nu am nimic cu importul sărbătorilor altor ţări, dar nu-mi displac nici corespondentele lor autohtone, atunci când [ele] există. Că nu sunt de acord cu promovarea în exces doar a uneia dintre ele, în detrimentul celeilalte şi doar ca motiv de petrecere, este al doilea motiv.

Adică dacă tot faci publicitate unei sărbători, oferă şi nişte motive care o fac cea mai interesantă /şmecheră sărbătoare, spune-i povestea.

Mă rog, eu aşa gândesc, poate greşesc.

Dar m-am săturat ca la fiecare Valentine´s/Halloween/posibil  Thanksgiving sau …cine ştie ce, să văd aceleaşi imagini obosite cu fete sus pe toc, dând din fund şi ţopăiala din cluburi pentru că vai…este Halloween sau o altă sărbătoare de afară. Nu zic că vreau imagini cu hori sau cântece populare, însă nici reportaje făcute  doar de dragul de a marca un eveniment sau filme horror pe bandă rulantă. Bine, poate sunt eu prea slabă de inimă, nu zic nu. De fapt, nu mai am energia necesară pentru asemenea evenimente.

Ce îmi place totuşi la Halloween este creativitatea. Deocamdată. Iar la Sfântul Andrei, poveştile.

Dar hai să punem ambele sărbători sub lupă:

Despre Sfântul Andrei – via Cimec.ro&alte siteuri –

<<Ajunul Sf.Andrei este considerat unul dintre acele momente în care se ridică bariera dintre văzut şi nevăzut, moment tocmai bun pentru a obţine informaţii cu caracter de prospectare pentru anul care vine (1). Pentru a fi feriţi de moroi şi strigoi se ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile caselor. În această noapte, flăcăii şi fetele obişnuiesc să vegheze şi să joace printre funiile de usturoi, băutură şi mâncare. Tot în ziua de Sântandrei se crede că lupul îşi poate întoarce capul (gâtul lor fiind ţeapăn tot lungul anului), devine mai ager şi nimic nu poate rezista atacului său, fiind denumită şi Ziua Lupului.  Se mai spune şi ca lupii pot vorbi însă cel ce le desluşeşte tainele este sortit morţii.

Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii , fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Terminarea timpului autumnal este serbat la 30 noiembrie, cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi. Punctând un început(3), această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicându-se manifestările specifice acestei sărbători: coborârea spiritelor morților  precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului (4). Remediile cele mai eficiente pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul. Fetele nemăritate mergeau la fântână cu o lumânare pe care o coborau aprinsă până la nivelul apei. Ele credeau că, prin mijlocirea Sf. Andrei pe care îl invocau special în acest scop, își vor vedea ursitul in imaginea care se forma pe suprafața apei (5) . În Bucovina, fetele puneau sub cap 41 de fire de grâu pe care le meneau, invocând îngerul păzitor și pe Dumnezeu să le arate în vis pe viitorul pețitor..>>

 

Hai să vedem cum stă treaba cu Halloween, de fapt – via Historia

<<Octombrie 31 este ultima zi a calendarului celtic, sãrbãtoare pãgânã în onoarea morţilor. Acum 2000 de ani purta numele de All Hallows Eve (n.a:  Ziua Tuturor Martirilor), ziua de dinainte de All Saints´ Day (Ziua Tuturor Sfinţilor), creatã pentru creştinarea pãgânilor şi celebrând pe 1 noiembrie toţi sfinţii Bisericii Catolice. Deşi existã multe variante culturale ale tradiţiei, în esenţã existã acelaşi fond originar. Rãdãcinile Halloween-ului se regãsesc într-o festivitate celticã pe nume Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece.

Ritual al recoltei însoţite de focuri sacre, Samhain marca un prag temporal fundamental, când sufletele morţilor se plimbau  noaptea pe strãzi şi trebuiau îmbunate prin daruri lãsate la uşã pentru a asigura abundenţa recoltelor viitoare(4). În secolul al VIII-lea, din dispoziţia papei Grigorie al III-lea, ‘superstiţia pãgânã’ devine o onorare a sfinţilor şi martirilor, All Saints’ Day încorporând o parte din tradiţiile celtice.

Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate efectiv seculara, marcatã de evenimente precum faimosul trick-or-treating al copiilor sau întrunirile costumate.

Ce ne spun celţii? Anul nou începe pe 1 noiembrie (3), dar cu o noapte înainte hotarul dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi se deschide(1). În timpul Samhain (pronunţat sow-in) spiritele se întorc pe pãmânt şi pot provoca mari pagube recoltelor. Dar acestea înlesneau în acelaşi timp posibilitatea druizilor de a citi în viitor(2). Pentru un popor dependent de lumea naturalã schimbãtoare, predicţiile erau de o valoare inestimabilã, mai  ales la intrarea în anotimpul rece şi întunecat. Pentru a actualiza evenimentul, druizii aprindeau focuri sacre de dimensiuni colosale, unde oamenii se adunau ca sã ardã simbolic o parte din recoltã *  şi a sacrifica animale zeilor. În timpul celebrãrii celţii se costumau, îndeosebi cu piei de animale şi încercau sã-şi ghiceascã unul altuia viitorul. La finele ceremoniei îşi aprindeau focul domestic din flacãra sacrã pentru a contribui la protecţia caminului în faţa frigului şi intemperiilor (6). Pânã în 43 BC Imperiul Roman deja cucerise majoritatea teritoriului celtic, aplicând sincretismul religios în cursul celor 400 de ani de stãpânire. Douã sãrbãtori romane sunt combinate cu Samhain-ul celtic. Prima este Feralia, o zi din octombrie în care romanii îi celebrau pe morţi, iar a doua era cea în onoarea Pomponei, zeiţã romanã a pomiculturii, având ca simbol un mãr.

Pe 13 mai 609 papa Bonifaciu al IV-lea transformã panteonul roman în loc de onoare al martirilor creştini, iar Ziua Tuturor Martirilor apare în calendarul creştin. Mai tãrziu Grigore al III-lea extinde sãrbãtoarea la Ziua Tuturor Sfinţilor şi Martirilor, stabilind data la 1 noiembrie. Pânã în secolul al 9-lea, religia creştinã se substituie vechilor ritualuri de pe teritoriul celtic, încercând de fapt sã adapteze sãrbãtorile ancestrale fondului religios creştin. 2 noiembrie devine Ziua Sufletelor, serbatã tot cu focuri uriaşe, parade şi mãşti de îngeri sau diavoli. All Saints’ Day se mai numea şi All-hallows sau all-hallowmans (în engleza medie alholowmesse) şi tradiţionala noapte de dinainte, şamhain-ul celtic, All-hallows Eve, în cele din urmã Halloween. În a doua jumãtate a secolului America este invadatã de noi imigranţi, îndeosebi irlandezi care vor sã scape de foametea din 1846.

Aceştia contribuie la cizelarea şi popularizarea festivalului, începând sã practice treick-or-treat. Tinerele fete credeau cã pot afla numele peţitorului prin trucuri cu aţã, coji de mere sau oglinzi (5).  Spre sfârşitul secolului ia amploare o miscare care sublinia ideea unei sãrbãtori care sã promoveze ideea de comunitate mai degrabã decât poveştile cu fantome.

Trick-or-treat nu este altceva decât o preluare a paradelor din timpul All Saints’ Day, când în timpul defilarilor se obişnuia sã se dea pomanã celor sãraci, în schimbul promisiunii unei rugãciuni pentru sufletele celor morţi. Şi acestã practicã are tot rãdãcini pãgâne: sacrificarea de mâncare şi bãuturã pentru potolirea spiritelor.

Spiritele puteau sã-ţi iasã în cale în toiul nopţii şi frigului, iar pentru ca ele sã nu te recunoascã trebuia sã porţi o mascã.

Evul Mediu a exacerbat mult apariţiile fantomatice, care dobândeau o dimensiune satanicã spre deosebire de cea naturalã din tradiţia celtã. Întãrirea superstiţiilor în aceastã noapte dateazã tot din Evul Mediu.>>

*Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora. Obiceiul se mai păstrează în sate din județele Argeș, Dâmbovița sau Vâlcea.

Pe vremuri, focurile se făceau pe dealuri pentru a fi observate de la distanță. În foc se punea și tulpina unui copac tăiat din pădure ca simbol al zeului care moare și renaște în fiecare an.  Înainte vreme însă, acest obicei era mult mai spectaculos. Grămezile de lemne erau aşezate pe un deal, pentru a putea fi văzută văpaia de departe. Focul era aprins seara, formând un rug imens, scânteietor,  în jurul căruia se aduna foarte multă lume. “În mijlocul grămezii de lemne şi al cetinii de brad, se împlânta, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului fitomorf care moare şi renaşte anual. În jurul rugului funerar întreţinut cu lemne uscate, paie şi spuldării de la meliţatul cânepei, se striga în cor formula consacrată «Hai la focu’ lui Sâmedru!»”. ( Ion  Ghinoiu, Comoara satelor, calendar popular). Cel mai aşteptat moment era prăbuşirea brădului incinerat, ce semnifica renaşterea simbolică a zeului mort. La plecare, participanţii luau cărbuni aprinşi pe care îi foloseau cu scopul de a fertiliza grădinile şI livezile, pentru a da rod bogat anul viitor. (6)

 

Pe scurt, dacă stăm să ne gândim, nu’s aşa de multe diferenţe între cele două evenimente, poate doar data când au loc. Nu mă interesează dacă noi am preluat de la celţi sau doar există un fond cultural comun. Cel mai mult mă interesează ca ambele evenimente să fie tratate cu aceeaşi importanţă şi atenţie, pe care le merită şi una şi cealaltă. Şi să li se ştie legendele, povestea, mesajul.

 

Share

1 Comment

  1. Cuvinte frumoaste am aflat pe aceasta pagina.
    Va dorec multa sanatate in ceea ce v-ati propus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.