indraznit
Am îndrăznit! Fără vină. Fără teamă. Pentru mine!
December 15, 2016
casa vesela
Casa veselă nu e chiar… veselă
December 19, 2016

Fratele mai mare – primul protector al unei fete

Cei care sunt copiii unici ai unei familii nu știu cum e să ai un frate sau o soră sau mai mulți. Pot să își imagineze doar. Unii dintre ei și-au dorit la un moment dat să fi avut un complice în jocurile copilăriei sau chiar în viața de adult, alții s-au simțit mereu bine să fie unicul odor al părinților.

Clar este că cei care avem frați sau surori nu putem să ne imaginăm cum ar fi viața fără ca ei să existe.

Fratele meu, fiind mai mare decât mine, a fost mereu protectorul meu. Uneori eram complici la făcut trăsnăi și nebunii, alteori eram în antiteză, eu făcând pe fetița cuminte și inocentă și astfel el își lua cearta și pentru prostiile făcute de mine. El mă căpăcea câteodată, dar tot el era cel care nu lăsa pe nimeni să se atingă de mine.

Când eram ieșiți afară la joacă împreună și ne amestecam în parcarea din spatele blocului cu mulțimea de copiii din vecini era mereu cu ochii pe mine și mă căuta cu privirea. Când eram adolescenți și colegilor lui de liceu le sclipeau ochii când aflau că Tudor are o soră, era primul care le interzicea să intre în vorbă cu mine. Toate astea pentru mine au însemnat protecție și grijă. Știu că el, cu sarcasmul lui specific, ar spune că era așa pentru că își păzea lui spatele știind că dacă pățeam eu ceva părinții noștri l-ar fi certat că nu a avut grijă de mine. Dar totodată știu că mă iubește și toate astea erau manifestări ale afecțiunii lui.

Am fost nedespărțiți în copilărie și mă țineam scai de el când mergea în excursii sau în tabere cu clasa. Când m-a dus mama la grădiniță în prima zi nu am vrut să merg la grupa mea și eram contrariată că nu sunt lăsată să merg de mână cu Tudor în aceeași încăpere să ne jucăm. Eram două boțuri de omuleți și el mă ținea de mână mereu. S-a responsabilizat să îmi poarte de grijă. Inclusiv în liceu m-am ținut scai de el să merg împreună cu colegii lui cu colindul. Eram în clasa a noua și mi se părea o super chestie să îi cunosc pe colegii lui din clasa a unșpea. Dar era și mai tare faptul că dacă ceva nu îmi convenea era el acolo și mă proteja. Eram în siguranță și aveam spate.

Acum când amândoi suntem adulți ne mai ciondănim pe teme diverse sau ne mai contrazicem. Dar știu că și asta e tot o manifestare a afecțiunii, pentru că ne pasă unul de altul și de soarta fiecăruia. Ne sfătuim, povestim, ne spunem oful, ne hlinzim până ne dau lacrimile, facem schimb de impresii, dar cel mai important e faptul că suntem acolo unul pentru celălalt, necondiționat. Nu suntem în competiție. Suntem mereu aliați și jucăm în aceeași echipă. Iar asta contează enorm.

Chiar dacă de ceva timp suntem la departare de muuuuulți kilometri unul față de celălat nu simțim neapărat distanța fizică. Sau poate o simțim mai mult atunci când ne-ar prinde bine o îmbrățișare frățească. Tehnologia scurtează distanța și când avem nevoie de o voce prietenoasă e ușor să o găsim. Iar norocul meu e că am în preajmă prieteni care îmi oferă un înlocuitor de îmbrățișare frățească atunci când mă lovește nostalgia și dorul.

Eu mă știu în siguranță mereu. Pentru că de când m-am născut am trei supereroi: pe mama, pe tata și pe fratele meu. Iar mai apoi, după ce m-am căsătorit, protectorul principal a devenit soțul meu și știu că ștafeta s-a predat cu cea mai mare încredere. Dar asta nu însemnă că supereroii nu îmi mai au grija, ci că un ajutor în plus.

Azi e ziua fratelui meu și chiar dacă nu îl pot îmbrățișa fizic, în inima mea îl țin strâns de mână. Cu aceeași grijă și protecție pe care mi-a oferit-o el mereu.  În fiecare zi și necondiționat.

La mulți ani, fratello! La mulți ani, protectorule! Să fii bine, împlinit și cu libertate în suflet!

Sursa foto: pinterest și arhiva personală

Share
Irina Butnaru
Irina Butnaru
O zgubilitică ce își pavează drumul prin viață cu intenții bune și zâmbete. Cam asta sunt eu. Împăciuitoare de cele mai multe ori și revoltată de nedreptăți atunci când le constat. Simt că tinerețea e o stare de spirit și nu are legătură cu vârsta, iar atunci când contextul permite, condimentez totul cu năstrușnicii și naivitate de copil. Sunt convinsă că totul se întâmplă cu un motiv și la momentul potrivit. Mereu în căutarea echilibrului și a soarelui de dincolo de nori, mă încăpățânez să văd partea pozitivă a oamenilor sau a situațiilor ce par a fi doar negative.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.