Budinca mamei – gustul dulce al copilăriei
September 17, 2010
Vacanța mea cea ieftină: Grecia, Halkidiki
September 17, 2010

Film versus carte

Mai exact ecranizări după romane celebre  versus … romane celebre.

Nu spun că ar fi un lucru rău, dar nici bine nu este, mai ales că  filmele depind de viziunea regizorului, cum  a înţeles el să redea mesajul cărţii.

Bine, recunosc că seria Amurg sau Stăpânul Inelelor m-au dus la exasperare, Coelho nu mi se pare un scriitor extraordinar,  iar tânara generaţie mă sperie.

Cum poţi să spui că nu ai văzut filmul, atunci când vorbeşti despre o carte? De ce nu foloseşti toate resursele la îndemână, că slavă cerului acum sunt destule (începând cu internetul şi terminând cu … filmele).

Deja trăim într-o perioadă în care prescurtăm cuvintele, pentru că “asha e kool”, ne este lene să mai povestim când suntem faţă-n faţă, pentru că “am scris pe blog” sau am “tweet-it pe twitter şi pe statusul de facebook”.

Recunosc, nici oferta de cărţi nu mai este ce a fost odată, noroc cu re-editarea clasicilor, chiar dacă utilizată ca metodă de marketing. Am citit de curând Pamuk, cu “Mă numesc Roşu” şi încă trag de mine să finalizez romanul lui Mihnea Rudoiu – ”Nu are momentan titlu” (scuze Mihnea, încă mă lupt cu scrierea messenger), însă romanele mele de suflet rămân tot “Să ucizi o pasăre cântătoare”, “De veghe în lanul de secară”, “1984”, nuvelele lui Eliade sau dramaturgiile “Nu privi înapoi cu mânie” şi “Aşteptându-l pe Godot”, iar  pe lista cu “de citit” îmi doresc să bifez alte cărţi consacrate.

Ce mi se pare şi mai tragic este că nici târgurile de carte nu îşi mai menţin standardele. Acum se găsesc din abundenţă cărţi “motivaţionale”, autobiografii cât cuprinde (şi lipsite de modestie, unii dintre cei care îşi lansează biografiile nu consider că şi-au adus vreun aport prea însemnat în cadrul societăţii) şi din ce în ce mai puţine romane valoroase. De la cel mai recent Gaudeamus m-am întors doar cu un roman de al lui Truman Capote, o carte a unei traducătoare despre plăcerea traducerilor  şi 2 cărţi despre IQ emoţional şi tehniciile lui DeBono.

Şi pentru a se vedea că nu sunt chiar aşa de înverşunată în privinţa acestei noi metode de rezumat, vreau să închei cu o povestire amuzantă din timpul liceului.

Eram cred în clasa a IXa, iar lecţia din ziua respectivă era despre istoria literaturii engleze, mai exact despre Beowulf  (cine a prins English my love, ştie despre ce vorbesc).

Pe vremea aceea, orarul şcolar era ceva mai relaxat decât acum, astfel încât, până la ora 14 când începeam orele, aveam timp berechet pentru orice. Faza a fost că fix în ziua lecţiei despre Beowulf (PRO TV încă mai difuza emisiunea Adei Rossetti, Cinemagia parcă), PRO Tv difuza interviul cu Christophe Lambert despre filmul Beowulf realizat în colaborare cu studiorile MediaPro).

Cred că nu mai este necesar să spun că simpla vizionare a interviului cu actorii din rolurile principale mi-a fost foarte folositoare la oră. Însă, în acest caz (fericit), filmul nu a modificat versiunea iniţială a scrierii literare.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *