Două cărţi, două perspective
July 5, 2012
Mi-e dor de un weekend în care să nu fac nimic
July 5, 2012

Frigărui delicioase cu legume

A trecut ceva timp de la ultimul meu experiment ȋn bucătărie, aşa că m-am decis că e timpul să ȋmi pun iarăşi ȋn aplicare talentele culinare. De obicei ȋmi place să fac reţete simple, care nu ȋmi dau prea multă bătaie de cap.

Frigăruile cu legume sunt printre felurile mele preferate de mȃncare. Sunt simple de făcut şi sunt de-a dreptul delicioase. Pentru a le prepara aveţi nevoie de: 2 piepturi de pui dezosate, 1 dovlecel, 2 roşii, 2 ardei graşi, 1 ceapă roşie, cȃteva ciuperci Champignon, sos de soia, condimente, zeamă de lămȃie.

Tăiaţi pieptul de pui ȋn cubuleţe de dimensiune medie. Într-un bol adăugaţi zeamă de lămȃie, o lingură de sos de soia, oregano, sare şi busuioc. Adăugaţi cuburile de pui ȋn bol şi lăsaţi la macerat 10 minute pentru a pătrunde aromele condimentelor ȋn pui. Între timp tăiaţi legumele felii sau cuburi, după preferinţă.

Luaţi cȃteva beţişoare pentru frigărui şi adăugaţi pieptul de pui şi legumele. Jucaţi-vă cu legumele şi intercalaţi-le diferit pentru fiecare frigăruie. După ce le-aţi pregătit ȋncingeţi o tigaie tip grătar (eu asta am folosit) şi adăugaţi frigăruile. Lăsaţi-le pe foc pȃnă ce sunt bine rumenite şi serviţi cu garnitură de piure sau cartofi ţărăneşti.

Poftă bună cu răsfăţ!

Voi ce legume folosiţi pentru frigărui?

Share

1 Comment

  1. Juliet says:

    Yamy, ce delicos arata 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *